La Hotel Caro

Cu Gaben. La hotel. Cărui hotel îi mulţumim frumos pentru cooperare. Idem unui blog. Si unui Ionut.

– Bă? Chiuveta?
– E prea mare şi mult prea albă, mă. Mult prea albă.
– Taj, mă. E bestială, ui ce irizaţii faine are! E dintr-o singură bucată şi nu strânge apă la îmbinări, ca celelalte chiuvete, deci nu face mucegai. Faină! Ar arăta bine la mine acasă.
– Mă, o chiuvetă e o chiuvetă, tăt nu mere să ieşi cu ea afară din hotel, orice i-ai face.
– True. True. În schimb uşa de la balcon e super sexy!
– Doară nu vrei să fii ca Păcală, nu? Să scoţi bunătate de uşă din balamale şi s-o iei la spinare!
– Da’ de ce nu?
– Că te văd fetele alea poliglote şi amabile şi simpatice de la recepţie! Şi-ţi dau link către blog cu “aşa nu!” Şi pierzi unici preţioşi!
– Da’ ce să iau, mă?
– De ce nu te bagi la prosop?
– Prosop? Ntz… e fain, e moale, e pufos, da’ e prea comun să furi un prosop, mă. Prosop, şampon, cască de duş, săpun… oricine fură din astea. Păi tu vrei să furăm ce fură oricine?
– Nici săpunul? Ăştia au săpun Dove la hotel, mă! Ia-l!
– Bă! Eu nu am ce face cu săpunul, că şi aşa nu-l folosesc niciodată. În schimb salteaua aia faină de pe pat, sau scaunul ăla comod…
– Tu n-ai toţi cocorii acasă! Şi cum vrei să ieşi pe la recepţie cu saltea şi scaun de hotel de 4 stele în braţe?
– Ui aşa! Sunt invitat de onoare!
– Da, şi vei fi şi deţinut de onoare când vine poliţia şi te arestează! Fură, mă, şi tu telecomanda!
– Ţi-am spus şi îţi repet: telecomanda este pentru începători. Oricine pleacă din hoteluri cu telecomanda sau bateriile în buzunar. Io nu-s oricine! Io-s blogger XXX-list, da?
– Plm, zice Gaben.
– Hai să furăm… hmmm. Hai să furăm bateriile de la budă!
– Le-am verificat, n-ai cheie, degeaba te chinui.
– Bă, deci minimum ce pot face este să vin cu sacoşa de plastic la micul dejun, să o umplu de mâncare şi asta e.
– Nu. Asta nici chiar noi nu o facem.
– Deci fii atent, am găsit ce să fur! Ha! Cum de nu m-am gândit pân-acum!!!
– Ce!
– Ui! Ui ce şlapi faini, şi albi! Îţi vine să-i mănânci. Sigilaţi şi tot ce vrei! Io-i fur pe ăştia, să zică ce or zice.
– Pentru nişte şlapi…
– Bă, deci nu pot! Ui la mine ce tremur! Nu am fost în viaţa mea într-un hotel din care să nu fur ceva!
– Plm, zice Gaben, ia-i, dă-i naibii de şlapi dacă nu mai poţi, blogger cleptomaniac cu deranjuri serioase ce eşti, fură-i!

Ajungem în tren, seara. Ne pregătim pentru cele 800 de ore de mers dintr-un colţ al unei ţări cât o batistă în celălalt.

– Bă, zice Gaben, trebuie să-ţi fac o mărturisire.
– Urmează să-mi spui şi tu ceva legat de taică-tu? întreb.
– Nu. Şlapii ăia de la recepţie pe care i-ai furat…
– Aşa?
– Sunt de unică folosinţă.
– Aşa, şi? sar io.
– Păi nu ai furat nimic ce nu ai fi primit moca. Că după ce-i foloseşti, se aruncă.

27 lovituri, dă-i și tu!