Handsfree-ul lui Chuck Norris

Aşa cum şade bine unui om foarte însurat, am învăţat să gătesc chestii pentru familie – gen pâine prăjită (e simplu: se ia pâinea şi se prăjeşte), orez fiert (un pic mai complicat: se ia orezul şi se fierbe) sau – favorita mea – ciorbă de peşte cu handsfree (îţi pui handsfree-ul într-o ureche şi te apuci să vorbeşti prin bluetooth cu peştii pescuiţi de tine la pescăria aia din Hârşova).

N-aşe; între timp a trecut ceva vreme, eu am făcut un film mândru, timp în care l-am folosit la maxim, şi am ajuns să-mi dau seama de nişte chestii, după cum urmează 1, 2 şi 3:

1. Handsfree-ul ăsta de la Plantronics e tata lor.

În afară de faptul că se împerechează cu telefonul de zici că-s dintr-un tată (mă rog, la iPhone trebuie instalată o aplicaţie, dar asta face iPhone-ul să fie aşa măreţ, este?) şi îţi spune cuminte cât mai poţi parlamenta la telefon (talk time: 6 hours, aşa te anunţă o voce de domnişoară) şi se poate pune în orice ureche stângă sau dreaptă sau chiar clăpăugă de Gropar şi se aude frumos, clar şi răspicat, se mai şi poate încărca de la o mufă mini-USB, de care găseşti inclusiv pretutindeni. Dar nu musai asta îl face meseriaş, ci următoarele 2 chestii:

2. Handsfree-ul ăsta de la Plantronics e folosit de Chuck Noris.

Fiţi atenţi: în perioada încare umblam bezmetic prin ţară pentru filmările la Usturoi, vorbeam la telefon ca o centralistă; şi mă foloseam de handsfree. Necazul a făcut că l-am uitat în maşină fix în perioada aceea de iarnă în care România se scufunda în temperaturi cu multe, foarte multe grade în minus. Adică atunci când era cel mai frig în patrie, handsfree-ul meu se congela pe sine în maşină. Afară. Şi nu mi-am amintit de el decât după vreo lună. Şi, când l-am pornit şi vocea aia de domnişoară mi-a zis că îi trebuie energie, că altfel moare, am crezut că e cam gata, că doară se ştie ce fac frigurile năpraznice din acumulatori. Aşadar, m-am pregătit să mă duc cu el la azilul de handsfree-uri, să moară liniştit între ai lui. Dar, după ce l-am încărcat, mergea ca înainte. Chestie care într-un fel m-a speriat; căci am început să-l văd ca pe o bucată dintr-un cip de Terminator 1000, hasta la vista, baby.

3. Handsfree-ul ăsta de la Plantronics are afect şi intelect; şi cred că mă mai şi iubeşte sincer!

După ce am terminat cu filmările, împrăştiat cum sunt, l-am uitat fix în maşina pe care, cu infinită generozitate, mi-o împrumutase Dan Olteanu ca să îmi duc proiectul la bun sfârşit (domnule Dane, aceleaşi profunde respecte, te pup!). Maşină care, câteva zile mai târziu, şi-a schimbat proprietarul. Şi, la vreo 3 luni de la filmări, noul proprietar i-a adus lui Dan handsfree-ul, care picase pe undeva printre scaune; şi m-am reunit cu el cu mare emoţie. No! Ca-n dosarele alea X. Semn că handsfree-ul meu are o relaţie personală cu mine, şi şi-a pus inteligenţa la contribuţie până m-a regăsit.

No: acestea fiind zise, Germanos, care vinde Plantronicsuri deştepte de mai multe feluri, oferă celui mai comentator de blog gropăresc un asemenea kit de handsfree deja testat de Groparu, dar nou-nouţ, oricui îmi spune o povestioară frumoasă în comentarii aici pe blog până în data de 7 septembrie, ora 24:00 fics.

Povestioara trebuie să fie amuzantă şi să conţină o păţanie cu vorbitul la telefon. Haideţi, că-mi frige degetele! Câştigătorul îl aleg numai eu, deci dacă aţi băut deja o bere cu mine încercaţi, vă rog, să vă abţineţi, că eu nu dau premii în familie. Câştigătorul va fi anunţat aici, pe blog, şi musai să-mi promită că se comportă cu el mai omeneşte decât mine, nevrednicul stăpân al verişorului său.

Deci hai cu istorioara aia odată!

Update: fraţilor, povestioarele voastre m-au făcut să mă crăcănez de râs. U guyz are gooood!

Cu sufletul neîmpăcat, pentru că niciodată nu-mi este uşor să selectez cea mai bună poveste (am recitit cam fiecare poveste de vreo 2-3 ori), decretez că cea mai umoroasă dintre ele mi se pare (pardon: nouă, juriului, ni se pare) cea a lui Dragoş din Timişoara. Dragoş, esti bun! Am apreciat faptul ca ai ambalat intreaga păţanie în fraze meşteşugite (nu ai fost singurul, de altfel), dar parcă la tine am râs (mă rog: juriul a râs) cel mai bine.

Celorlalţi participanţi doresc să le mulţumesc foarte frumos că au făcut (cu succes) pe bloggerii amuzanţi pentru o zi, şi doresc să-i asigur că vom mai avea concursuri faine pe site-ul gropăresc. Haraşo!

27 lovituri, dă-i și tu!