Grija mare unde parcaţi!

– Nu-ţi zic, mă. Tu ej bou, şi pui povestea pe net, să mă citescă toţi!
– Taci, mă, zic, nu hi chitră! Zi-mi. Tăt! Deci parca neregulamentar?
– Ce neregulamentar, mă. Ce neregulamentar! Că parca de nu puteam ieşi pe poartă cu bicicleta. Şi i-am pus bilete la parbriz! Mi-o pus primăria un copăcel în faţa porţii, şi mi l-o rupt berbecu’, că parca acolo! Mereu parca.
– Shit. Şi i-ai zis ceva?
– Da’ cum nu!
– Păi şi ce-o zis?
– Că el acolo are sediul firmei, şi e director economic! Şi că n-are unde parca. Şi că asta e! Şi io i-a zis că 20 m mai încolo e ditamai strada largă, şi poate parca acolo, că e loc berechet, şi nu deranjează pe nimeni, şi nici nu rupe copacii; şi mi-o zis că e prea departe 20 metri, că el are treburi importante de rezolvat pentru firmă, şi timpul lui e important!
– E, kkt, zic io. Şi? Ce ai mai făcut? Zi, mă, că oricum ştiu tot!
– Nu-ţi zic, mă! Că tu dai pe blog.
– Taci, mă! Taci. Zi!
– Păi ce să mai zic, mă! Că am cumpărat dupa aia încă doi copăcei, pe rând, doi tei, şi mi i-o rupt şi pe ăia! Bă! Am dat 100 lei pe ei. Ba mai mult, când nu era acolo directoru’ economic, parca altul, de la aceeaşi firmă. Şi când mi-or rupt şi al doilea tei, l-am întrebat pe ăla: da’ ai loc să parchezi? Am, zice al doilea, care nu mă ştia; da’ este unu’ aici la casă care nu ne lasă să parcăm, un berbec, ce mai.
– Tulai! zic. L-ai pleznit?
– Nu, zice, nu. Da’ m-am inervat.
– Corect, zic io, corect. Şi ce ai făcut?
– Am mai stat, că-s ardelean, şi mă inervez mai greu. Şi a doua zi, iar parchează directorul peste copăcel!
– Ha! mă scap eu.
– Şi ies afară, ies cu greu, că-mi blocase iară poarta. Bă, dom’ director! îi strig. Ce faci? – Dă-mi pace, zice directorul, că mă grăbesc, ţi-am zis că nu am unde parca, şi nu mă duc 20 metri mai încolo, că io am treburi importante de rezolvat pentru firmă!
– Nasol.
– Da. Şi mă duc înapoi în casă, şi ies înarmat cu arme albe: o şurubelniţă şi o lopată.
– Yeeesss! Şi?
– Nici un şi. I-am dezumflat prima roată, apoi a doua.
– Ha!
– Da. Şi a treia, şi la a treia o ieşit pe geam şi o strigat la mine!
– Şi ce ai făcut?
– I-am arătat lopata. Şi l-am invitat frumos să discutăm, şi nu o vrut.
– Nu înţeleg de ce! zic.
– Nici eu, zice. Şi atunci i-am băgat şurubelniţa în ultimul cauciuc, şi o fâsâit urât.
– Ha! zic io.
– Da, zice el. Ha!
– Şi de atunci nu o mai parcat acolo?
– Nu, zice, că firma la care lucra nu-şi plătise ratele la leasing la maşini, şi o venit după două zile firma de leasing cu jandarmii şi le-or confiscat maşinile. 37 de maşini, mă. Şi acuma – ştii ce liberă e strada? Aiaiai! Da’ bă… să nu te prind că mă pui pe blogu’ ăla al tău, că mă inervezi şi viu cu lopata şi cu şurubelniţa la tine!
– Taci, mă, zic, taci. Taci, că nu pun.

28 lovituri, dă-i și tu!