Fish love

Una din sursele mele de încredere din Cluj m-a înştiinţat că în weekend se recoltează unul din lacurile de la Ciurila. Pofticios de peşte ca un grizzly (mai ales că anul ăsta nu am mai ajuns în Deltă – lăsaţi, nu mă consolaţi, nu aveţi cum; inima mea e prea neagră), mi-am luat vânătorii tribului şi am fugit la faţa locului. Cu un singur gând în minte: crap, somn, caras, şalău – şi aproape nimic altceva.

De fapt, sigur nimic altceva.

Ajungem acolo sâmbătă – era o atmosferă exact ca-n Pamplona înainte de a da drumul la tauri pe străzi: mulţi cetăţeni adunaţi la capătul lacului secat şi o tensiune în aer de o puteai tăia cu cuţitul, miroseai adrenalina ca pe mujdei. Degeaba trăieşti tu de 4 generaţii la bloc în Mănăştur sau – Doamne fereşte! – în Bucureşti, că în esenţă tot adunător culegător eşti! Sau bărbat sub papuc – aia-i clar.

Cu ADN-ul răscolit de vederea pradei şi inima fremătînd de poftă, am tras nişte cadre din scurt.

Şalăi erau mai rari ca candidaţii nedubioşi la preşedinţie, fără a-l lua în calcul pe William Brânză, iar ştiucile deloc; aşa că tribul din Floreşti s-a băgat rapid la vreo 15 caraşi, trei crapi şi un somn de 5 kile.
10726814_779604978749801_1863758734_n
If you love the fish, the fish will love you back

Pe care, după ce ne-am luat prada, i-am eviscerat fără regrete în Făget; departe de alte triburi.
10717742_779604575416508_810498758_n
You do not fuck with Groparu! Mai ales când e îmbrăcat în saci de gunoi şi pute a maţe de somn

Paranteză – după ce i-a scos stomacul, am zbierat exact ca o fetiţă când am văzut cum din stomacul fiarei ieşea micul dejun al somnului! Singur o ieşit, şi era să-mi înfig cuţitul ceramic fix în nas de spaimă, că io-s nevricos.
peste mic

După ce am isprăvit cu curăţatul – ningea cu solzi prin Făget ca-ntr-un basm de Andersen – am fugit acasă.

Unde – să nu-mi cereţi poze – am tras o zamă cinstită de peşte, reţetă din Deltă, şi o tură de peşte prăjit în mălai, cu usturoi furios şi mămăligă şi vin alb, că nici trupele sovietice nu m-ar fi deturnat de la onorabila ocupaţie a mestecatului! (am dus şi la cooperativă unde, mi se spune, va puţi a usturoi până după Halloween – cu plăcere, dragi colegi!).

În fine: ce am păţit, şi ce a prilejuit această postare? Păi când să ne apucăm de haleală, după ce prăjisem la peşte şi-l mângâiasem şi-i vorbisem frumos vreo 3 ore, mi-am dat seama că nu adusesem la masă nici o farfurie pentru oase; dar cum nu mai voiam să mai plec de la festin, am găsit extrem, extrem de repede unde să punem oasele mari şi mici: într-un pahar uitat pe masă, în care fusese ceva ceai pentru Gropărel.

Şi am aşteptat, răbdător, până s-o umplut paharul cu oase; şi-apoi, îndemânatic cum sunt, în loc să duc paharul de vin alb la gură şi să-l sec dintr-o sorbire, am dus taman paharul de oase mici şi mari la buze, şi mi l-am golit dintr-o mişcare scurtă fix în cavitatea bucală.

Pe tot.

17 lovituri, dă-i și tu!