Femei de pe Venus care merită – astăzi, secretara de la Litere

O femeie de milioane care mi-a fost şi-mi este foarte dragă mie.

Secretara de la Litere este o femeie care mi-a marcat tinereţea şi studenţia. A mea şi a fiecărui student la Litere din generaţia mea. Doamna Norica Naşca a fost secretară mulţi, mulţi ani şi a tras şi a împins la trenul numit “Filologie” cu tot ce a avut domnia sa mai de preţ: cu sufletul.

Probabil că nu ştiţi cum este la secretariatele facultăţilor: deşi ai orele de program cu publicul afişate la vedere, cei mai mulţi oameni îţi calcă pragul în afara acestora. Să vă mai zic ceva: din cei care au treabă la secretariat, 90% vin cu probleme uşor neregulamentare. Care încălcau orice regulă de funcţionare a facultăţii. Exmatriculări, transfer de credite, transferuri de la alte facultăţi. Re-re-re-examinări la profesori la care se pica cu graţie. O notă trecută greşit. Examene reprogramate, afişe. Sunt student străin, ajutaţi-mă! Un loc de cazare pentru nepoata de la Galaţi. O suplimentare a burselor. Mie de ce mi s-a calculat greşit media? Contestaţii peste contestaţii, petiţii, cereri. De ce secţia maghiară are mai puţine burse? De ce secţia mghiară are mai multe burse? Locuri cu taxă. M-au cazat la etajul 10 în căminul 16, doamna Naşca! Am revenit dintr-o bursă, mi-aş dori echivalarea studiilor. Ştiu că nu puşcă cu ce au făcut colegii mei, dar nu mă interesează, vă fac plângere la rectorat! Vine Marguerite Yourcenar, cine se ocupă de protocol? Mi s-au calculat greşit creditele, vă dau în judecată!

O întreprindere de 3000 de studenţi (atâţia erau când am absolvit eu) înseamnă o întreprindere cu 3000 de probleme. Toate se prăbuşeau pe singur cap: cel al doamnei Naşca. De cele mai multe ori, în afara orelor de program. Adăugaţi şi cei câteva sute de profesori, toţi în căutarea unui mic favor. Aşa este în România.

Am stat cu dumneaei vreo 4 ani făcând burse şi cazări ca reprezentant al studenţilor în consiliul profesoral. Începeam pe la 8-9, plecam pe la 11-12 din facultate şi zâmbea: azi plec devreme. Nu o dată o prindea ora 2-3 pe la birou, asudând la tastatura Pentium-ului 1. Dimineaţa la 8 era înapoi pe baricade. Mereu în formă maximă, uneori răcită de nu mai putea, nu se lăsa. Dacă pleca dumneaei se putea închide facultatea.

“Doamna Naşca? Am venit în Cluj, nu am unde sta…” “Haideţi la mine, vă ţin o noapte!” “Doamna Naşca, îmi pot lăsa 40 de oale, dicţionare, cărţi, salteaua şi 100 de saci cu bulendre la dvs. peste vară, că nu am cu ce le duce în Sibiu?” “Sigur, rezolvăm!” “Doamna Naşca, mă duc să iau ceva de mâncare…” “Ia de aici bani! Voi sunteţi studenţi!” Şi mâncam cu ea parizer unguresc feliat, cu pateu şi pâine, în biroul unde în timpul zilei treceau prorectori şi decani, obraze subţiri şi cărturari cu mai multe cărţi publicate decât citesc unii oameni într-o viaţă. Terminam, strângeam şi ne reapucam de burse. Uneori beam Cappy de gref, băutura ei favorită.

Mulţi dintre cei care îi treceau pragul veneau porniţi pe ideea că lucrurile se rezolvă numai dacă urli din toţi plămânii. Înmulţiţi atitudinea asta cu 3000 de oameni şi cu mai mulţi ani de serviciu. Adică cu foarte multe zile. Şi mai spuneţi-mi persoana care să facă acest lucru fără să îşi piardă minţile. Intram în biroul dumneaei, o vedeam încruntată, în spatele unei platoşe impenetrabile. În faţa ei – o mie de oameni arţăgoşi, grăbiţi, nervoşi. Mă vedea şi-mi zâmbea: bună, Radu, ce mai faci?

În consilii, dacă aveam ceva problemă de pus pe tapet (şi, slavă Domnului, am încercat să ne reprezentăm colegii cât mai bine cu putinţă, cerând excepţii peste excepţii de la regulamentele universitare sau luptându-ne cu profesorii de modă veche care mai degrabă ar fi vrut să vadă studenţii loviţi de maşină decât altcumva), ne sfătuiam de multe ori cu dumneaei. Nu faceţi aşa, ne spunea, mai bine vorbiţi cu profesorul X în particular, că ştiţi că este mai dificil. OK, încercaţi să puneţi problema în consiliu, dar vi se va spune asta sau asta. Pregătiţi-vă! Uite aici regulamentul, uite ce se poate face!

Am organizat trei baluri ale bobocilor în facultate. Fără să ştie nimeni, ne mai lista sau xeroxa câte o fiţuică (pe vremea aceea, consumabilele costau cât un rinichi). Se regăsea mereu la mijloc, între orgolii, scandaluri, lupte pentru scaun. Nu se cobora la nivelul luptelor intestine, nu lua partea nimănui. Mergea după regulamente. Cea mai răspândită sintagmă în Litere: “vorbeşte cu doamna Naşca şi vezi ce zice!”.

Probabil că vor fi foşti colegi de la Litere care nu sunt întrutotul de acord cu cele de mai sus. Le recomand cu prietenie să se abţină de la gânduri negativiste şi să se gândească de câte ori nu le-a stricat ziua un eveniment lipsit de importanţă, şi câtă putere au mai avut pentru a zâmbi după o zi cu adevărat nebună a vieţii lor. Iar apoi să încerce (de reuşit nu vor reuşi vreodată) să se pună în locul doamnei Naşca. Cu o mie de probleme care trebuie rezolvate până ieri, cu atitudini de cele mai multe ori ostile, cu regulamente uneori deplasate dar care trebuie respectate. Cu o viaţă de familie de care te bucuri, în cel mai bun caz, în weekend, duminică după-amiaza. Vara, pentru că iarna e sesiune.

La ora actuală, doamna Naşca este mult mai relaxată. Ne mai vedem când am eu drum prin facultate, cam o dată pe an, de 1 martie. Se va pensiona de tot în curând şi va pleca departe de vânzoleala de la Litere. Este OK. Îi este numai dor de fiica ei din Franţa. Cui nu i-ar fi?

Ar mai fi multe lucruri de spus despre doamna Naşca, dar pentru că mie, personal, nu mi-a făcut decât bine şi s-a comportat ca o adevărată doamnă, memoria mea nu mai reţine foarte multe detalii. În viaţă, uităm lucrurile bune care ni se întâmplă, dar nu-i uităm niciodată pe cei care ne fac rău.

Avon derulează Campania 125, care îşi propune să descopere şi să scoată în faţă femei mai putin cunoscute dar care fac lucruri deosebite. Puteţi trimite propunerile voastre pe www.avon125.ro până la finele lunii iunie şi le puteţi vota pe cele mai impresionante 125 între 1 iulie şi 15 august.

13 lovituri, dă-i și tu!