Fără patimă, despre premiile Gopo

Am așteptat să se aștearnă puțină zăpada mieilor peste anunțul nominalizărilor la Gopo ca să se distileze oleacă ideile. Și nici n-am vrut să scriu înainte de eveniment, pentru că nu am vrut să boicotez aiurea.

După cum probabil știți, filmul Usturoi NU a ajuns pe lista nominalizărilor la premiile Gopo de anul acesta.

Din cele 21 de lung-metraje românești de anul trecut, Usturoi se află între primele 5 filme la capitolul încasări, după ce a fost filmul alfa din box office-ul românesc vreme de aproape 6 luni (deși ne-am luptat cu producții care au avut mai mulți bani de promovare decât am avut noi de producție). A fost un an fructuos: top 4 încasări este disputat de două Cannes-uri (Câini și Bacalaureat), de un film al celui mai puternic trust de media din țară (MediaPro – Selfie69) și de un film independent, dar cu vedete (Două lozuri).

Urmăm noi, deși nu am intrat în rețeaua nambăr uan din țară, Cinema City. Nu ne-au vrut, și pace.

Din motive care-mi scapă, juriul a considerat că nu ne calificăm pentru a primi nominalizare la absolut nici una din următoarele categorii unde, zic eu, am fi putut sta cu fruntea sus:
Cel mai bun actor în rol principal (e greu să nu te îndrăgostești de copiii mei din film, Sebastian Topan și Darius Stoica, care în partea de mockumentary făceau stand-up, nu au avut nimic scris)
Cea mai bună imagine (băi, am avut peisaje faine și imagine caldă, orice s-ar zice, iar România este frumoasă în Usturoi)
Cel mai bun montaj (nu cred să fi fost vreun film cu montaj mai lucrat ca al nostru în 2016)
Cea mai bună muzică (am avut cea mai multă și – zic eu – bună muzică a vreunui film românesc anul trecut, plus prima piesă Gypsy Rap din istoria planetei)

Cele mai bune decoruri (o nominalizare puteam pușca liniștiți, zic eu)
Tânără speranță (bitchplease, Sebastian Topan este elev la Liceul de Artă Dramatică, tocmai s-a apucat de vlogging, al doilea sau al treilea lui clip tocmai a făcut primele 100.000 de vizualizări, #decidesprecevorbimaici?)
– Cel mai bun regizor (de ce nu?)
Cel mai bun film de debut (aici e tricky, o să vedeți mai jos de ce)

Dacă filmul Usturoi ar fi fost singurul scos de pe absolut orice listă de nominalizări, aș fi zis băi,
– ăia 18.000 de oameni care au dat bani pe bilet ca să ne vadă filmul (plus vreo 7000 înainte să intrăm în cinema),
– ăia peste 700 care ne-au dat nota 8.1 pe IMDB,
– ăia care ne-au scris, entuziaști, sute de mesaje de încurajare după ce ne-au văzut filmul,
– cohortele de oameni care s-au scuturat de râs la proiecții (am înregistrări!),
– cohortele de oameni care s-au călcat în picioare ca să ne vadă (primarul Zalăului s-a pus pe locurile actorilor și a zis că ne provoacă să-l dăm afară!),
– cele vreo 10 săptămâni în care am fost cap de afiș la cinema Florin Piersic din Cluj (mulțumim încă o dată, Ioana Călin!),
toți cei care au fost alături de noi, voi, toți, cărora nu voi putea niciodată să vă mulțumesc,
deci toți veți fi fost oameni greșiți! Greșiți, irelevanți, nereprezentativi, iar eu trăiesc într-o bulă, bula mea de oameni la fel de greșiți ca mine, ura și la gară.

Dar ce să vezi: nu suntem singurii independenți pe care establishment-ul cinematografic îi ignoră voit (fun fact, covârșitoarea asta majoritate a establishment-ului abundă în poze cu #rezist pe Facebook, #josmafia!).

De ce?

Să vedem.

Gopo a fost producător de film de animație. Surpriză! Nici Mercy Street, primul film de animație 3D produs în România, nu a fost nominalizat de establishment la nici o categorie.

Numai eu văd ironia aici?

Vă mai zic una: filmul Billion Star Hotel. Alt film independent, produs și turnat la Târgu Mureș.

Păi, filmul Billion Star Hotel l-a prins pe Dumnezeul cinematografiei de un picior. La ora asta, filmul are 52 de nominalizări internaționale (!!!) și 19 premii (!!!).

Filmul ăsta joacă în altă ligă. Are distribuitor internațional. A intrat în lanțuri de cinema din țări în care alte filme premiate românești nu ar avea nici o șansă.

Știți câte nominalizări are la premiile Gopo?

Păi, exact câte are Mercy Street și Usturoi: 0 (zero).

Mai mult: categoria la care, zic eu, ar fi trebuit să ne calificăm aproape by default, cea de debut cinematografic, a fost singura cu doar 3 nominalizări. Toate celelalte categorii au câte 5.

Adică au preferat să nominalizeze doar 3 producții anul ăsta decât să facă loc vreunuia din cele trei filme, Billion Star Hotel, Mercy Street și Usturoi.

Poate aș fi trecut cu vederea toate astea.

Dar știți ce-mi confirmă reaua voință a establishment-ului?

Păi să vă zic: știți câte invitații am primit la Gala Premilor Gopo noi? Noi, independenții?

Să vă spun:
Mercy Street (primul film de animație 3D produs în România, da?),
Billion Star Hotel (după 19 premii și 52 de nominalizări internaționale, da?)
– Usturoi (mă rog, noi)
nu am primit nici o invitație la gală.

Zero. Nimic.

Nu am luat bani de la Consiliul Național al Cinematografiei, dar am plătit taxe către CNC atât pentru a ne difuza filmul, cât și cotă parte din biletele vândute. Știți cu cât am rămas net, în mână, dintr-un bilet de cinema de 10 lei? Cam cu 1.7 lei, pentru că o parte s-a dus la CNC (și în șase alte locuri).

Să mă ierte onoratul juriu Gopo, onorații organizatori și onoratul CNC, dar nu am cum să nu-i suspectez de rea-voință: ne-au luat banii și și-au tras gală de premii pentru ei.

Sincer, fără nominalizare nu cred că m-aș fi dus oricum, aș fi refuzat politicos. Cei de la Billion Star sunt și ei acuma în Viena, la ceva festival, că nu-i mai satură Dumnezău de premii și nominalizări.

Dar establishment-ul cinematografic românesc preferă să invite la gală tot felul de oameni care au doar legături tangențiale cu industria în loc să ne cheme pe cei care nu numai că nu am luat bani de la stat, ci am și virat mii și zeci de mii de euro către ei. Practic, gala era făcută pentru noi, creatorii de film.

Ei, uite că unii creatori de film sunt mai egali decât alții.

Iar noi, independenții, suntem Cenușăreasa.

Mi se confirmă încă o dată că toată spuma asta a celei de-a șaptea arte ar prefera ca noi, independenții, să ne retragem ignorați într-un colț și să cam murim încet, fără zbatere, ca să nu le tulburăm lor apele. Pentru că apele alea în care se scaldă ei abundă de pești care primesc finanțări babane, de 100.000-200.000 EUR de la CNC, cu care fac filme cu scenarii de 10 pagini, cu scene lălăite, distribuție minimă, ciorbă și faianță. Costuri minime, o melodie de la Sony Music, montaj în 20-30 de zile, și ta-daaam! 2.000 de spectatori în toate sălile de cinema din patrie, la revedere.

Nu mă credeți? Ia mergeți la orice film românesc finanțat de CNC și întrebați, la caravană, ce buget au avut, apoi distrați-vă cum vor da din colț în colț și vor mustăci, încurcați.

Nu mă înțelegeți greșit, nu toți fac așa.

Dar vreo 7-8 din 10 tot o fac.

Așa că nu e de mirare că industria încearcă, cu orice preț, să-și mențină în propriul cuibar gâsca cu ouă de aur. Noi le zdruncinăm eșafodul, pentru că le arătăm că putem face treabă cu cheltuieli infinit mai mici.

Pentru că nu palmăm din bugetul filmului.

Din cauza asta,  zic eu, ne marginalizează.

Practic, prin refuzul de a ne include Mercy Street și Billion Star Hotel și Usturoi pe lista de nominalizări sau de invitați, industria asta încearcă să ne taie, practic, și orice sursă de finanțare pentru al doilea lung-metraj. Mă și văd mergând la sponsori:
– Știți, jumate de an am fost leader în box office-ul românesc.
– Ciudat, nu v-am văzut la Gopo.
– … (awkward silence)

Vestea nasoală pentru ei este că… lucrez, în spatele minții, la al doilea scenariu, pe care sper să-l termin anul ăsta. Ca să pot face pre-producția anul viitor și să-l turnăm în vară.

Dacă primul film l-am făcut în doar 6 luni (scenariu, pre-producție, casting, location scouting, cazare, papa, logistică etc.), asta în timp ce eram angajat full time la corporație, cu copil mic, blog și alte blăstămății, la al doilea nu mă mai grăbesc.

Am învățat (greu, dar am învățat) ce trebuie făcut și ce nu. Nu-mi mai trebuie decât o echipă de nebuni, începând cu un regizor capabil (Lucian Alexandrescu nu mai crede în visele care mă implică) și terminând cu ultimul figurant.

Îi voi găsi. I-am găsit prima dată, îi voi găsi și a doua și a treia oară.

Până atunci, rămânem, printre multe alte imagini cu mulțimi de la proiecțiile Usturoi, cu imaginea acestei mulțimi, de la @PremieraUsturoi de la TIFF 2014, pentru că, după seara aceea, noi, practic, am decolat:


Mulțumim, TIFF și Tudor Giurgiu!

…și cu imaginea asta, ultima mare înghesuială la cinema Florin Piersic:


Mulțumim, Comedy Cluj și Bogdan Beșliu!

Iar acum, la încheiere, felicitări câștigătorilor și nominalizaților Gopo! Din suflet vă felicit. Și-mi doresc ca în anii care urmează să fie super aglomerație de filme românești peste tot.

33 lovituri, dă-i și tu!