Exudat faringian

Un lucru au în comun absolut toți părinții de copii: toți, dar absolut toți părinții de copii cred despre absolut toți ceilalți părinți de copii că sunt nebuni. Da?

Adică v-aș putea scrie romane despre cât de nebuni sunt toți ceilalți părinți de copii pe care-i știu – dar nu o voi face, pentru că nu sunt așa de bun prieten cu toți părinții de copii încât să le pot terfeli imaginea personală pe blog.

Așa că nu o voi face.

O să vă zic, în schimb, despre aventurile urbane ale unui prieten, zis Bobiță, a cărui fetiță mai mare s-a trezit, la grădiniță, în mijlocul unei epidemii de scarlatină. Mno, bolile copilăriei și anti-vaxxerii (mai mult ca sigur că nu din cauza anti-vaxxerilor apăruse epidemia, dar eu dau vina pe ăștia non-stop pentru orice, mai ales pentru Trump și creșterea euro din ultima perioadă).

No, și la grupa asta de grădiniță există un copil (fără nici o vină, săracu’) înzestrat cu una bucată creatură de tătic care zici că e star de Bollywood, și mai multe nu.

În primul rând pentru că tăticul de Bollywood face un fashion statement cu fiecare toaletă pe care o poartă. Ca mascul care se îmbracă cu ciorapi albi la costum, vă zic cu mâna pe inimă că ăsta este un păcat mortal, scrie și-n sfintele scripturi; deci jos cu asortările la ținutele masculine!

Firește, la tăticul în cauză, fashion statement-ul este un trening: purtat non-stop.

Cu cămașă cu gulerul mereu ridicat.

Apoi, orice cuvânt iese dintre glota omului este însoțit de un englezism – cel mai răspândit fiind sure. Și of course. Reminiscențe ale unui stil de viață observat în Dallas sau în serialul Dinastia? Cred că nu vom afla niciodată.

Apoi, mereu se joacă ostentativ cu telefonul său identic iPhone 7.

Apoi, niciodată nu scapă de ochelarii de soare. Posibil să nu-i dea jos nici când face duș sau când dă examen la oftalmolog.

Pentru că trebuie să dea des examene la oftalmolog: omul este taximetrist.

Și, la o ședință cu părinții, s-au luat să discute cum se pot mobiliza pentru contracararea flagelului?

Și toată suflarea a convenit să li se facă pruncilor un exudat faringian. Să se afle care-s copiii de anti-vaxxeri și, mai ales, să se afle care-s purtătorii de scarlatine.

Tăticul de Bollywood de care vă zic cam ratase miezul discuției, fiind prins într-o conversație extrem de importantă la telefon. Ca să nu simtă, totuși, că-i scapă viața printre degete, trăsese cu urechea la discuții pe ici, pe colo.

Și, când toată lumea a convenit cum să procedeze cu exudatul, tăticul și-a dorit extrem de mult să-și lămurească o nelămurire, ca să nu rămâie de căruță:
– No, și… deci când le facem la copii exudat vaginal?

Peste onorata adunare a părinților s-a lăsat o liniște și o tensiune din aia electrică, că nimeni nu mai îndrăzni să mai răsufle, de teamă și de rușine față de ce auziseră; și, dacă nu-și făcea de cap prin România primăvara asta friguroasă, cred că se auzeau până și muștele din grădiniță cum amuțiseră!

La care Bobi nu se putu abține, că era păcat; plus că este și tătic de fetiță, și face urât când aude cuvinte care încep sau se termină cu vaginal; și odată i-o servi fără milă:
– Dacă aștepți două minute să terminăm discuția… îți fac eu unul anal.

La care tăticul, simțind privirile tuturor sfredelindu-l, a răspuns ușor jenat:
– A, OK, aștept.

Moment în care toți, da’ toți părinții or erupt într-un râs din ăla, știți voi… greu… cu hohote… de vibrau termopanele și i s-or aburit tăticului de Bollywood ochelarii de soare pe care-i purta negreșit… și râdeau, și râdeau în frunte cu Bobiță, că de la el știu povestea… cum, care Bobiță? Păi, o zis să vă arăt poza asta, că el e Bobiță, nu știu de unde o are pe poză, dar ce mai contează? Spuneți voi, ce mai contează?

12 lovituri, dă-i și tu!