Două Satane din infern. Și un sălămior

Joi seara mi-am luat copilul și am fugit direct la Sibiu! Că era ziua hinului de acolo, sătrăeascălamulțean, și am sărbătorit în Veștem, în zona unde are casă cel mai mafiot primar din România: ăla de la Șelimbăr, dosar de furt de peste 100 de milioane de euro, barosanul boșilor care este el, lordul pușcăriilor.

Mno.

Și, după un raid nebun prin magazinuri ca să luăm tona de beri și de coniace atât de necesare seminarului nostru (și un sălămior – de Sibiu, firește), pornim către cabană, ajungem după lăsarea întunericului… și firește că desfacem o bere înainte să ne apucăm de cărat lichidele… când, la un moment dat, atenția mea distributivă înnăscută a fost atrasă de niște sunete de mârâieli care păreau desprinse direct din INFERNUL IADULUI al lui Belzebut, Stăpânul Întunericului.

Prima idee care mi-a venit a fost că atâția bani o furat primarul Șelimbărului, că o cumpărat Australia și o adus-o la Sibiu: numai diavolii tasmanieni mai fac așa.

Apoi mi-am dat seama că nu erau diavoli tasmanieni, ci mai degrabă aduceau cu un concert cu Ștefan Bănică Junior; dar n-avea cum să fie Fane, că până la Crăciun mai este.

Dupa aia m-am gândit dacă nu cumva nu era vreo nevastă furioasă, că fix așa fac ele, vă rog frumos să mă credeți pe cuvânt; dar nievastă-mea rămăsese la Cluj, iar soția hinului (zisă și hinuța) îi cea mai cumsecade persoană umană de pe fața pământului, plus că ea, dacă e furioasă, apăi ea mușcă direct, nu mai mârâie de avertisment.

Curios din fire, m-am apropiat de sursa sunetelor și am descoperit că cei doi căței ai pensiunii se conversau în mârâieză; și am scos direct telefonul să-i filmez, că nu se știe când ai nevoie de asemenea imagini rare și amuzante.

Și dintr-o dată nimic nu a mai fost amuzant când mi-am dat seama că furaseră salamul de Sibiu din portagajul deschis, și amu de-aia se mârâiau, că nu știau care să ungă feliile, pesemne…!

6 lovituri, dă-i și tu!