Delta Dunarii 2015, partea I: degeaba au pus Delta departe de Ardeal

– Oprește. Trebuie să fac pișu mic.
– Nu pot.

De-a lungul existenței mele mi-a venit de multe ori să-l sinucid în chinuri pe nașu-meu Greuceanu, pentru că uneori se crede ghiduș și nu oprește ca să facă Groparu pipilică; dar în seara aia trebuia să fiu precaut, pentru că orice încordare m-ar fi făcut să-mi relaxez bășica udului, cu rezultate catastrofale. Înainte să plecăm, în noaptea aia, către Deltă, băusem cu babacii gropăroi niște vin de-al lor, vin de casă care – aveam să aflu – era folosit pe post de purgativ pentru mamuți. Două pahare, atât; plus niște apuță, și simțeam că-mi intră vezicuța în burtă și-mi apasă pe plămânuți!
– De ce nu poți? întreb șoptit, că bolborosea pișu-n mine ca țevile într-un bloc comunist.
– Am diagramă din aia la microbuz, și dacă apare întrerupere, iau amendă.
– O plătesc eu, fmm.
– Dar aici nu am unde opri.
– E drum drept!!!!!!!! La naiba!!!!!!! 5 km de drum drept!!!!
– Da, dar e noapte, și mie nu-mi merg avariile.
– Sun la Poliție și te dau în gât. Jur!
– Bine.

Și merge mai departe. Caut disperat prin microbuz o sticlă de plastic, ceva, un bidonaș, o pungă: nimic. Băi, și nu ne-am luat beri cu noi pe drum tocmai ca să nu mai oprim la fiecare kilometru pentru șușu!
– O să mă ridic în picioare și o să fac pe tine în timp ce tu te lupți cu jetul, domnule Bond! îl ameninț.
– Încearcă! zice el; și face câteva viraje care aproape că mă lipesc de parbriz, intenționat.

M-aș fi ridicat în picioare, dar genunchii mi-erau de unt; iar efortul mi-ar fi crăpat vezica și mi-ar fi ieșit pipi prin apendicită!!!
– Trag frâna de mână, Greucene, și o să am grijă să pic peste tine și să te umplu de galben în timp ce ne prăbușim!
– Hai că opresc imediat, zice.

Ceilalți pescari nevrednici râdeau în spate, ca măgarii.
– Tăceți! Că fac și pe voi!!!

Simt o lacrimă în colțul ochilor, dar sunt concentrat pe respirație mai ceva ca o gravidă. O gravidă cu 19 kile de lichid în pântec! Hai, Gropare, calm. Calm. Respiră…
– Io sar, îi zic lu’ nașu, și aproape că deschid ușa de la microbuz.
– Gata, bă, hai că opresc. Am glumit, bă.

Nu oprește. Sanomabici, nu oprește!!!!!
– De ce nu oprești, sanomabici?
– Păi nu găsesc parcare.
– TOCMAI AI TRECUT DE O PARCARE!!!!
– Da, da’ aia nu mi-o plăcut.
– CUM DRACU’ NU ȚI-O PLĂCUT???
– Era urâtă parcarea aia.
– BĂ! ÎNȚELEGI CĂ FAC ÎN MICROBUZ?
– Hai că ajungem imediat la Brașov.

Mai aveam 55 de kilometri, și noi mergeam cu 70 la oră, că eram o tonă de ardeleni – hinu-meu, avocații Suciu, Greucică și eu, plus 600 de kile de bagaje și vin, avutul nostru pentru o săptămână în Deltă.

Încep, în gând: “înger, îngerașul meu…”
– Bă, n-aveți cumva un bigudiu? întreb, că-mi venise o idee.

N-aveau.
– Coa’, până aici. Gata. Nagasaki fac, frate. Nagasaki.

Fac un efort supraomenesc și mă ridic în picioare, în buzul care lua iarăși niște curbe periculoase, în timp ce în timpane îmi cântau niște tam-tamuri. Mă pregătesc să scot sabia galbenă din teacă și să atac parbrizul pe interior, deși mă temeam să nu mă arunce jetul în spate; scotocesc în șliț după domnul Goe, resemnat că mă voi face de râs pe vecie în poveștile noastre la bere, îl identific pe Goe, ascuns și el și speriat că nu-i face față calibrul la ce Vidraru apăsa pe rinichi, când… victorie!!!!! OPREȘTEEEE!!!

Aproape că ies prin ușă, sar sprinten ca un gazel în noapte, pic prin ceva mărăcini un pic mai înțepători, dar mă mențin biped, și dau drumul, eliberez inundația – animalor care nu aveți arcă, nasol de voi. Stați un pic să fac o pauză, că și acuma când scriu râd de fericire!!! Da-da-daaaaa…

Cred că am tot făcut vreo 4 minute, c-or trecut vreo 60 de mașini și deja mă temeam c-am umplut valea și vine către mine peretele de apă zis, în ardeleneasca tradițională, tsunami hăpt urieș. Urc sprinten înapoi, hahaaaaa, băăă, ce bine-o fost, băăă, ăsta da orgasm! Amu duceți-mă-n Deltă, că de 2 ani aștept clipa asta!

Și ajungem în Tulcea cu bine, descărcăm calabalâcul,

IMG_2671
Ăla care stă cu fundul de instalator e finu-meu. Credeți-mă, arată mai bine așa

…îl suim în bărcuța lui Gigi, care deja se înclina periculos…

IMG_2695
4 bacterii dacă mai puneai înăuntru, ne scufundam la fund!

…până termină Gigi treaba noi mergem la un coniac, că doar e 11 dimineața, n-om pleca treji către Sulina! Bem un coniac, mai luăm o bere… mai luăm o bere… apoi încă două-trei beri să avem pe drum… și pornim către Sulina noastră dragă! Fraților, nu știu dacă din cauza vezicilor sau a bagajelor nu se prea ridica yachtulețul, cert este că… nici un bolnav în fază terminală și nici unul dintre noi, ardelenii plecați cu emoția-n suflet cu ditamai bagajul în copăiță nu ne-am permis să nu credem în Dumnezău! Și atâta ne-am rugat să nu ne scufundăm… dar pentru altceva trebuia să ne rugăm noi! Pentru altceva…

Delta Dunarii Sulina
Vaporul ăla avea tatuaj cu ancoră! Jur!!!

…mai aveam vreo 16 mile până la Sulina (așa vorbim noi, marinarii ardeleni când suntem pe braț, în mile, nu în kilometri)… și ghiciți ce…
– Gigi? Poți opri barca pentru un pipilic? zice Greuceanu.

Eu, personal, din ziua aceea, am luat hotărârea să nu mai beau nici un lichid în viața mea.

(va urma)

7 lovituri, dă-i și tu!