Deci Hristos a-nviat!

Am fost la giudeţul Satu Mare, acolo unde stă harta-n cucui. Acolo, dacă râgâi, se plâng ucrainenii la guvernul lor că de ce mâncă Românii ăştia ai, că pute toată stepa.

În nordul patriei atâţia omini mărg la beserică, câte muşunoaie de guz pi dealuri!

Am mâncat, din blid cufundos, răstăuţe pârgălite, păstăi aiţi, boace cu păsat (da’ şi adevărate!), un talger cu poprici, fructe cu solzi. Dar cel mai mult şi mai mult mi-o plăcut jniţălu’ de tiurcă.

Am clopotit cu tot felul de băştinaşi indigeni, ne-au invitat la cules de ciresă. Ne-am jucat cu loapta.

M-am împrietenit cu Vlad, profesor de istorie.

– Ha, zice Vlad către Groparu. Te cheamă Radu!
– Da, zic io, aşa-i că ha?
– Da! Că şi Vlad Ţepeş o avut un frate, tot Radu îl chema, zice el, vorbind pre limba lui, limba istorie.
– Da, zic io, şi i-o cam tras-o Radu, fratele, lu’ Vlad, zic eu, mai superior.
– Da, zice el, uitându-se la mine; da’ pe fratele lu’ Vlad îl chema Radu cel Frumos, ori uitându-mă la tine îmi dau seama că nu există nici o şansă să capeţi şi tu asemenea poreclă.

18 lovituri, dă-i și tu!