Cum să atragi băieţii şi bărbaţii – mic tratat de seducţie

Sunday, 30 October 2011, 23:52 | Categoria : Sexuleţ
Taguri : ,

Dragi cititori inteligenţi,

Am primit un comentariu care m-a făcut să mă scarpin cu unghia de la picior drept pe scalp: cum sărăcia faci ca un mascul să te placă?

Deci: haideţi să discutăm niţel despre seducţie (ce-mi mai aduc şi eu aminte, că parcă sunt însurat de o veşnicie), deşi, dragă Mona, mi-ai oferit foarte puţine detalii pentru o asemenea şedinţă de terapie sexoasă. 

Masculii, după cum ştiu toţi zoologii, numai fetele nu prea au habar, nu prea sunt mamiferele cele mai sofisticate de pe planetă. Dimpotrivă, m-aş aventura să spun că nu există făptură mai simplă în structură şi modestă în  preferinţe decât un bărbat şi cromozomii lui. Conform experienţei mele, sunt foarte rare cazurile în care un armăsar ar spune NU unei gajici. Să le luăm pe rând:

– Dacă ai probleme cu respiraţia, s-ar putea să nu prea ai şanse. Şi aici nu mă refer la femeile care nu mai respiră deloc. Deşi până şi pentru ele se găsesc amatori, chiar dacă îţi induce o stare de penitenciar dacă eşti prins.
– Dacă ai peste 298 de kile, s-ar putea să nu întorci gâturi teleghidate de priviri admirative. Deşi până şi pentru ele se găsesc amatori. Hell, ye! Carne pe os, că aici nu facem ciorbă de ciolan de porc, ce pana mea.
–  Dacă ai pe faţă vreun marcaj proeminent – gen sprâncene adunate şi o expresie rea în colţul gurii, semn că îţi place să cleveteşti şi să îţi bagi nasul în fundul treaba oamenilor – masculii vor fugi de tine cu viteza a cincea. Noi suntem iubitori de frumos şi de necicălitorism. Alte marcaje, gen aluniţă Margareta Pâslaru, au rol bine determinat şi constructiv în atracţie (dacă ai o asemenea aluniţă, mai tunde-o!)
– Dacă nu ai sâni sau nu ţi-i pui deloc în valoare, e adio din prima. Ăsta este un păcat de neiertat, şi aici sincer chiar nu am nici un fel de remediu împotriva acestei groaznice afecţiuni. Vedeţi voi, masculii iubesc sânii mai presus decât însăşi viaţa: câte accidente nu s-au întâmplat pentru că şoferul uitase de instinctul de conservare privind vreo jună decoltată pe stradă? Câţi stâlpi nu şi-au pierdut vopseaua, zdreliţi de tâmple de masculi cu ochelarii lipiţi de tricoul mulat de vis-a-vis? Spuneţi sincer, ce parte a corpului vi-o simţiţi cea mai privită atunci când vă faceţi că vă uitaţi la avioane cu reacţie? Exact.

Alte motive pentru care masculii ar fugi de tine ca de armata obligatorie nu cunosc. A, ba da, ar mai fi unul: lipsa chimiei. Poate tu o ai şi el nu. Aici reţeta e simplă şi are succes în 90% din cazuri: tot ce îţi trebuie ca să  stârneşti reacţia de fisiune este  o friptură sănătoasă cu murături şi pireu şi o stacană de vin foarte roşu. Şi să-l aduci la tine să se înfrupte într-o noapte geroasă de iarnă, cu lumină de veioză de bordel şi nişte Sade şi Sebra în surdină. Şi apoi să îţi povestească câte-n lună şi-n stele, despre fosta prietenă, relaţia cu mama, de ce crede în industria auto germană, în fotbalul brazilian, de ce AK47 este mai bun decât M-urile americane şi de ce preferă să pescuiască la crap, nu la păstrăv.

Dacă tot am ajuns aici şi nu se întâmplă nimic, fugi repede la baie şi uită-te la tine dincolo de oglindă: fată dragă, oare eşti tu însăţi? Chiar şi în spatele unui chintal de fond de ten (nu mai tot acoperi aluniţa aia tunsă!) şi a opt sute de grame de ruj (contrar folclorului, masculii nu se dau în vânt după buzele Marinelei Niţu), trebuie să fii tu însăţi – nu fi artificială, nu-ţi asuma o altă personalitate decât cea pe care o ai pentru că acest lucru se vede de pe Lună. Iar ca să bifezi  partea cu “fii tu însăţi” trebuie ori să citeşti un metru de cărţi de dezvoltare personală, ori să te pui în cele mai provocatoare situaţii pentru a te descoperi complet, ori pur şi simplu faptul că nu eşti tu însăţi se datorează chiar lui, dobitocului care stă cu burta plină de friptură la tine pe canapea şi se gândeşte la Android vs iOS în timp ce tu te uiţi la tine în oglinda din baie: unii oameni chiar îţi strică mojo-ul, şi nu într-un mod foarte plăcut. Şi atunci nici măcar nu are sens să încerci să pui de-o pirostrie cu ei, că atunci poţi să spui papa orgasmelor, făr’ numa’ dacă treci la jucării sexuale până la bătrâneţe. Oricum, la etapa aia dacă e ora 2 noaptea, îi mai torni un pahar de vin şi ţi-l poţi convinge să rămâne peste noapte, iar până dimineaţa ai vreme să te lămureşti complet.

Ca o concluzie, mi-aş permite să declar că nu este foarte greu să aduci un mascul la tine în pat; problemele încep cu adevărat în momentul în care încerci să-l păstrezi acolo – dar asta, bine-nţeles, face obiectul unei alte postări.

Fetelor, dragelor, voi ce credeţi, cum trebuie procedat? Voi, masculilor, ce-ar trebui să vi se facă pentru a cădea cu roatele în sus din prima?

49 de lovituri pentru “Cum să atragi băieţii şi bărbaţii – mic tratat de seducţie”

  1. 1Tre3i

    Cu tot respectul, as vrea sa te intreb daca la redactarea acestui mic tratat a contribuit si celebrul tau concitadin Vasile Manu ? Daca nu a avut nici o contributie, inseamna ca sfaturile tale nu sunt chiar cele mai potrivite. Atunci cind te inhami la redactarea unui tratat despre un subiect atat de amplu, este bine sa ceri si sfatul unui specialist. Iar Vasile, se stie, este specialistul nr.-ul 1 din Cluj in seducerea doamnelor si domnisoarelor. 🙂

  2. 2oprean

    Buna aia cu friptura…Cred ca e varianta cea mai simpla :))

  3. 3Raka

    Friptura de pui, nu de porc 🙂 Si-mi place sa fiu fitilit cel putin la-nceput, ca sa-mi pot da seama daca am “cu cine” lucra sau nu 🙂 Ca daca minte nu e, nimic de viitor nu e… 😉

  4. 4M.

    Mai e si varianta sa stai la metrou, vezi care iese de acolo si e ceva mai spalatel-curatel, profiti de crepuscul, ii arzi o bata in cap si il tarasti dupa tine acasa. Apoi intervine friptura, vinul etc..

  5. 5Daniel

    Apăi puteți face friptură fetelor, și să vă lămuriți mai multe nopți la rând, dacă nu e chimie puteți să-i dați pace.

  6. 6Groparu Nemernic

    @ Tre3i: cu respect recunosc că, din păcate pentru ochii noştri, Vasile Manu nu a avut încă nici o contribuţie la text, dar îl aştept cu drag să ne comunice ce l-ar face pe el să – mă-nţelegi – vibreze.
    @ oprean: testata si aprobata de Groparu!
    @ Raka: friptura de pasarica vine imediat dupa friptura de porc, parol.
    @ M: nu scrie prostii, mo, ca femeile parafrazeaza si in loc sa-i pocneasca in moalele testei, se apuca sa ii otraveasca din prima!
    @ Daniel: da, dar asa de fain e sa incerci sa afli de mai multe ori daca este sau nu chimie! Vorba aia: daca chimie nu e, macar fizica sa fie. Frecare, adica.

  7. 7eSorin

    “Dacă nu ai sâni sau nu ţi-i pui deloc în valoare, e adio din prima”
    Da , corect, nu ai tate, nu existi! Clar! 😈

  8. 8dangostin

    Simplu : scoate animalul la un pahar de vin (roşu) şi după ce l-ai ameţit bine, la plecare îi vâri o limbă pe gât şi spui pa.
    În următoarele 5 secunde ai două variante:
    1) scroful e neinteresat complet şi deloc atras sexual de muiere; poţi spune “pa” febleţii tale
    2) până numeri tu la 5, animalu’ se bâlbâie în 15 feluri şi se face de râs, încercând să te ducă la el acasă; în cazul ăsta e deja pescuit şi îl învârţi cum vrei

  9. 9JEBI

    Degeaba exista sani daca exista unghii murdare …calcaie crapate ..miros dulceag de transpiratie si ….lipsa unui incisiv central…ma refer la un dinti…in rest ..multa bere si trecem peste toate !!!

  10. 10nadine

    pentru a pastra un barbat exista o reteta care nu da niciodata gres: sexul oral

  11. 11scorpio

    😆 daca e inaccesibil,nu iti mai ramane de facut decat sa iti torni tu un pahar de vin rosu(s-ar putea ca el chiar sa nu bea),te inhami cu rabdare…ii iei capul si il pui pe pieptul tau fara sani,si mangaindu-l pe cap(ala de sus) il asculti cum povesteste despre mama,tata,sora,fosta,fosta,fosta,fotbal,mama..etc..
    Tu clipesti duios,ii zambesti,ii spui cat de mult il intelegi,mai iei o gura de vin,te mai miri…asculti din nou si apoi…ole! Esti cea mai tare femeie,cea mai intelegatoare,cea mai buna..
    Apoi restul e istorie 😉

  12. 12emil

    neata buna,,foarte tare postul,,si cum spuneai,,nu e tate,de unde atractie,,norocul la cele mai putin dotate e ca s-a inventag push-up,,dar daca il da jos adio atractie,,dar daca e ceva bere tot mari le vezi

  13. 13konskriptor

    @Groparele : stai s-o intreb pe nevasta-mea daca imi da voie sa scriu acilisea. Si mai ales, ce pot sa scriu ! 😀

  14. 14Suminona

    Amin domn parinte groparesc … da nu uita de “dos” ca si ala are o baza solida in orice escapada masculina 🙂

  15. 15Mihaela Nistor

    Uneori o privire este de ajuns, aruncată atunci când trebuie, cui trebuie! 😀

  16. 16Robert

    Gropare, esti fenomenal!!! Postarea asta pleaca catre tot biroul!!!

  17. 17Nexu

    Ii drept ca s-a inventat push-up-ul, e pentru reclama. O data dat jos, nu mai e bai, pot sa fie si niste pufuleti in spatele lor, ca nu mai conteaza. Altceva adulmeci dupa ce cade push-up-ul, nu sfarcuri…
    In rest, io as fi atent la cantitatea de friptura infundata in viitoarea victima. Nu vrei ca pe cand se incinge atmosfera el sa se scuze si apoi sa auzi din buda zgomote de varcolaci in transformare. Deci: putin dar suficient cat sa-i ridice moralul. La fel si cu vinul.
    Bafta!

  18. 18Dominic

    @Nadine: AMIN!
    Gropare ai folosit 846 de cuvinte pentru a le explica cum sa cucereasca un barbat, dar Nadine a rostit, vorba celor de la Taxi, “cele doua cuvinte”…

  19. 19Groparu

    @ Dominic: degeaba, ma, Nadine imi da senzatia ca se pricepe; eu, sincer, nu am deloc experienta in agatat masculi, no.

  20. 20Whiteman

    Gropare,

    înainde de a vorbi despre sfaturi de seductie, eu zic ca ar fi bine să ne punem de acord aupra unui lucru (care îs de fapt două) bărbaţii îs dobitoci, iar femeile îs cu capu.

    Puteţi găsi argumentele mele aici
    http://www.andreialbu.com/barbatii-s-dobitoci-femeile-s-cu-capul-1.html

    Pornind de la această constatare ne dăm seama că pentru o femeie e foarte uşor să ademenească un bărbat, asta dacă ştie să-şi folosească armele cu care a dotat-o natura.

    Bărbaţii refuză rar o invitaţie de la o femeie îngrijită care ştie să-şi pună în evidenţă “calităţile”.

    Cel mai simplu sfat pentru cititoarea ta e să vorbească cu respectivul şi să-i spună verde în faţă ce simte pentru el.

  21. 21Groparu

    @ whiteman: daca-i spune din prima, va fugi ca Nica a lu’ Stefan a Petrei cand a fost prins cu pupaza. Cui ii trebuie o cetate care se preda fara lupta?

  22. 22oreste

    poate iti facea tie fata vreun apropo, si tu nu te-ai prins…

  23. 23Groparu Nemernic

    @ oreste: la acest comentariu, nievasta gropareasca izbucneste intr-un ras homeric: “cine dracu te ia pe tine, ma?”

  24. 24konskriptor

    @Groparele : tu cerusi voie la nievasta sa raspunzi la comentarii ? ❓

  25. 25m

    bai, da’ ala necuceribilu’ poate e insurat! o avea si copil acasa!

  26. 26clau bau

    din categoria “e de ajuns sa fii tu insati, dar ..” trebuie sa ai decoleteu permisiv, musai!, fundu proeminent da nu imens, privire oachesa dar nu insistenta, vorbareata dar nu cicalitoare … ai bagat-o in ceata de saraca fata!

  27. 27ion ion-romanul care nu face politica

    Probabil ca asta vroiai sa scrii DAR fiind barbat si asemanandute cu cateii(aceasi privire inteligenta dar nu pot vorbi) nu ti-a iesit.
    1. În primul rând caută o femeie care are disponibilitate de a face sex atunci când vrea el și cât vrea el.

    2. Caută o femeie tânără, frumoasă și slabă. Dacă nu are niciuna din aceste calități, măcar să aibă mulți bani.

    3. Își dorește o parteneră prietenoasă. Una care să nu-l întrebe niciodată la ce oră a venit aseară acasă.

    4. Vrea o femeie drăguță, cu o minte deschisă, una care să nu creadă că dacă o înșală n-o mai iubește.

    5. Un bărbat admiră la o femeie capacitatea ei de a face atât ciorbe cât și supe delicioase.
    6. Pe lângă ciorbe, un bărbat admiră o femeie și pentru sânii ei. Nu trebuie să fie neapărat mari, dar contează.

    7. O calitate căutată e aceea de a nu se enerva atunci când vorbește singură. Mulți bărbați vor o femeie care să nu ceară răspunsuri la întrebările pe care le pune. Să se mulțumească și cu un ridicat din umeri.

    8. E important să aibă un somn bun, să nu se fâţâie prin casă și să nu aprindă lumina.

    9. Caută o femeie capabilă să crească singură un copil.

    10. Dar, până la urmă, calitatea cea mai importantă la o femeie e cât de mult îl iubeşte. O iubire necondiţionată

  28. 28Alina Rad

    @Mona: daca e chiar inaccesibil, inseamna ca ai facut tot ce ai stiut. Asta e semnul ca trebuie sa treci la urmatorul. Putem avea toate calitatile, ne putem dori foarte mult, insa uneori, nu se intampla….

  29. 29Dumars

    Eu cred ca Nadine a pus punctul pe “i” 🙂

  30. 30CJ-07-CFR

    … pe “i” si pe “j” (cum zice Groparu) 🙂
    Pe bune, o “divortata” povestea odata ca a lasat-o “ex-ul” tocmai pentru una care stia la propriu despre ce vorbeste Nadine!

  31. 31Adi

    @Mona – Sari pe el, ca poate omu este timid si o are si mica 🙂

  32. 32RaduP

    friptura stie orice femeie sa faca, daca vrea sa il impresioneze cu mancare, mai bine sa incerce o salata boeuf, niste sarmale sau o mancare chinezeasca

  33. 33Mrius

    Eu nici acum nu mi-am dat seama cum m-a pacalit nevasta-mea sa ma insor cu ea ! Cert e ca seara intru in pat cu parerile mele, iar dimineata imi dau seama ca aveam pareri proaste si nevasta-mea are totusi dreptate !!!

  34. 34ikinga

    Imi place enorm abordarea ta, uneori nu e hăpt așa de simplu.

  35. 35miha

    doar cateva lamuririptr Mona:
    1. alunita trebuie tunsa periodic
    2. vezi cat vin bei ca e necesar sa te trezesti prima a doua zi
    3. ar trebui sa o intalnesti personal pe nadine , sa iti acorde o audienta”si atunci ai putea sa sari etapele groparesti.

    konskiptor nevasta ta nu si-a dat acordul inca?

  36. 36natty

    mie imi place solutia lui M., da’ nu avem metrou in cluj, pe unde sa-i caut pe astia mai spalatei, mai curatei…”)
    ps. am sani, chimie si alunita, deci ceva, ceva tot imi iese:)))

  37. 37animaloo

    we love women cause BOOBs
    restu ii tacere

  38. 38AghiutaGol

    Corect, AK47 este mai bun decât M-urile americane!

    @ion-ion romanul…- FARA SUPE “DELICIOASE”!

  39. 39mary

    mona,arata-ne o poza…dup-aia facem sugestii…asa pe intuneric nu vrea niciun barbat 🙄

  40. 40mary

    gropare,nu-ti sapa singur groapa,scapand confidentele in public

  41. 41io

    si daca baiatu e popo, ce face fata? 😉

  42. 42io

    si daca baiatu e popo, ce face mona? 😉

  43. 43scriu cu pipi pe zid

    aiurea. Unui barbat trebuie sa ii spui ca e inteligent, dar sa o faci subtil. Sa pari interesata de povestile lui naive si sa razi la glumele lui de doi lei. Toti se cred amuzanti. Binenteles sa ai un fund ok si/sau niste sani, de regula doi, ok. Normal ca daca arati ca o foca nu o sa cuceresti vreun barbat atras de femelele din specia lui. Dar vorbim de femeile normale. Daca exista femei normale.

  44. 44EsCa

    @JEBI Stii bancul cu tipul care suna un prieten si-i zice :
    – Hai la mine ca am agatat 2 gagici.
    -Da sunt frumoase ?
    -Daca bem ….da.
    Ajunge omul la prietenul lui ,se uita la gagici si spune ….Asa de mult nu pot sa beau

  45. 45Io

    @scriu cu pipi pe zid: si ce sufletu’ te facui daca nici nu stii si nici nu vrei sa minti? :)) No, macar that explains :))

  46. 46Ovidiu.Zeicu

    D-apoi io tot la friptură mă opresc. Io unu mă consider mascul. Adică opusul femelei. Adică nu-mi place mâncarea aia de fițe după care tot flămând ești și pe care trebuie s-o mănânci obligatoriu cu furculiță, cuțit și șervet la gât. Iar vinu`i vin întotdeauna, berea-i bere doar la meci. Acuma… stimată duduie, dacă ce-am zis io aici sună oleacă barbar, s-avem pardon, înseamnă că nu ni se potrivesc chimiile.

  47. 47Parerea Lui Marius

    Sa vedeeem tateleee!!!!!

  48. 48mitic de bucale

    mdea, hai sa ma bag si eu in seama cu un banc care, ca sa zic asa, intareste 😆 ce a zis nadine
    el: vreau sa mi-o iei in gura. acum!
    ea: aaaaa, nuuuu, asta nu!
    el: alta n-am!

  49. 49dc

    Apai barbatii functioneaza cu un singur buton: ON/OFF. Iar instructiunile de folosire sunt simple: “Bring beer, get naked” 😀

Scrie cu pipi pe zid

NOU! Acuma poți scrie cu fețe galbene!



Parteneri (da' nu de pat!)