Cum să ai ouă roşii şi frumoase de Paşti

– Tu muiere! Paştile astea facem ouă nemţeşti, decretez io.

Luasem de la soru-mea din Germania nişte vopsea nemţească de ouă (nu, nu ruj de buze! nu vă mai gândiţi la prostii, plm). Rezultate garantate, calitate germană sau banii înapoi! – mi-o zis soru-mea. Trebuia numai să frecăm ouăle fierbinţi cu vopseaua roşie, cu mâna îmbrăcată într-o mănuşă ca aia cu care te vopseşti pe păr, şi ieşeau cele mai roşii ouă din lumea creştină, ca-n catalogul Vaticanului – colecţia 2011.

– Pe răspunderea ta, zice nievasta. Tu te ocupi!
– Pe răspunderea mea, zic. Da’ le vopsim împreună, că cica asta uneşte cuplurile, zic, că aşa am citit io în revista Tabu.

Fierbem ouăle – ouă de casă, de la mătuşa Luşca.

Pregătim vopseaua, mănuşile şi starea de spirit.

Iau primul ou în mâna mea preferată – ou de găină, nu vă mai gândiţi la prostii! – şi mă apuc să-l ung cu vopseaua. Repet – ou de casă, de la mătuşa Luşca.

Nimic.

Perseverez. Îi vorbesc frumos, îl mângâi cu vopsea ca pe un sân cu pana.

Nimic.

Îl rog fierbinte.

– Tu eşti de vină, că te uiţi la mine cu privirea aia a ta, îi zic muierii. Pleacă din bucătărie, că strici kharma oăulor… ouălelor! zic.

Nu mă dau bătut.

Nici ouăle.

– Muiere! zbier. Hai să vezi.

Deci ouăle noastre de Paşti arătau ca un fel de corcituri de nimic. Arătau ca nimic! Şi numai eu vedeam umorul situaţiei.

– M-ai lăsat fără ouă roşii de sfintele Paşti!

Aşa mi-o zis ea, într-un final.

Era tristă.

– Tu să taci! îi zic. Io am ţinut post, io-s neprihănit! Aşa a vrut Jahve, mă explic.
– …
– Lasă, tu muiere! zic. Nu e vina mea că tabla ouălor noastre nu ştie de vopseaua roşie metalizată din Germania! Am eu o soluţie să avem cele mai frumoase ouă de Paşte, dar trebuie să ai credinţă şi să ai încredere în mine, şi îţi garantez că în ziua de Paşte vom ciocni ouă de ce culoare vrei tu!

Vine şi ziua de Paşte. Scoatem masa mare, prima masă în familia noastră, noi trei, Paşte în familie! Ciocnim ouăle alea triste, eşuate după experimentul meu ştiinţific româno-german.

Ronţăim, toate bune.

La un moment dat sună cineva la uşă.

– Oare cine să fie? întreabă nevastă-mea.
– Ne-or venit ouăle! îi zic. Vezi dacă ai credinţă?

Sar repede, fug la uşă.

Exact aşa cum mă aşteptasem: veniseră ei.

– Nenea, suntem 17 copii acasă, tata-i în puşcărie, mama la penitenciar, ne creşte bunica, ne puteţi ajuta cu ceva, orice?

Aceiaşi 4 mucoşi negri.

– Bă! le zic. Hai să facem o afacere. Aţi primit ouă de Paşti de la vecinii mei?

Se uită unul la altul.

– Da!
– Bun. Câte aveţi? întreb.

Scot o sacoşă, cotrobăie prin inbox.

– 11! zic ei.
– Vă dau 30 de lei, zic. 30 de lei, daţi-mi-le mie!

Ţigănuşii se uită unii la alţii.

Scot banii, li-i arăt. Mai aveam încă 10 lei pregătiţi, în caz că erau negociatori buni.

– Nici chiar aşa, tu iubitule! strigă muierea.

Îmi ia 10 lei din mână, le dă la ţigănuşi şi trânteşte uşa.

– Măcar am încercat! încerc io să mă scot.

27 lovituri, dă-i și tu!