Cum a luat Romania bataie de la Croatia

Camin 16

Da, tot caminul 16. Parca era ieri. De fapt, ieri si era.

Cred ca, per total, a fost cea mai tare experientza traita in anul I. In afara de balul bobocilor organizat de mucea din Sibiu, anu I, care vede si el prima data orash mare cu tramvaie, in afara de bataia cu basarabenii si de eternul Ivan.

Deci, sa o luam pe indelete.
Cupa mondiala la fotbal, sau campionatul european, vara ’98, juca si Romania; ca si acum, eram super microbist cand juca echipa patriei mele, ca aveam motiv sa beau, de necaz sau de bucurie.
Ei bine, asa se facu, ca din toata camera de 4+1, fiecare s-o inshurubat pe la cineva cu televizor in camera, pe la o terasa cu ecranare, pe undeva de unde se putea vedea meciu’ vietii. Romania-Croatia, daca mai tin bine minte, si mai tin, ca circumvolutiunile nu se indreapta de la beutura (oricine spune contrariul, minte!!).
Ei bine, si fac eu ce fac, ma plantez intr-o terasa langa B-uri (caminele medicinei), vecina cu Paco, prind si loc la masa, comand cele 6 beri care trebuiau sa imi umezeasca gura uscata de la “Hai Romaniaaaa!” Si incepe meciul. Si privesc. Si sufar. Si Romania o ia (Croatia, daca nu ma insel, o si castigat cupa anu’ ala). Si, amarat, dar optimist ca am motiv intemeiat sa imi beu iara mintile, cobor Piezisa sa merg in camera 109 din caminul 16, sa-mi iau tovarashii. Ajung la intrarea caminului dupa ce am inotat in suvoiul de multime furioasa care iesea din camin sa isi curete nisipul de la rinichi. La poarta caminului, ma intalnesc cu cel mai bun prieten al meu, un ucrainean (copilu’ asta iesea iarna la minus 15 imbracat in sandale, pantaloni scurti si un cojoc de blana neincheiat peste bustul gol sa isi cumpere tigari, si mai si zabovea in fatza caminului la o discutie cu aia care curatau zapada; ultima data cand l-am vazut isi trecuse UN SURUB prin nas si era mare bodyguard prin Bianco&Nero – era ceea ce eu numesc un tough motherfucker, cam 2 metri si 10, la sport). Era genul de om pe care era bine sa il cunosti. Odata auzisem ca ridicase doi inamici de cureaua de la pantaloni si ii aruncase doi metri in spate, si il cred in stare. Nu apuc sa ii strang mana lui intinsa ( Image) ca aud de sus “Roomaniiiaaaaaaaa…!”                          pauza                          BUUUUUUM! Metal, sticla, lemn. Un televizor aruncat de la etajul patru. Tzandari, aschii, ace. Basarabenii de langa meseriashu’ meu: “Blea! O aruncat tilivizoaru’, blea! Niebunu’!!!”

Urc cele cinci etaje, aleg cu grija pe drum injuraturile cu care sa impartasesc amarul cu colegii de camera, si ajung in odaie.  Camera – inca goala. Oftez, si plec sa dau un flipper asa, de amareala (era un flipper meseriash cu gagici futuriste, cu lenjerie intima de otzel si sfarcuri de laser). Stau acolo 15 minute, si ma hotar sa plec inapoi sa-mi culeg tovarashii.

Si atunci s-a intamplat.

Ati vazut vreodata tot caminul 16 iesit pe ferestre? 1000 de suflete inghesuite la vreo 70 de geamuri? Eu am vazut. Dar 1000 de suflete care iti fac semn TIE (mama, cum se transparea liderul din mine, de la distantza!) “Hai! Hai!! Hai!!!” ati vazut vreodata? Absorbit de multimea care isi cauta lider, pasesc precum un Dumnezeu pe mare inspre cladirea cenusie, pregatindu-mi discursul despre starea natiunii, cand observ si vreo cateva maini si guri cunoscute care strigau si faceau semne, cu incetinitorul, sa plec, sa nu ma apropii. Nu am mai avut vreme sa ezit. Din inaltul ceriului au aterizat langa mine vreo patru pungi cu apa, vreo doua sticle, un scutec de copil, si alte cca 32 de obiecte neidentificate. Prosti lunetisti! Un fleac, nici macar nu m-au ciuruit. Sar ca un cerb 16 metri mai in spate, si ma uit nedumerit in jur. Fac o corelatie destul de SF dintre televizorul care inca mai fumega, covorul de cioburi de pe jos, multimea in delir care racnea de la etaje, si patria mea care o luase pe coaja, ca de obicei. Mai stau pret de cateva minute sa ii vad pe altii cum o fura original (nu toti au fost la fel de pe faza ca mine, si unul cu gajica-sa chiar facuse un dush scurt), dupa care o iau pe langa caminul doishpe, si zig-zaghez prin foc prin shpagi prin glonti prin fum pana ajung sa intru in camin prin partea cu salile de lectura (coltul dinspre caminul 17), teafar si nevatamat. Urc intr-un suflet scarile, semnalizez si depasesc patru camarazi de arme care se kinuiau sa urce un frigider pana la etajul opt, aveam sa aflu mai tarziu, si intru in camera de vizavi, aia care dadea inspre intrarea in camin.

Mai, frate, mai, ce am vazut de acolo intrecea orice carte de Asimov. De sus, de la etaje, se aruncau orice fel de lucruri care puteau sau nu puteau fi aruncate. Sticle de bere, borcane cu zacusca inflorita, cutii de plastic cu pilaful de acum doua saptamani, pungi cu apa, coji de cartofi, pixuri, ceapa, pantofi scalciati, inca un televizor, doua chiuvete care s-au facut tzandari pe pavaj, o tzeava de dush, un pat, o saltea care a aterizat pe acoperisul de deasupra intrarii si a ramas acolo, innegrita de la ploaie, pana anul urmator, carti, cursuri arzande diafan prin aer, izmenele de asta-iarna, vreo patru coshuri de gunoi de plastic rosu, un lighean portocaliu, tacamuri, paine mucegaita, frigiderul de la etajul opt, tot gunoiul de pe palier, blugii vechi ai colegului de camera, cojile de la ceapa, mamaliga scorojita, rezerva de slanina. In orice moment pluteau prin aer cel putin 2-3 chestii, care cadeau pe pamant cu o cadentza de una la 2-3 secunde. Portarul a iesit afara si a incercat sa urle, dar si-a dat seama ca are toate sansele sa moara ca un erou din filmele coreene care se lupta cu invadatorul japonez, asa ca s-a refugiat rapid inapoi in camin, dupa ce eschivase, tinereste, cateva proiectile. Asteptam cu interes sa vedem si primul cosmonaut sarit din camin, dar nu am avut noroc. Cert este ca intreg cheful a durat de la 7 fara vreo 20 pana seara la 9,30, cand efectiv nu se mai vedea nimic afara. Si nu mai era cool sa arunci nimic daca nu ii puteai urmari triectoria. Mai ales ca aparuse si garcea de Hasdeu sa investigheze.

Dupa o jumatate de ora, am coborit cu Stelica sa bem o bere in Nico. Jur ca talpile mele nu au atins asfaltul, care oricum nu se vedea sub covorul de cioburi, pungi si hartii moarte. Si am facut si poza pe frigiderul cazut la datorie, dar trebuie scanata.

5 lovituri, dă-i și tu!