Cel mai bun chitarist din România scoate primul său CD

Am stat cu Silvan în cameră în ultimul an şi de departe cel mai sălbatic an de facultate. Aşa cum zicea Gociu, un alt prieten gropăresc, “în ultimul an, cu cât era mai mare disperarea, cu atât erau mai babane chefurile!” În frumosul cămin 16 din Haşdeu, în vremurile când nu erau termopane şi dulapuri noi, dar se fura mâncarea lăsată să fiarbă în oficiu dacă nu erai atent.

Eram coleg de generaţie cu el (el era la germană-franceză, eu la engleză-franceză) şi am trecut împreună prin iadul examenelor la franceză (pentru connaisseur-i: Baciu-ea anul I, Baciu-el anul III, Sassu anul III). Cam pe atunci se apucase el de cântat, şi mă uitam la el un pic de sus: eu începusem să cânt la chitară în clasa a IV-a, el îşi descoperise vocaţia asta pe la 20 şi ceva de ani.

Apoi, fiind un căpos, nu un delăsător ca mine, a avansat şi izbucnit. A urmat cursuri de flamenco, a cântat la balurile bobocilor, a exersat până şi 19 ore pe zi ca un chinez şi a ajuns să ia premiul cel mare la toate concursurile la care a participat în anul acela [mai puţin la Iaşi, unde un ultraconservator director de Casă de Cultură, de formaţie inginer, a refuzat să-i dea premiul cel mare pentru că a auzit într-o piesă cuvântul “curvă” (“şi lângă ea o curvă ordinară/mişcată de impulsuri de femei/electriza un negru cât o scară/de ne băga pe toţi în dumnezei“)].

A scris şi a compus enorm, a organizat tabere de chitară la Râmeţi, a fost în turnee cu Ovidiu Scridon, a scos vreme de vreo 14 ani piese una după alta pe care le-a bibilit până au ieşit aşa cum i-au plăcut (tulai, Silvane, ce bătrâni suntem!), a participat la festivaluri de muzică şi la concursuri în ţară şi în Schengen (anul ăsta a avut vreo 50 de recitaluri, inclusiv în Slovenia, Italia şi Anglia), a rupt mii de corzi şi a cheltuit mii de euro pe chitări. În sfârşit, după vreo 14 ani, Silvan,
– omul care atunci când cânta se ardeau mâncărurile în oficiu pentru că oamenii uitau să mai mestece
– omul care era rugat să nu mai cânte, pentru că studenţii aveau examen a doua zi şi nu se puteau concentra pe aşa muzică faină
– cel mai bun chitarist român pe care l-am ascultat vreodată…

…ei bine, Silvan a scos primul său album: Blondă sau brunetă (normal, femeia e motivul central în piesele lui). După – repet – vreo 14 ani de studiu, pilit şi luat din ciocan la piese, nu un album pe an că aşa vrea agentul tău care te mai şi bubuie în ochi. Când îi ascult muzica şi dau apoi pe MTV, îmi vine să emigrez în Paganinia, că ce se dă pe mainstream media e jale (vezi alex velea, smaili şi toată gaşca aia sinistră care se lăfăie în premii, că io-i folosesc pe post de laxativ).

V-am scris asta pentru că muzica bună trebuie încurajată, şi pentru a vă ruga să-i ascultaţi canalul de youtube şi să-l promovaţi cât puteţi de bine – pentru că mai sunt foarte puţini oameni în România care fac treabă bună. Şi pentru a vă recomanda cu foarte mare căldurică de la păsărică CD-ul ăsta, cel mai bun companion de drum lung pe care-l ştiu şi cel mai frumos cadou pe care-l puteţi cumpăra anul ăsta cuiva drag. Apărut în condiţii deosebite (nu l-a costat “decât” vreo 5.000 de euro, fără lungii ani de muncă).

CD-ul costă 30 de lei. E mai OK aşa decât să vă rog să daţi bani să şi-l scoată.

Am participat şi eu, puţintel, la traducerea unor texte în limba engleză. A, şi apar şi într-o piesă, dar nu vă spun în care!

10 lovituri, dă-i și tu!