Ce şansă mai avem noi, ca naţie?

Un amic avea o mică afacere cu apicultură (nu, nu asculta Radio România apiCultural – asta e o glumă proastă!). Adică după ce lucrau insectele ca nebunele o vară întreagă, îşi permitea să supravieţuiască, el şi familia lui, în perioada capitalismului sălbatic (anii 1994-2000) numai din ce vindea (apropos, noi, ăştia care am supravieţuit perioadei ăleia fără şmecherii, putem râde în nas oricărei mari tragedii planetare, putineşti, nordcoreene, pontiace etc., suge un fagure, crizo!).
DSC01135
Dac-ar fi murit, amicul ar fi plătit cash.

În fine.

Pentru a obţine miere cumsecade (în domeniul ăsta, contează brandul: tre’ să fii influencer), amicul mergea undeva lângă Sibiu, la vreo 30 km de orice drum asfaltat. Ieşea o miere organică, bio, eco, naturală de să-ţi lingi buzele şi sfârcurile pe care era ea presărată! Hehe, miere pe sfârcuri, ce cool.

După o vreme, un vecin îşi tot făcea drum pe la proprietatea lui:
– Vecine, ce-s alea?
– Alea – ce?
– Alea… muştile alea!
– Apăi… muştile alea-s albine.
– Şi ce fac ele?
– Miere! Că doară n-or face kryptonită!
– Aha… păi… nu-mi vinzi şi mie nişte stupi?
– Vecine… uite cum e: io nu locuiesc aici, şi chiar mi-ar trebui cineva să se uite la stupii mei, să nu-i strice careva. Uite  cum facem: îţi dau ţie moka vreo 20 de roiuri, te învăţ să le prinzi, ia-le gratis… numa’ te rog eu să te mai uiţi şi pe la stupii mei, să nu pună careva laba pe ele!
– Vecine… cum să nu!

În treacăt fie spus, zona aia e renumită pentru furăciuni. Adică naşul găseşte la hinu-so în ogradă grapa de tractor care-i fusese furată în plin sezon de recoltare de nu-se-ştie-cine! (“Hine! De ce mi-ai furat grapa de tractor amu 5 luni???” “N-am furat-o!!! Am luat-o cu împrumut în primăvară, da’ am uitat să te anunţ! Jur! Serios!!!”).

După vreo lună, când amicul revine în sat, vecinul îl aştepta, fierbinte ca o olteancă!
– Auzi, vecine… da’ tu câţi stupi ai?
– Păi… vreo 100? zice amicul.
– Mno… păi să ţi-i muţi de aici.
– Ha???
– Da! Păi stupii tăi mănâncă polenul stupilor mei!

Urmă o pauză destul de jenantă.
– Vecine! zise amicul.
– …
– Ţi-am dat gratis 20 de stupi, adică ţi-am dat de moca albine în valoare de cel puţin 3000 de lei. Te-am învăţat să aduni roiurile; să le faci stupi; să primeşti subvenţie de la APIA; să vinzi mierea şi pridusele alea secundare; şi amu mă pui să mut stupii mei, de pe peoprietatea mea, ca să aibă stupii tăiu ce mânca???
– Cum vrei! zise vecinul . Dar dacă nu-i muţi, după ce pleci, vin noaptea şi-ţi dobor stupii.

I-o mutat.

20 lovituri, dă-i și tu!