Care deget?

– Care deget?
– Nici unul, încă, bă tată. Nici unul.
– Păi cum nici unul?
– Ui aşe! Nici unul. Că abia azi s-o născut!
– Aha, zice tata. Mai aşteptăm.

– Acum?
– Băi tată, da’ abia are două zile!
– Păi, şi? Nimic?
– Tot nimic!
– Aha. Hmmm, zice tata.
– Nici un hmmm, zic. Mai ai şi tu răbdare!

– Care deget?
– Tată, ştiu că o trecut o săptămână întreagă! Dar crede-mă, e mic. E încă o legumiţă.
– Ce legumiţă! E pui de Gropar, deci trebe să fie aprig! Nu există de-astea!
– Îi aprig, zic, că face caca aprig, urlă aprig, pârţâie aprig.
– Tot dijaba! Ştii ce vreau de la el!
– Of cors, of cors. Când aflu, te sun.

La fel a fost şi o lună mai târziu, şi la botez, la 6 săptămâni, şi la două luni aşijderea. Şi asară – s-a întâmplat!

– Tatăăăă! Gata, e de-al nostru!
– Zi! Zi tăt!!! urlă Gropăroiu la telefon.
– Ui amu mă uit la el, şi-o băgat pumnu drept, până la rădăcină în gură!
– Cu care deget?
– Cu ăla regulamentar! Cu ăla mare!!!
– Doamne, ţine-l sănătos! Doamne, dă-i sănătate! E de-al nostru!
– Io ce-ţi tot ziceam? Că ţi-am zis de la bun început că e de-al nostru, de la pârţuri!!!
– Da, dar acuma avem confirmarea!
– Da’, auzi… care-i faza? Cu degetu’?
– Măi copile… îmi zice tata. Tu, eu… bunicu-tău… şi şi străbunicu-tău, şi şi toată spiţa masculină de la noi din neam ne-am supt NUMAI ŞI NUMAI degetul mare de la mâna dreaptă când am fost copii! Numai ăla… până târziu, pe la 6-7 ani, ba tu chiar până la adolescenţă sau primul an la facultate, nu mai ştiu…
– Aha, zic eu.
– Deci… e de-al nostru! Pupă-l din partea lu bunicu-său, vă pupăm, sănătate multă! Mă duc să-mi pun un rachiu, să sărbătoresc, că bună veste mi-ai mai dat în seara asta!

Şi apropos de supt, azi la 13:00 ora României alegem câştigătorii Revelionului Beck’sperience. Să vedem noi cine suge bere în trin de revelion! Ia să vedem!

12 lovituri, dă-i și tu!