Când lucrezi cu indienii

Deci… la locul de muncă din cooperativa sorosista interacționez extrem de mult cu indienii (ăia din India, nu Pieile-Roșii, să ne-nțelegem).

Deci zilnic, toată ziua numai indieni.

Și acasă, într-o noapte, fiu-meu s-o trezit pe la 5 dimineața, s-o dus la pipilică singur… (deja e mare Gropărelu’, ce știți voi!), și a greșit ușa de la camera lui și ne-am trezit cu el în pat, călare pe noi și buimac de somn.

S-o învârtit el oleacă prin pat până să-și găsească poziția (pumni și picioare în cap la tati, și mai ales genunchi în părțile moi), suficient cât să mă trezească definitiv în mijlocul nopții, când până și greierii dormeau. Normal că dormeau, că e iarnă, ce vreți!

Și, dacă tot m-o trezit… pun mâna pe telefon să mă dau pe Facebook-ul meu preferat, care se numește Quora – și pe care vi-l recomand și vouă.

La un moment dat, nievasta se burzuluiește la mine, în puterea nopții:
– Da’ nu te mai tot foi atâta!!! Că ne trezești pe amândoi!!!
– Nu eu mă foiesc, că fiu-to se tăt foiește!!! mă apăr eu.

De fiecare dată când Gropărelu’ face ceva frumos, tati îi spune, laudativ, ”băiatu’ lu’ tata”; și de fiecare dată când face vreo boacănă, devine ”muiere, ia ui ce-o făcut fiu-to!”

– Nu el se foiește! El doarme de un sfert de oră, tu te tot miști aici și te bălăngăni cu capu’!!!

Băi, frate, și atunci m-o lovit… deci nu numa’ că citeam în engleză în mintea mea cu accent de indieni, dar mai și dădeam inconștient din cap, cum dau ei pe-acolo, la Bollywood, când vorbesc…

Sunt pierdut, ce mai…

7 lovituri, dă-i și tu!