Campionatul international de gătit in aer liber, 2010

De ziua Americii, clujenii s-au ghiftuit. Unii cu miros, alţii şi cu bucate.

Deci: Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber e o idee super. Ca să îţi dai seama cât de super este, musai să mergi acolo şi să adulmeci. Există în zona aia nişte mirosuri care sunt în stare să ucidă de poftă pe oricine a avut vreodată o bunică la ţară. Hai să vă fac nişte poftă:

Somon cu ceva.

Un nisetru păstrugit care bolborosea cuminte într-o baie de ceva care-l făceau pe el fericit – ca la spa.

Tradiţionala sfârâială.

Nişte pită de la Dumnezău, direct.

Astea-s before.

Slană de porc păros, se topeşte în gură, îţi vine să dai cu roşii în nutriţionişti!

Standul haiducilor bolborosea la zama anti-mahmureală.

Standul dobrogean – extrem de activ. Plăcinte, sarmale, zămuri.

Melteanul trebuieşte să parchează fix în miezul evenimentului. Scuze dacă dom’ senator a fost tăietor de castraveţi  în ceva echipă de gătit, dar tind să cred că nu.

Câştigătorii mei – nişte ţărani, dom’le, cu concept daco-roman. Cea mai frumoasa prezenţă scenică, cel mai exotic cocktail de ingrediente, cei mai mulţi participanţi pe care-i ştiam eu – Hădenescul, foodie, Carcea (onor tată Jeg), şi, la celălalt capăt al lanţului trofic, Jegster, puiul.

Unul dintre urmaşii Romei avea tatuaj tradiţional latin în limba japoneză pe gambă. Uite conceptul echipei “Nişte Ţărani”:

Aici Hădean, pui de dac, făcea pe Jedi. Haaaa-ia!

Întrucât la ora ajungerii noastre înfometate în baza lor mâncarea se cam terminase, şi noi oricum nu prea aveam nici o pretenţie de la nimeni, că am văzut ce români fripturişti se buluceau în coadă dezordonată, subsemnatul declar pe propria răspundere că onor Dom Carcea a scos dintre degetele sale de magician o porţie de tocăniţă de creste şi coiţe de cocoş (!) cu pkită mortală şi telemea ca de la daci, pe care ne-a înmânat-o prin intermediul chelnerului, mai puţin distinsul său fiu Jeg, îmbrăcat într-un tricou oarecum curat pe care scria “pizda mătii” – nu mai ştiu cu câţi “i”. Jeg care, ca şi garçon, a primit de la Groparele suma de 1 leu ciubuc; şi ne-am plâns la el că, deşi mâncarea rulează, serviciul e de kko, şi ar fi primit 2 lei dacă s-ar fi mişcat mai repede; şi când a încercat să obţină mai mult bacşiş gropăresc intrudocându-mi mâna în buzunar, a dat peste facturile cu ratele mele, şi l-am potolit că să nu citească cifrele de bani, că îşi dă seama dureros de ce salarii mici au ei la Vitrina.

Împreună cu DeCeii am bătut pavajele până la Lilisor punct net, cu care ne-am bârfit o vreme şi ne-am bucurat reciporc de revedere, mai mult noi decât ea. Ramona de la Casa Bio ne-a hrănit cu shake de polen şi turte de cânepă. Yyyesssss, am zis, Amsterdaaaaam!

Şi amu – frustrările:

1. Organizatorii nu s-au gândut că românii vin la festivalul lor SĂ HALEASCĂ. La ce reţete mortale am adulmecat e un pic sadic să pui numai vreo două standuri de mititei şi cârnăciori! Lumea saliva la greu când se uita la ceaune bolborosinde şi apoi se descuraja văzând cozile de hămesiţi mioritici. Cozi haotice, fincă ardeleanul tot român e.

2. Locurile de parcare: întâmplător, la Polus s-au suprapus în acelaşi weekend nuş ce circ cu elefanţi, nuş ce eveniment de şcoală de şoferi motociclişti, plus pista de karting, plus campionatul de gătit. Păi… ce ne facem, oameni buni?

3. Consumatorii: unii cu bun simţ, unii de toată jena. GROPARU A ASISTAT LA O CAFTEALĂ ÎNTRE DOUĂ FEMEI BINE, DE ALFEL, LA STANDUL DOBROGEAN. Jart-jart, pălmi, pumni, strigăte ţipate, urlete răcnite. Singura mea părere de rău e că nu am apucat să filmez meciul de box, făceam trafic de bubuia serveru’. Hădenescul se plânge că era să le fie dărâmat standul, deci na. Şi io amu ce să mai zic? “Haidaţi în Ardeal, să vă mai civilizaţi!”???

4. La recordul de cea mai mare prăjeală de pui într-o singură tigaie, prezentatorul, cuprins de disperare, făcea apeluri repetate la disciplină şi îi ruga pe fomişti să nu se mai îmbulzească, că dărâmă Cluju’! Că erau 800.000 de români hămesiţi la 210 pui! Ce puii mei, cum ar zice premierul!

Întrucât eram la distanţă, ne-am cărăbănit direct către ieşire, am ajuns acasă şi ne-am păpat mazărea picantă cu pipote, reţetă marca Groparu pe care nu v-o spun. Nu v-o spun, şi pace! Ce-i ăsta, site culinar?

PS: reţeta e simplă, se scapă din greşeală prea mult piper peste papa, şi apoi plângi pe nas cînd o mănânci, efect garantat, neserioasele să se abţină.

18 lovituri, dă-i și tu!