Bloggeri versus jurnalişti

La ora asta sunt proaspăt revenit de la evenimentul de care vă scriam aici, moşit de neobosiţii de la TVDeCe.

Vă prezint filmuleţe cu crâmpeie din discursuri, înainte de a dezbate puţin prezentarea mea.






Aşa. Iată aici prezentarea mea, dacă nu aveţi nimic mai bun de făcut (orice referire la Lidl este pur teoretică, nu am nimic cu brandul).

Update – prezentarea gropareasca:

Şi acum nişte explicaţii:

În România, la ora actuală, blogurile cresc constant, drept dovadă faptul că mai mulţi ziarişti de marcă părăsesc industria care i-a consacrat pentru a deveni onlineri, scârbiţi de putreziciunea din mass media şi vrăjiţi că pe Internet se pot face uşor bani frumoşi (nimic mai neadevărat), iar presa continuă să-şi lingă coatele dând în bloggeri în timp ce alunecă încet în prăpastie. Bloggeri care nu sunt şi nu vor fi niciodată pregătiţi să substituie presa, dar câştigă trafic pentru că sunt zile în care efectiv nu ai ce citi în media decât dacă eşti fan Dilema Veche pe Facebook, pe când la noi nopţile în care facem cearcăne la calculator ne răsplătesc cu feedback pozitiv şi apreciere din partea cititorilor. Încă nu avem putere de tracţiune suficientă (eu, unul, mă bucur, pentru că prefer un ziarist prost într-o redacţie în care mai există câte unul deştept unui blogger prost, de capul lui), nu suficienţi români citesc bloguri, dar nu se ştie, încă, ce ne rezervă viitorul.

Iar în timpul ăsta, presa, câinele de pază al democraţiei, degenerează pe zi ce trece într-o maşină de făcut bani (da, ştiu, asta a fost adâncă rău) şi ajunge să fie citită, în mare parte, numai de idioţi şi de coprofagii de tabloide. Este descurajată, de cele mai multe ori neprietenoasă cu social media, violată de jurnalişti incapabili şi de patroni de publicaţii sau canale media care au picat BAC-ul anul ăsta, cântă la saxofonul oricui îi flutură nişte euroi sun nas şi este călcată cu călcâiele în mocirlă într-un aşa hal că oricine cu o brumă de creier sub scalp face alergie la însăşi ideea de presă. Se folosesc artificii ieftine pentru a se vinde reclamă, mai multă reclamă, în loc să se încerce să se ridice nivelul cititorilor se coboară nivelul publicaţiei, se traduc texte din ziare străine, pentru că noi nu avem experţi de niciun fel, nu interacţionează cu cititorii, îi desconsideră, se implică minimum în viaţa urbei, nu urmăresc subiectele tari până la capăt pentru că între timp apar alte accidente, eventual fac şi pace cu criminalul dacă acesta le este client şi varsă nişte bani în contul firmei, ne ocupă timpul cu editoriale de trei lei (când e ultima dată când aţi dat RT unui editorial inteligent?), nu-şi promovează oamenii, îi plătesc prost, îşi canibalizează cu sete propriile VIP-uri atunci când omoară trei oameni pe drum către Sinaia şi continuă neobosită să ne inducă nouă, tuturor, o stare de nesiguranţă soră cu panica – pentru că oamenii mulţumiţi cu ei şi cu ţara lor nu consumă detergent şi pulpe de pui ca sparţii. Iar în timpul ăsta noi ne uităm fascinaţi la buzele Andreei Esca atunci care ne turuie ştiri cu bunici violate, maşini de fotbalişti şi nunta lui Miron Cozma, şi mai băgăm o tură de mititei fripţi în ulei în timp ce-l adulăm pe Mircea Badea şi-l zgândărim să ne spună şi de mă-sa de rău, dacă se poate, pentru ca apoi tot noi ne mirăm că de ce nu este iubit ca Cabral. Asistăm la adulări băloase sau la spectacole de opoziţie oarbă, cu orice preţ, lăsăm orice precupeaţă cu vocea stridentă din piaţa de morcovi să defileze la TV, ne extaziem la ştiri servite de agenţii de presă străine despre urşii panda care în sfârşit au făcut sex la o grădină zoologică din Berlin, pentru că nimeni nu bagă un drum până în Tulcea să facă o investigaţie despre migraţia morunilor şi contrabanda cu icre negre, oricum investigaţiile astea costă şi nu le citeşte nimeni pentru că cititorii sunt de căcat şi oricum nu se rezolvă nimic după ele.

Asta e 60-70% din presa de început de mileniu, dragi cititori, mi se rupe inima pentru jurnaliştii capabili prinşi în menghina unui asemenea sistem, iar partea cea mai tristă este că atunci când le-am spus că presa trebuie să se reinventeze, singurele argumente memorabile au fost “tu oricum habar nu ai ce este într-o redacţie de ziar” şi “altcumva nu se poate”.

Oare unde ajung cei care nu ascultă de vocea clientului?

PS: Şi să ştiţi că nu mă topesc de plăcere nici când văd ce e în online.