Aventurile unui ghiaur in Turcia – partea a treia

Oamenii

Turcii: frate, turcii ăștia sunt impresionanți. Lucrează de 10 ori mai eficient ca românii, te servesc imediat, stabilesc contactul vizual cu tine chiar dacă sunt ocupați, ca să vezi că te-au văzut, și sar imediat la servit. Am avut un chelner turc preferat care imediat ce vreun copil începea să zbiere ca de sub tren (din cauză de oboseală, căldură, mare, soare sau pentru că era pur și simplu ora de vocalize) se apropia de el amenințător-glumeț și le făcea un oarece ca să-i liniștească. Cel mai eficient și mai din inimă dolar dat ca bacșiș în tot concediul! Că și acuma când Gropărelu’ face vocalize scoatem asul din mânecă “Gropărele, stai liniștit, că dacă nu vine turcu’!” Și se liniștește ca prin farmec.

După ce i-am dat bacșișul turcului, în turele în care nu lucra el ne copleșeau colegii lui – semn că vorbiseră între ei, “vedeți că ghiaurul ăla dă ciubucuri!”

Singura mini-micro greșeluță: o dată, chelnerița o uitat să-mi aducă berea.

Punctajul maxim l-am dat în momentul în care în ultima seară Gropărelu’ o tras o răceală cu temperatură şi tot felul, şi am coborât la recepţie înarmat cu Google Translate să văd ce e de făcut, pentru că văzusem un punct sanitar în cadrul hotelului. Deloc surprinzător, turcul de la recepţie a fost foarte cumsecade: serviciul ăla medical e numai pentru urgenţe şi se încheie la 8 seara, acum e ora 11:00, dacă chemăm un medic vă costă de la 500 de euro în plus, sigur doriţi? Mai bine vorbiţi cu asiguratorul vostru şi vedeţi ce vă decontează, că e păcat să daţi banii aiurea dacă nu este nimic grav. Dar ce are pruncul? O răcit niţel? Staţi o secundă, pune, mâna pe telefon, sună la bar, vorbeşte acolo, zice mergeţi jos că le-am zis să vă facă un ceai de mentă cu miere, dacă aşa nu se rezolvă atunci reveniţi şi ne gândim ce putem face să fie bine. Aşa că, deşi căutam pe Twitter un pediatru online la 11 seara, tot s-o rezolvat până la urmă (cu ocazia asta le şi mulţumesc din suflet celor care au dat retweet).

Per total, nu ştiu ce să-ţi mai facă să te simţi bine. În schimb, imediat ce ieşi din hotel, te costă un euro primul pas, un dolar al doilea; un euro al treilea pas, un dolar al patrulea; şi tot aşa.

Rușii: cei mai buni companioni de concediu pe care ți-i poți dori. Toate clișeele și preconcepțiile despre ruși mi s-or sinucis. Oameni cu bun simț (o singură rusoaică și-o articulat cu sete la fundic prunca care zbiera, și apoi am aflat că era din Basarabia), buni la chef, la beutură, nu se (prea) bagă în față la coadă la pepene, ce mai, mai vreau. Muiere, când mergem la Putin?

Altă chestie, şi asta o zic ca om foarte însurat: rusoaicele sunt mega-ultra frumoase. Aproape la fel de frumoase ca în judeţul cu cele cele mai frumoase femei din România, Bistriţa-Năsăud. Cred că o pus Medvedev la controlul de fontieră un vameş care nu le lasă să plece în Turcia dacă sunt grase, urâte şi le cheamă Gallina. La 12 noaptea coborau la bar piţilite în nişte toalete de seară de cred că Versace îşi muşca pumnii de disperare.

Alte nații: ce alte nații? Ruși și români, frate. Un neamț obosit, parcă, ceva kazahi, niște polonezi, sârbi, albanezi și ucraineni, dar cred că noi eram a doua cea mai importantă minoritate din hotel. Am râs că, într-o seară în care or adus un tort de îngheţată de 60 de kile presărat cu steaguri, ungurii or fost primii care s-or atacat: de ce nu este şi steagul Ungariei? Pentru că Funar, am vrut să le zic.

Media de vârstă a tusriştilor – pe la 30 de ani, deci de vreo 600 de ori mai mică decât ce am văzut prin Mallorca şi Tenerife. Aproape numai tineri, unii cu familii, alţii nu, dar oameni faini şi destupaţi la minte.

La bazar

Mno, hai să merem la bazar! Ia copilu’ la ora 9, pe o căldură de vreo 34 de grade, suie-l în autobuz (un dolar biletul) și mergi 4 km până în bazar.
IMG_4687
Înainte de a merge, am făcut planuri, ca românii: nu cumpărăm porcării, decât dacă vedem ceva frumos, ieftin și gratis.

Cam așa arată bazarul la turci:

La ora la care eram noi, era mega pustiu. Cântau niște manele în surdină și, ca să fie atmosfera cât mai desprinsă din filmele cu ostatici în Iran, sunetul pașilor noștri ricoșa sinistru din pavajul de ciment.

Bazarul a fost o mega dezamăgire. Cele mai chinezărite haine, jucării, suveniruri. Să începem cu începutul:

Intrăm în bazar, începem să ne uităm, Gropărelu’ vede o șapcă cu o mașină roșie din Cars, și răcnește de s-o auzit până la Stambul:
Șapca macina rocie!!!!

Insnant apare turcu’ frecîndu-și mâinile, cu poftă de negoț.
How much for this cap?
10 euro, zice el.

În momentul ăla, Groparu, preocupat să-i înveţe pe turcaleţi arta fină a negocierii în Orient, calcă magistral în străchini:
Oh my God!

Și apoi mă opresc brusc, dîndu-mi seama de ce pterodactil îmi ieșise pe guriță.

Toate ghidurile de călătorie îți explică răspicat: nu discuți religie, politică și femei cu turcii dacă nu ți-s prieteni buni. Mai ales religie!!! Și instant, după ce cuvintele s-au rostogolit cu bufnet afară din palatul meu vocal, imediat i s-a schimbat fața turcului. Zâmbetul de negustor fusese înlocuit cu o expresie rea:
– Oh my God? Oh my God???? Where is your god????
– He’s everywhere, just like yours
, zic eu, după ce m-am chinuit 5 minute să-mi înghit nodul din gât.

Dreptcredinciosul dă din mână a lehamite, ceva de genul “ghiaur spurcat”.
We give you 7 euros, încep eu negocierea.
– OK, zice turcul, care nu știa cum să plece mai repede de acolo.
7 dollars, mai negociez eu.
– OK.

Îi dăm banii, el ne întoarce spatele și noi o ștergem de acolo cu viteza a cincea.

Mai evităm câțiva neguțători de chinezării; și vedem undeva “Bucharest shop”. Aici e de noi!
Hello, where are you from?
Romania!
– Aaaaa, Romania, ce faci? My father is in Bucharest, he owns the shop, zice turcul.

Începem să ne uităm, avea niște magneți de frigider OK-ish.
We want to buy this.
1 for 2 euro, zice el.
My friend, zic, you give me a good discount and I buy more.
No, 2 euro, zice turcul.
1 euro, zic eu.
No, 2 euro.
Yes, but I want to buy this, and this, and this… și desprind magneți de frigider de pe stativ…

…și sparg unul. Țăndări.

Mă ia un râs nervos.
– 1 euro.
– 2 euro.
– OK.

Scot doi euro, îi dau la turc banii pe magnetul spart, apoi îi zic:
I donate this back to you. Take it. I have no use for a broken magnet, you can reuse the magnet.

Turcul îl ia, ne dă la schimb o ieftinătură de magnet și pleacă de lângă noi, tocmai când îi făcusem un gest de bunăvoință!

Ceva nu era în regulă, unde-s negocierile alea vestite, cu aruncat și călcat pălăriile pe jos, cu văicăreli și țigănit ca la ușa cortului? Unde era cultura aia a negoțului? Ce fel de turci sunteți voi, mă??? Păi io degeaba mă antrenasem mental două luni la negocieri, ca să plec cu buza umflată?

Intrăm în altă gheretă, unde niște oameni tocmai luau micul dejun: ceva gem, pireu (brânză? unt? untură de chinez?) și pită. Pe ziar, ca-n studenție.

Ne îmbie cu mâncare, noi eram plini-plini de micul dejun de la hotel. Dar îi fac semn: çai! çai! Și îmi aduce ceai de-al lor.

În ghidul de călătorie scrie clar: ceaiul se bea dintr-o dată. Așa fac bărbații. Așa că pun mâna sănătos pe el, mă frig ca Mucius Scaevola, dar rezist și dau dușcă pe gât o gură sănătoasă din licoarea opărită.

Apoi mă opresc și caut în jur tuburile de oxigen și aparatura de resuscitare. Dau să scot telefonul să sun la ambulanță, că-n gură aveam un gust de limbă fiartă de vită cu măsline, dar nu mai nimeresc nimic. Încep să-mi curgă lacrimile, dau să scot un sunet, dar corzile vocale erau carbonizate și lipite de esofag, unde le spălase licoarea blestemată; scot niște gemete ca Terminator după ce făcuse băița în oțel topit, îmi vine să-mi înghit telefonul ca să-mi curm suferința, ce mai, m-am hotărât de acum încolo să fiu băiat cuminte, că există riscul ca iadul să ardă măcar pe jumătate la fel de feroce ca ceaiul ăla al lor.

Încep să îi vizitez magazinul, dar mă scutur de ce ieftinăceli grotești avea pe-acolo. Acuma, după ce-mi dăduse ceai și mă invitase la masă, era urât din partea mea să nu îi răspund cu un gest frumos, așa că începem bătaia pe rahat:
How much for the Turkish delight?
– 10 euro.
– We give you 6 euro.
– No.
– Come on, 6 euro, and we buy two.
– No, 19 euro for 2.
– My friend, this is too much. Give me a good deal, my friend.
– 19 euro.
– No.
– 19 euro.
– We buy 3!
– 27 euro.

Ce s-o mai lungim: mai mult de 20% din preț nu am scos, oricât ne-am strofocat. Când nu i-a mai convenit prețul, a plecat pur și simplu de lângă noi.

Se îndrăgostește Gropărelu’ de o mașină roșie:
– How much for the red car?
– 10 euro.
– My friend, you don’t have VAT in this country, and I can buy this in Romania for 4 euro.
– Yes, but this is Turkey, my friend.

Fraza asta cu this is Turkey am auzit-o obsesiv de fiecare dată când am adus argumentul ăsta cu comparația prețurilor între România și Turcia. Am scos într-un final mașina la 7 euro, după ce vânzătorul ne-o spus că el o cumpără cu 8 și i-am zis râzînd că I don’t believe you, my friend! Aici aveți poza cu negustorul:

“The original plastic” al mașinii s-o crepat patru minute mai târziu, când Gropărelu’ vroia să vadă dacă mașina nu e cumva Boeing 737.

În cele din urmă am ajuns la un magazin de tutun, unde am cumpărat cele mai împuțite țigări din sfânta lume, numite Anadolu, că am zis să încerc și savoarea locală. Am mai văzut și o vestită fish spa, unde îți bagi picioarele ca să le ciugulească de pielea moartă niște pești.

Și după aceea am șters-o, jurînd că nu mai calc în bazaruri cu pești care mănâncă piele, ținute de islamiști extremiști care te opăresc cu ceai cu foc în el și nu lasă la preț, pentru că e plin sezon și oricum rușii lasă mai mulți bani decât românii cu bloguri.

Piscina

Dintr-un motiv inexplicabil, Gropărelul o vrut numai la piscină (firesc, din moment ce nici o gagicuţă de 3-4 ani nu era pe plajă), şi abia cu mari eforturi am reuşit să-l adăpăm în Mediterană. Plaja la turci, unde am fost noi, nu era chiar potrivită pentru copii mici, deci nu era ca în Grecia, unde mergi 2 km până îţi ajunge apa la genunchi: făceai 3 paşi şi cădeai într-o groapă unde se spărgeau valurile, şi nu o dată am văzut rusoaice doborâte în poziţii foarte sexuale de talazurile lui Poseidon.

Nu mai scriu nimica, că mă dor buricele degetelor! Decât ce trebuie să ştii dacă mergi în Turcia, sau sfaturi de călătorie în Turcia:
– interesaţi-vă temeinic de excursiile opţionale, că nu e ca-n Grecia şi unele miros a ţapă
– negociaţi la sânge orice. Mie nu mi-a ieşit aşa cum aş fi vrut, dar am aflat că numai eu n-am avut baftă în bazar
– e cald de te rupe. În dimineaţa în care Gropărelu’ o răcit, ne-am trezit la 6 pentru că tuşea, sărmanu’, şi afară erau, zic eu, peste 30 de grade. În timpul zilei am prins şi 38. Umezeală mare.
– nu cheltuiţi euro! Vă scoateţi cu acelaşi preţ în dolari. Dacă el zice 10 euro, voi o daţi pe dolari. În bazar, la autobuz, la magazine.
– nu schimbaţi euro la comercianţii la care vă lasă ghizii şi şoferii de autocar – acolo, cursul valutar e fix: un euro – doi dolari. Siktir!
– nu cumpăraţi nimic de la comercianţii la care vă lasă ghizii şi şoferii de autocar, sau de la hotel. Sunt preţuri de aeroport
– google translate pentru cuvinte uzuale. Musai. Se îmbujorează de fericire când le spui teşekkür ederim. Asta dacă nu ştiţi rusă, că am vorbit cu turcii în rusă de m-au durut mâinile
– la moschei, grijă mare să nu-i deranjezi pe dreptcredincioşi. Nu intri încălţat. Acoperă-i capul femeii cu ceva. Nu fă poze ca nebunul. Grijă la femeile lor, am văzut pe plajă musulmance din alea cu costum de baie cu voal pe cap, deci unii iau de bună religia şi n-ar fi o idee bună să te vezi la ştiri.
– înarmează-te cu bani de plastic româneşti. Pe orice meridian, te scoţi onorabil cu ciubucul dacă le spui “can I tip you with Romanian money? Look, plastic money!” O mers în Budapesta, în Amsterdam, în Mallorca, nu are cum să nu meargă şi în Asia.

Dacă mi-a plăcut? DA; cu mâna pe inimă, Antalya ia un 9.50 de la Groparu. Dacă mai vreau? Da, poate la alt hotel, dar cu bilete luate din vreme, nu ca acuma, când au costat vreo 1700 euro (!) pentru trei persoane, zbor din Cluj, ultra ll inclusive, 7 nopţi.

Vă las cu perla coroanei, un film pe care vi-l recomand cu dragă inimă ca să vedeţi ce atmosferă era acolo. Muzica e bumți-bumți, dar am auzit și piese de calitate, gen Inna, Eu vara nu dorm, Alexandra Bum-Bum Stan etc. Da, in Turcia. Păi dacă numai asta exportăm!

9 lovituri, dă-i și tu!