Asa incepe

Ai un copil, da?

Te chinui să-l crești bine, să-l înveți lucruri sănătoase, da? Non-stop, o bătălie continuă de la care nu ai voie să abdici.

Să se spele pe mâini și pe dinți (de preferință cu o perie), să zică bună ziua la lume, să facă ordine la el în cameră.

Să ceară frumos dacă are nevoie de ceva, nu să zică la chelnerițe ”vreau o înghețată!”. Să nu stea cu ochii beliți ore-n șir la tabletă, să-i claxoneze cu bicicleta pe cei care umblă pe pistă deși nu sunt călare pe țoaclă.

Să mănânce și mâncare, nu numai ciocolată, paste și pizza.

Să nu facă crize.

Să-i respecte pe alții.

Să-l persecute pe colegul cu nume de erou italian/spaniol de telenovelă.

Lucruri de bun simț.

Și toate astea se duc pe apa Sâmbetei când, într-o bună zi, după ce-l iei de la grădiniță, prima lui propoziție este:
– Auzi, tati? Ce-nseamnă ”futu-ți muma-n cur”?

18 lovituri, dă-i și tu!