Anti-poveste de dragoste

Se dă un tânăr student – să zicem, Alex – care se angajează peste vară la primăria Bucureşti, să mai facă nişte bani.

Se mai dă una bucată colegă cu el – să zicem, Diana – o fâşneaţă de fată mică, subţire-n mijloc ca Andreea Raicu dar cu bustul bogat, ochi lucioşi şi mult, mult vino-ncoa.

La locurile de muncă se nasc tot felul de idile; şi nu a durat mult până când cei doi au picat într-un joc de-a seducţia – dar cam fără finalitate, căci nici unul nu făcea pasul decisiv. Dac-aţi citit cartea, apăi aflaţi că nu se întâmplase nimic din ce scrie în “50 de nuanţe de griş”.

Cum şade bine oricărei instituţii de stat, şi în Primăria de sector lucra o scorpie bătrână. O doamnă în etate, cuconet de modă veche care făcea şi desfăcea şi nu-i trecea nimeni peste cuvânt acolo.
Bitch

Într-o zi, observînd ce se petrece, hapia bătrână s-a apropiat de Alex şi i-a spus foarte serios:
– Trebuie să stăm de vorbă.
– Poftiţi.
– Am observat, de la o vreme, că tu îi cam faci curte Dianei.
– Errrr… la ce vă referiţi?
– Ştii tu bine. Că vorbiţi mereu unul cu altul, îi mai aduci flori, mâncaţi împreună… ştii tu la ce mă refer!
– Aşa, şi?
– Şi am venit să-ţi cer să te potoleşti cu asta.
– Poftim???
– Am acasă un băiat care e mai cuminte de felul lui şi-şi vede de treabă, şi cred că s-ar potrivi foarte bine cu Diana. Şi dacă tu te mai tot bagi aiurea în tramvai nu e bine. Nu e bine pentru nimeni.

După care coropişniţa bătrână s-a ridicat şi-a plecat.

Alex cel student a rămas o clipă descumpănit; aşa că a ieşit imediat la o discuţie cu un coleg.
– Bă, cine-i coropişniţa?
– Bă… asta face şi desface aici în primărie, nu-i trece nimeni peste cuvânt. E mega bazată, s-o pensionat cu nu ştiu ce ordonanţă şi o luat vreo 12 salarii compensatorii, şi apoi s-o reangajat după două luni. Primarul însuşi nu îndrăzneşte să se bage peste ea, ea aduce contracte cu nu ştiu ce firme care baga bani serioşi în primărie, ce mai… e om de bază. De ce?
– Păi m-o cam ameninţat.
– Io zic să nu te iei în gură cu ea, că te poate săpa temeinic. Şi aşa numa’ vreo lună mai ai de stat aici, că se termină vacanţa, io zic să stai cuminte, că te miri ce-ţi înscenează!

Alex nu ar fi fost mascul dacă ar fi renunţat, aşa că a continuat să se vadă cu Diana – mai discret, e drept; o mai aducea pe la el prin cămin să facă cartofi prăjiţi, să se mai uite la un film; dar tot fără finalizare. Ceva nu puşca între ei doi, şi parcă avea el aşa un soi de reţinere.

Au trecut vreo doi ani şi Alex merge la mall cu un prieten. Unde, la mall, dă peste exact erinia infernală care-i fusese colegă. Care acum nu mai era cucoana aia şmecheră, ci mai degrabă o umbră a ceea ce fusese: faţa smochinită, părul vâlvoi, cocârjată ca un baston, privirea injectată şi o expresie rea pe faţă. Politicos din fire, Alex s-a salutat cu ea, şi vede că şi prietenul lui o salută. Cucoana le răspunde la sictir şi se face nevăzută.
– O cunoşti pe vrăjitoarea asta bătrână? s-au întrebat cei doi reciproc, într-un glas.
– Da, au răspuns amândoi, tot într-un glas.

Apoi au râs.
– Bă, zice Alex, ce-o păţit femeia asta? Acum vreo 2 ani era mega cuconet, şi amu zici că-i Titanicu’.
– Ioai, o avut probleme mari.
– Ce probleme mari?
– Păi să vezi… ea era goangă mare în Primărie, că îl avea pe bărba-su în spate, care era om de afaceri, făcea şi desfăcea şpăgi şi contracte, zici că era familia Voiculescu. Şi ştii că ea are un băiat? Mno, o adus-o pe una acasă la ei să o combine cu băiatul ei, că ăsta era un mutalău; şi – să vezi şi să nu crezi! În loc să se combine mutalăul cu ea, s-o combinat bărba-su’ şi o plecat de acasă cu aia şi i-o lăsat în fundu’ gol…
– Nu creeeed! zice Alex. Cum arăta gagica aia, era o fâşneaţă de fată mică, cu mijlocul slab ca Andreea Raicu dar cu bustul bogat, ochi lucioşi şi mult, mult vino-ncoa?
– Exact, zice prietenul; o ştii?

20 lovituri, dă-i și tu!