Zen


Foto de la Jared Rice (Unsplash)

Duminică cu un pic de soare la Cluj. Zen.

Iau fetița și dau o fugă până-n Făget, zona Feleac, la dl. Ovidiu. Dintre toți pe care-i cunosc, dl. Ovidiu este cel mai zen.

Când urc Feleacul, îmi amintesc că un cauciuc pe față mai face fițe și mai scapă aer, uneori îmi mai și vorbește urât. Ia să intru, îmi zic eu, până-n benzinăria Mol de pe Calea Turzii, să-mi pun niște aer de la unguri!

Aerul de la unguri era ocupat de un pensionar cu Ford Mondeo. Care robotea pe la roți, opintindu-se din șale.

În spatele meu (așteptam cu acvariile puse) oprește un Suzuki Ignis.

Care Suzuki Ignis așteaptă un pic; apoi mă ocolește, se bagă-n față și parchează lângă domnul pensionar.

Din Ignis se dă jos un tinerel cu barbișon hipsteresc grăbit care dă atacul la domnul pensionar, îi desface în viteză ventilele, îi bagă aer, îi umflă roatele și-l trimite să-și urmeze destinul.

Apoi purcede să-și umfle roțile sieși.

Parchez lângă el pe locul de umflat roțile, îmi desfac ventilele și îl urmăresc atent cu privirea, așteptând să termine.

Pe față mi se lățea un zâmbet cât tot frontul din Donbas. Zen.

Situația era amuzantă, eram la 1 m de el și cam trecea prin fața mea la fiecare umflare de roată, făcând eforturi vizibile să nu dea ochii cu zâmbetul meu.

Într-un final termină, îmi oferă furtunul de umflare de roți și-mi zice:
– Scuze… ăăă… am mers să-l ajut pe omul ăla, că nu se descurca!!!!!

Nu credeam posibil să mi se lățească și mai tare zâmbetul pe față, dar s-a întâmplat: deja rânjeam până-n Crimeea, Prigojin cerea disperat întăriri de la Kremlin. I-am zis:
– Îhî.
– Și-apăi… mi-am umflat și mie roțile!

Nici n-am clipit:
– Sigur.

Apoi hipsterul s-a urcat în mașină și a demarat în trombă și eu mi-am umflat roțile și-am plecat în Feleac unde i-am pus tot felul de broaște și șopârle în mâna fetii și i-am făcut poze pe care nu le-am pus pe Internet decât crop-uite.

Zen, tată, zen.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 3 comments

  1. Traian Reply

    Cu Suzuki Ignis, bine ai făcut că nu te-ai luat la harță cu el, e mașină de mafiot aia.

    • Groparu Nemernic Reply

      😀 😀 😀
      M-am învățat minte de la incidentul cu Skoda Fabia.
      Nu e de glumit cu oamenii ăștia, poliția n-are ce le face.

  2. Cam Reply

    Arza-l-ar focul pe Ignis!!! Stiu ca stii ce inseamna 🙂

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *