Un om o strâns din dinţi şi din bucuţe, şi-o vândut nişte rinichiuri şi ficaturi, s-o împrumutat de la bănci, cămătari şi – mai rău – de la socri şi şi-o îndeplinit visul american: o casă cochetă, frumoasă la marginea Bucureştiului. Departe de turbarea capitalei, dar totuşi aproape – practic, tot ce-şi doreşte un om de la viaţă: să se lege pe următorii 60 de ani dator la o instituţie financiar bancară.

Atâta numai că nu o mai avut bani să-şi facă gard. N-o mai avut, şi pace! Gardurile îs scumpe în ziua de azi; şi visul american se referă la căşi, nu la garduri, badigarduri sau leoparduri.

Gândul că nu are gard nu-i dădea însă pace. Şi i se tot părea că aude voci, culori, intruşi că-i intră în hacienda şi îi violează intimitatea. Şi dăduse de-a dreptul în insomnii!

Şi într-o dimineaţă, abia se crăpa de ziuă; şi se îngâna întunericul cu lumina; şi era somnul mai dulce şi thailandezele bisexuale din vis mai horny; dar omul  nostru auzi ceva.

Un zgomot.

Se frecă la ochi, apoi la nas, ciuli urechile: zgomotul se auzi din nou.

Se îmbrăcă înfrigurat cu capotul lu’ nevastă-sa şi se duse către uşă. Acolo se înarmă cu umbrela şi ieşi pe uliţă.

În faţa casei sale se desfăşura, măre, peisajul transhumanţei româneşti: trei sute de oi treceau agale pe moşia lui, îndreptîndu-se către zonele de brânzit.

Haha! îşi spuse omul; iaca, tradiţia milenară nu a murit! Rădăcina Daciei înseşi s-a păstrat! Şi noi ca naţie mai avem o şansă!

Şi, în liniştea dimineţii, auzi maşinile de ecarisaj cum se îndepărtau în zare, iar ceea ce păreau trei sute de oi începură să latre ca apucaţii, mama lor de maidanezi blănoşi pe care îi lasă în câmp în loc să-i eutanasieze.

caine
Beeeeeee!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 10 comments

  1. boemul Reply

    din câte am înţeles io, prin secolele trecute câinele era cunoscut şi sub denumirea “miel de asediu”. asediaţii ştie de ce 🙂

  2. Marian S Reply

    Nu aşa se face, dom`le. :mrgreen:
    Mai întâi se face gardul. Ai gard, ai proprietate.
    Apoi se cumpără nişte rulote şi o masă de plastic cu scaune.
    Ca să ai unde-i servi pe oameni cu nişte Giusto de la frigider, în caz că… 🙄

  3. mixy Reply

    Trebuie sa fie gard de gard, nu orice gard. La mamaie transhumanta sare gardul sau il zgurma pe dedesubt, mai mare dragul sa-i vezi “behaind” prin curtea ei!

  4. graur Reply

    te lauzi ca esti absolvent de filologiei si nu stii daca e corect “daciei insilea” sau “daciei insilelui”

  5. boierul barba Reply

    Stimate mare iubitor de proprietate pastorala pe domeniile lu’ Morfeu, bag sama ca odata cu inaintarea in varsta , te duce providenta la baza si anume la ascennenti si la valorile lor.
    Numai aici dupa cum relatezi matale , intamplarile ai o problema de succesiune de etape . Sa fiu mai explicit :
    cum bine spunea Marian , mai intai se face gardul, adica se fac ocoalele. Ma mir ca nu observasi , pana si aici la noi in bucovina , inainte de a scrie cu oi pe dealuri , bastinosii facura ocoale . Sau uite prezidentele nostru care ne pastoreste nu face permanent ocoale? face ! …pentru alea, alea , justitie, procurori, flota, samd.
    Basca adevarurile despre turmele revolutiei …, nu se chinui baciuNelu de facu ocoale largi de ocoli toate cele de trebuinta lui , inclusiv turma nationala o baga in ceata ? O baga !.
    Apoi dupa ce ai facut gardul , musai sa scrii prostii pe el, asa sa se vaza inteligenta proprietarilor . Uite eu vazui scris pe un ocol electoral ce lauda baciul si ciobanii sai cam asa : “uite prostii cum citeste”.
    Dupa ce am scris prostiile necesare pe gardul tarlei , trebuie musai sa aducem oile , tunse gata , fie de la sateni fie din tograda proprie , bineinteles numai cu oile fafatoare , adica care dau lapte si voturi .
    Nicidecum nu e bine sa aduci mioare in rut sau berbeci fara pestelca , pentru ca asta produce emulatie de dezordine in tarla si e bai.
    Nu vazusi cum din asemenea cauza baciul national scapa berbecii si balaietele infestate cu hormoni de falsa inteligenta artificiala de zburdara pe plajele Neptunului ,pictate cu simboluri de computere ?? scapa !
    Mai apoi tre’ sa ai grija ca nu cumva sa scape vre-o capra de-a vecinului de tarla in ocolul tau , fara s-o omori imediat , pentru ca altfel nu te-ai dovedi un bun pastor roman, pentru ca asta la noi se practica din stramosi.
    Dupa toate astea cand ai turma in ocoale , vezi daca pe o raza de 100km a mai ramas ceva padure de la drujba lui Dumnezeu unde sa se ascunda eventualii lupi si abia dupa aceea te pui la somn cu o mana sub cap si cu cealalta te invelesti cu cerul si iti tii cainii aproape ca orice roman.
    Cam astea sunt obiectiile mele la felul cum vezi matale transhumanta pentru ca si pe mine m-a preocupat problema :
    http://sampleminds.blogspot.ro/2013/01/amendament-la-transhumanta.html
    http://sampleminds.blogspot.ro/2013/02/olarilu-cu-capra-neagra.html
    http://sampleminds.blogspot.ro/2014/02/ba-pe-matii-ba-nu-vezi-ca-al-de.html
    …..

  6. basquette jordan Reply

    A recurring theme is that the body created in discourse is articulated, strong, and solid something that a building, a city, or an empire could emulate precisely because it is found to be weak, in pain, and capable of disintegration, but I do not see this as pessimistic. Rather, the real, frightening fragility of both the body and the political body tells us that architecture is necessary, or at least was understood as necessary at the Greek origins of western culture, to establish an order beyond suffering. This suggests that architecture has the capacity to create something strong, healthy and beautiful something whole emerging from but also transcending a lived experience that is all too often fragmentary. 2010 The History of the Boudoir in the Eighteenth Century The boudoir, a space especially invented for women, has been described as the quintessential room of the eighteenth century. Characterized in literary and cultural studies as erotic and as metaphor of a woman’s body, the boudoir is generally understood as a site for secret pleasures. Yet little has been written exclusively about the boudoir from an architectural perspective or from a woman’s point of view. Combining art, architectural and social histories as well as literary studies, the dissertation presents the multiple meanings and understandings of the boudoir, from its inception in early eighteenth century France as a space for religious devotion to its transformation as a voluptuous space towards the end of the century. Part one examines three types of private rooms dedicated to a woman: the oratory, the hybrid oratory boudoir, and the boudoir proper. The second part looks at the development of the boudoir beyond the closed world of the honnêtes gens. In examining the codification of behavioral norms, their relationship to spatial organization and decor, and the affect of the architecture, the dissertation demonstrates the significance of the boudoir as a psychological architecture fostering an interior life. The history of the boudoir in the eighteenth century can thus shed a new light on the way architecture contributed to the development of modern private life. The premise is that while culture could be said to have always been present in the very earliest treatises as the context, goal, and medium of architectural speculation, the focus on culture for considering the grounds, principles, and aims of architectural work portends a modern struggle to define a secular basis for human work.

Leave a Comment

Your email address will not be published.