(Atenție, urmează imagini care vă pot afecta carnațional!)

– Da’ nu bei o părincă? zice socru’ către șiș-admin (așa i-am spus eu în gând înjunghietorului de porci, șiș-admin).
– Nu! Că n-am mai beut de-azi-dimineață, glumește șiș-adminu‘.

Mă uit la ceas: era ora 7:40 am.

Eram în inima Oașului, pe strada aia unde primărița din Negrești o dat la fiecare gospodărie câte 50 de lei la ultimele alegeri pentru ca băștinașii să voteze cu Ponta. Dacă stau un pic să mă gândesc, cu o zi înainte scăpasem pe jos racleta aia anti-gheață pe care o primisem de la taică-meu tot din partea PSD-ului la ultimele alegeri. Țăndări s-a făcut la impactul cu solul!
– Jinere, tre’ să-l cântărim! zice socrilă. Îl băgăm în roabă și-l ducem la cântar, 500 de metri mai jos. Vezi că roata roabei e dezumflată, deci ai grijă!

Iar vrea să mă facă de râs, îmi zic; încă n-o trecut peste faptul că i-am luat-o pe singura fiică și vrea să mă vadă cum dau cu porcu’ de pământ, să mă râdă tot satu’!

Împing la roabă ca nebunu’, ajungem la cântar: 140 de kile are Ghiță. Fain animal! Fain.
IMG_1769
Într-un ultim gest de sfidare, porcu’ ne arată posteriorul său, mânca-l-aș

Îl duc înapoi opintindu-mă, cu roata aia dezumflată de la roabă. Ne apucăm de treabă.
IMG_1792
The socru, stăpânul focului

După ce l-am ras ca pe un obraz de diplomat, l-am spălat cu cenușă până l-am făcut alb ca spuma laptelui! Un costum de asistentă medicală sexy nu ar fi fost mai imaculat.
IMG_1810
Totuși, fericit.

Apoi am ajuns la partea cea mai frumoasă: demantelarea deliciosului animal.
IMG_1835

IMG_1838

Ca să nu vă ia cu acru de la lingurea de atâta colesterol, iaca, niște poze cu niște hiribe puse la uscat:
IMG_1845

Cândva în perioada asta am băgat și ceva prânz, că pe o tepșe pusă pe șpor femeile or gătit ceva carne proaspătă; dar nu mai sunt sigur de nimic din ziua aia, fiind ziua din an care începe cu pălincă dis-de-dimineață.

După prânz, am trecut la făcut cârnați, caltaboși…

IMG_1876 IMG_1883 IMG_1891

Apoi, a doua zi, am pus cârnații la afumătoare. Cuminți, ca piesele de șah.

IMG_1904

Și, când înșiram lasso-urile de carne pe ștangă, am auzit o grozăvie, o tragedie atâta de înfiorătoare de parcă era desprinsă din viața lui Ivan cel Groaznic!

Mătușa ailantă a lu’ nevastă-mea are ceva cumnată; care o tăiat doi porci (!) în aceeași zi, pentru că are trei copii în Franța (sunt mai mulți oșeni în străinătate decât în Satu Mare; Mândrie și beton, cum s-ar zice). Ăștia locuiesc în Certeze, unde tradițiile de porc sunt diferite, deși Certeze e la 5 km de Negrești-Oaș. Acolo, din porc faci șold afumat și cârnaț, și basta, nu ca negreștenii, care bagă tobă, caltaboși și cine mai știe câte. Și femeia asta o lucrat, biata, o zi întreagă ca nebuna ca să facă cârnații pentru cei trei coconi ai ei, să le trimită în Franța, că ăia se usucă de dorul României, dar mai ales de gusturile ei suino-hibernale. Și, dornică să facă treabă bună, o băgat toți cârnații în afumătoare și o dat drumul la foc.

Și o pus numa’ vreo 2 lemne în plus față de specificațiile tehnice.

(vă rog frumos să mă iertați, trebuie să-mi trag sufletul; pentru că o lacrimă rebelă îmi împăienjenește privirea)

Și afumătoarea o luat foc; și până să se prindă femeia, cârnații din doi porci pe care i-o hrănit un an întreg s-or făcut scrum, frate, scrum ca de țigară. Și nici nu vreau să mă gândesc la ce heităreală o așteaptă…

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 20 comments

  1. Belle d”Imagination Reply

    Bunică-mea avea o vorbă: ”Cafeaua trebuie pusă bine, că ori vine un prost şi ţi-o varsă, ori vine un deştept şi ţi-o bea.” Bag sama că se aplică cu mici modificări şi pentru porcării.

    Dar tu Groparule, nu ţineai post? DupE călindarul meu mai sunt 12 zile până la Ignat şi 17 până la Crăciun

  2. DinZiInZi Reply

    “O! Bella mea, ce belă ești!…. ” Nu te lua dupa cherindar, cel mai bistoș tăt cu cauciucu’ îi!

  3. Marian S Reply

    Doo` vorbe săţ-i mai spun. Ba nu, trei. 👿
    1. Butelie în inima Ardealului????? Mă rog, la nord de inima Ardealului? Unde-s paiele, mă? :mrgreen:
    2. Şi tot n-ai pus poze cu persoana care a avut CINSTEA să mănânce fuduliile. 😳
    3. Nu înţeleg de ce e a procedat greşit femeia aia. Cum adică să le trimită pachet? Păi nu era vorba că vin ei încoace, să-şi ia ţara înapoi????? 😯 😡

  4. Groparu Nemernic Reply

    @ Belle: bunica ta egal femeie intelijentă! Și da, e post, dar nu, nu-l țin și p-ăsta al Crăciunului. Adică vreau mântuire și viață lungă, da’ nu chiar de tot.
    @ DinZiInZi:
    @ Marian S: paiele-s ca să dea gust bun la șorici; da’ după ce iei un rachiu înainte, așa-ți amorțăște buza că nu mai contează ce înfuleci. Fudulii n-o avut porcu’, că era poarcă; și 3 – vin încoace să-și ia țara înapoi, da’ mai agale, așa… ardelenește, ajung ei aci până-n 2060.

  5. CSB Reply

    Asta cu sa-si ia tara inapoi imi place. Ba, ii ca atunci cand ii dai o bomboana (tara) la un copil ( ponta ), i-o iei inapoi numa sa-l vezi cum ii tremura barbia inainte sa planga si cum ii incoltesc lacrimile in coltu ochiului, si dupa aia, cu toate ca ii a ta, i-o dai inapoi s-o mance. Si asta ca razbunare pentru toate suturile in tibie si in oua pe care ti le-o dat, de nici nu stii daca din joaca sau din rautate, da la ora asta nu mai conteaza. O tara de razbunare tot trebe, sa se invete minte !

  6. zoltybogata Reply

    Și noi l-am rezolvat pe al nostru, îl chema Furghel 😀 ,tot alb, tot de 140 kg, tot cu gaz o fost rezolvat 😀 ,mare coincidență cu al vostru. Multă sănătate

  7. Cristi Reply

    Si chiar de era mascul (vorba vine) tot nu ar fi avut fuduluii ca doar nu sacrificati un vier de prasila. Serios vorbind, NU taiati porci necastrati ca e nasoala carnea.

  8. Marian S Reply

    Acuma, da, Cristi are dreptate. Al vost` era cam mare ca să mai aibă fudulii. Noroc că era poarcă. 😯
    Dacă ar fi fost scrof trebuiau scoase mai devreme. Îmi aduc aminte ce meclă am făcut eu, copil fiind, când a venit nenea doctoru` şi i le-a scos de viu. Chiar îl iubeam pe bietul porc, că doar în sarcina mea era să-i aduc iarbă. 👿
    Şi unde nu ia mama minunile alea, le bagă în tigaie şi mi le oferă mie. Mă pregăteam chiar sa-mi înjur părinţii, dar muream de foame. Dup`aia cine credeţi că era cel mai fericit, ai? 🙄 Bune, foarte bune.
    Şi utile, că pe urmă au crescut mari şi ale mele, ooops, ce-am zis… 😳
    Hai să-ţi dau gratis un pont de vrăjit gropărelul, ca să-i dai şi lui. Îi spui ce mi-au spus ai mei: le scoatem pe astea şi o să-i crească altele. 😆
    Sunt bune mai ales cu apă linsă de pe chiuvetă, le dă un gust deosebit. 😆

  9. atom autonom Reply

    Acuma ştiu de ce nu a câştigat Ponta: păi 50 de lei la o familie de oseni?? Pe ce lume trăieşte primarita aia, face naveta la primarie? Ăştia is bani de mers la wc-u comunal, sau jumate din banii zilnici de buzunar ai copilului, pt cei din Negresti, Certeze, etc. Cu asemenea strategie chiar voiau sa câştige? Zgarcitii…

  10. atom autonom Reply

    În altă ordine de idei, lăsaţi lacrimile sa curgă, tristă rău povestea din final. Noroc cu imaginile de la sacrificiul socresc, că altfel nu ne reveneam din tristeţe..

  11. CSB Reply

    @ Ruxandra : o zici de parca ar fi ceva rau…

    @groparu: tu cum ai numi niste oameni de omoara un animal, ii toaca organele si i le baga prin proprile mate ( descrierea nu-mi apartine ) ? Toatea astea intr-un soi de ritual satanic ajutati de diferite agheasme si ape de foc de-i baga pe toti intr-un fel de transa. Are dreptate fata, da-i de bine ! Grija la afumatoare !

  12. alice Reply

    Am si eu o curiozitate: de ce trebuie cantarit? nenea “taietorul” este platit in functie de greutatea porcului?

  13. Bula Reply

    @ Alice: De nu cantaresti, ori vei avea matze-n plus, ori afumatoare in minus. Horinca sigur va fi suficienta, ii pregatita din timp ! 😉

Leave a Reply to atom autonom Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *