Fix în ziua de colindat, dar fix în ziua aia m-am dus până la ABC-ul de pe colț ca să iau ultimele trebuincioase Crăciunului, că nu se poate fără pâine, doară nu suntem în Somalia Ardealului!

Și pe drum văd un cetățean cu mașina trasă pe trotuar cum muncea să-și schimbe roata. Avea chiar număr de Cluj!

Îmi mestec mustața și mă duc direct către el:
– Nu vreți să v-aduc un compresor pentru roata de rezervă? Că sigur nu o fi la presiunea care trebuie, dacă o stat în portbagaj cu anii…

Omul (era cu femeia sa, care se uita prin Cluj cu o privire cătrănită de supărare) s-a uitat la mine și a-nțeles că așa fac masculii, dacă unu-și repară mașina atunci imediat se mai opresc câțiva gură-cască ca să-l încurce, altfel n-am mai fi români clujeni (atunci am fi chiar somalezii Ardealului).
– Bine-ar fi! zice.
– Perfect, mă duc până la ABC-ul de pe colț și revin cu compresorul, zic.
– Ar fi super, că poate atunci nici nu va mai fi nevoie să pun rezerva! zice. Că roata e numai dezumflată!

Bagă ardeleanul de mine viteză către magazin, la întoarcere îi zice colegului de trafic:
– Un minut și revin cu compresorul!
– Lasă… zice omul. Cauciucul e ferfeniță, că s-o tăiat de la jantă; și pentru rezervă nu mă mai obosesc, e bine așa cum e, că n-am de mers departe.
– Cum dorești! zic.

Și, înainte să apuc să mă îndepărtez, mi se explică:
– Mi-a parcat un vecin pe locul meu, i-am lăsat un bilet în parbriz și drept mulțumire mi-a dezumflat roata, n-am văzut decât atunci când era prea târziu, cauciucul e varză acum.

Mno, deci exact ca-n Somalia Ardealului, uneori ne comportăm foarte tribal unii cu alții, deci nu uitați să vă verificați cauciucurile până și dacă vă salutați cu vecinii, că nu se știe.

Poza de mai jos este de la ultimul meu eveniment rutier care a implicat cauciucuri sparte, de atunci nu mai plec nicăieri fără compresorul ăla ieftin de la Lidl.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 3 comments

  1. A.N. Reply

    Am patit pe o autostrada in vest. Am trecut pe langa o portiune de drum in lucru. Am luat un cui cu o roata. Am oprit in benzinarie. Fara roata de rezerva a costat 250 eur tractarea la cel mai apropiat service. Masina suita pe un autotren si noi in masina. Priceless.

    • Groparu Nemernic Reply

      Cică e ilegal să transporți pe cineva în mașină în timp ce e pe platformă. Ba chiar nici în cabina dubei nu ai voie! Dacă sunteți trei oameni în mașină, aia e, chemi UBER-ul.

  2. Un cititoriu’ Reply

    Nu-i asa ca-ti salta inima-n pept cind vezi asa semne de dragoste fata de aproape ?
    S-o (ano)malia lor …

Leave a Reply to A.N. Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *