…cu deştiu-n gură de oboseală.

Deci, după cum bârfeam şi cu tovarăşul Gaben pe tren: ne-am simţit EXCELENT. Am ajuns vineri dimineaţa în Bucureşti odihniţi, după ce-am împărţit cuşeta cu vreo 30 de prunci gălăgioşi care mergeau la un concurs de atletism, ne-am distrat de cât de gureşi erau ei.

Dimineaţa ne-am reunit cu prietenul Mişu, a cărui zi liberă, pe care şi-o luase pentru a dormi, i-am făcut-o praf fără ezitare. L-am târât cu noi printr-unul dintre cele mai triste muzee ale patriei, Muzeul Militar, locul unde am auzit cele mai dese “nu ştiu” de la muzeografi anul acesta.

– Doamnă dragă, asta-i ţavă de canalizare de la Sarmizegetusa? Păi dacii aveau canalizare?
– Nu ştiu d-astea
.
– Cu archebuza asta se trăgea din braţe, sau se sprijinea de pământ?
Haideţi la expoziţia de săptămâna viitoare, atunci veţi discuta cu un expert în archebuze.
– De ce uniforma asta are steagul României, scrie US pe ea şi arată străineză?
Da.

Cea mai tare fază – cum te apropiai de un exponat, alarma (pe baza unui senzor din ăla de lumină, de scară de bloc) făcea ca un U-Boot care intra în port pe vreme de ceaţă, sau când intra agentul american să omoare nazişti şi s-o elibereze pe fată, şi echipajul se trezea şi fugea să-l omoare, Schneller, schneller, das ist gut. Faza şi mai tare decât cea mai tare fază – abia la al doilea sau al treilea guiţ al alarmei venea agale un muzeograf, vorbind la telefon, să ne spună să avem de grijă. În rest – ţipenie de om.

În curtea interioară, o gaşcă de exponate de fier: mine marine, rachete, tancuri, transportoare blindate. În secţiunea de aero:

– Săr-mâna, ăsta e un IAR Şoim? Ce ampenaj are? Care este plafonul practic?
?

Am atins şi T34, Sherman, TR-uri fără număr, ne-am contrazis pasional. Mişu – fără de care ne-ar fi fost mult mai greu – ne-a schumaherit cu Matizul să halim la vietnameji, apoi la Hotel Caro. Care, aşa cum am scris şi pe Twitter, este mai de 4**** decât Hotel Conquistador din Tenerife. Atâta numai că primul nu are palmieri, dar vine ea încălzirea blogală mintenaş!

Vă mai zic şi mâine seară, că amu e cam prea tîrziu şi mă cheamă patul în offline.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 19 comments

  1. Valy Reply

    Am vrut sa comentez in liniste, adica sa apas botonu de laic da’ feisbuci e cam rau in dimineata asta, asa ca las un comentariu: LAIC!

    Si tare ma bucur ca am reusit sa te cunosc in offline!

  2. pepe Reply

    Dap, si mai ramai sa denigrezi muzeul, spunand ca angajatii sunt toti pilosi si d’aia nu stiu. Ce atatea intrebari domnu’ ? N-ai citit eticheta de langa exponate ? Aia trebuia sa fie suficienta ? Daca vrei sa stii mai multe du-te la biblioteca, nu mai deranja angajatii care sunt pusi acolo sa faca… de fapt nici ei nu stiu. Aia e !
    Eu am avut noroc odata , ca m-am lipit de un grup de kinderi insotiti de un ghid, care chiar stia despre ce e taina acolo si m-a dumirit in multe privinte. 😀

  3. Nea Reply

    Muzeograf, da, împărate dar muzeograful ce-l priveşti
    E coleg c-un fost candidat la funcţia de tovarăş al Ţării Româneşti

  4. Night-elf Reply

    Frate ce rau imi pare ca n-am putut sa ne intalnim dar… n-or intra zilele in sac. Dincolo ati fost? Hai fii multumit ca la Militar ai avut macar cu cine sa faci caterinca 🙂

  5. Concursul, criticii, monștrii și premianții - gânduri dupa Roblogfest 2011 | Ionut Oprea Reply

    […] Roblogfestul meu (2011) – Elena Cîrîc Fotografiile lui Dragos Asaftei Punctele lui Zoso despre RBF Rezumatul spumos al lui Andrei Crivăț (cu diacritice, da?:P ) Comentariile lui Sescu.Marius Sescu. Articolul despre RBF cu care se lanseaza in blogosfera Cosmin Tudoran (va recomand si blogu-i de fotografie) Articolul lui Sebastian Bârgău Prima parte din amintirile Groparului despre RBF 2011 […]

  6. Groparu Reply

    @ Night-elf: las’ ca or mai hi ocazii…
    @ haolica, @cutiuta-milei: mo, sa stii ca nu e chiar asa rau! Este o nebunie furioasa, e drept, dar nici io nu-s chiar zen master.

  7. Stefan Murgeanu Reply

    bai, te iei de muzeul militar, te iei de mine :mrgreen:

    este muzeul preferat al lui fi-miu, tre sa-l duc lunar acolo si bineinteles ca incearca sa se catere pe toate tunurile si tancurile de acolo 😆

    desigur, noi n-am intrebat niciodata pe nimeni nimic acolo, dar acum imi dau seama ca oricum era degeaba ❗

  8. WhiteWolf Reply

    Sh’apai cand vine concluzia ?
    Ca nu mi-i clar; ai fo’ in Bucuresci sau numa’ la RoBlogfest, hotel, vietnameji si muzau ?

  9. DD Reply

    BLASFEMIE !!! TVDC intrecut de Obishnuit !!!

    Pai am vrut shi io sa vad ce a ieshit din tot Blogfestu asta, ca m-ai facut curios..

    Am citit chiar si pagina de “Aqueille” a lu eu Obishnuit… shi nu mia zis nimic !!! CHIAR NIMIC !

    Spre deosebire de Florica cu sutienu ei atarnat la toate posturile, Obishnuit este un “obishnuit” .. nimic mai mult…

    Gropare, sigur ai fost in juriu, sau pacolo ? .. Eu miash fi dat demisia !!!!

    Atat,
    In rest.. iti ducem doru !! Stim ca esti padrum si ocupat.. da tot iti ducem doru !!

    Sa ai drum bun !

  10. Delia Reply

    O fi H Caro de 4 stele, dar cand am stat acolo, tare m-a deprimat zona. Nu stiu daca ai avut ocazia sa te plimbi si pe stradutele din spatele lui, dar e ca la tara, numai ca e la capitala :))

  11. Delia Reply

    P.S: Mai gropare, schimba indemnul de la comentarii, eu nu pot sa scriu cu pipi pe zid, ca numai voi faceti pipi din picioare 🙂 . Nu vrem sa parem discriminatori, nu? 😛

  12. Florea Cristian Reply

    Io ma bucur ca te-am cunoscut live si as fi vrut sa stam mai mult de vorba, dar na, mai aveai 500 de fani care te asteptau 😀

Leave a Reply to Groparu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *