Schimbare de sex pe vremea comunismului
– Mama! Voi când eraţi mici aveaţi Nintendo?
Sora gropărească germanizată tocmai a sosit în Sibiu în concediu, iar cei doi niepoţi gropăreşti de 10 şi respectiv 6 ani au momentele lor în care vor să afle tot despre România.
– Nu, nu aveam Nintendo. De fapt, nici calculator nu aveam, nu existau.
– Păi şi ce făceaţi toată ziua? Cu ce vă jucaţi?
– Păi ne jucam elastic (în Sibiu i se spunea şencăl; adevărat, Nebu?) şi şotron (în Sibiu i se spunea pară; adevărat, Nebu?) şi ne uitam la băieţi cum se jucau nemţească şi le ţineam galerie când jucau fotbal împotriva blocului 75.
– Aha, înregistrează cei doi kinderi în minţile lor germane.
– Şi mai venea câte un băiat cu chitara la bancă şi cântam toată seara.
– Aha. Chitară, gut, gut.
– Şi nu aveam dulciuri, aveam numai napolitane Margareta cu ciocolată la 2 lei 50, dar se găseau numai când se băgau la chioşc şi cofetărie; dar mai mergeam în practică în vizită la fabrica Victoria, şi ne lăsau să luăm acasă bucăţi de bomboane sau rahat.
– Aha.
Ăştia micii nu pierd nici un cuvânt din ce le spune sora gropărească.
– Şi la şcoală cum era? mai întreabă piticii nemţi.
– Cum să fie, nu aveam decât nişte manuale alb-negru scrise cu pixul Flaro de generaţiile anterioare, că nu erau proprietate personală; că în comunism nu ai lucrurile tale, totul aparţine statului.
– Nasol, glăsuie cei doi.
– Da… şi ne obligau să purtăm uniformă… şi era uniformă din aia urâtă şi naşpa…
– Da? Şi tu ai purtat uniformă din aia?
– Am purtat, normal că am purtat!
– Şi cum arăta uniforma aia?
– Nasol, zice sor-mea. Dar dacă vreţi să vedeţi cum arătam la vârsta aia în uniformă, mergeţi în cealaltă cameră, că pe perete este poza cu mine de când aveam 8 ani şi eram la şcoală.
Cei doi o zbughesc ca din puşcă în cealaltă cameră, unde poza surorii de Gropar, îmbrăcată în sarafanul regulamentar, străjuieşte o ditamai icoana, că aşa vrea mama Groparului.
În poză, sora Groparului are părul tuns băieţeşte, alură milităroasă şi ochii severi; iar fotografia retuşată cu stângăcie de fotograful altor vremuri o arată mai degrabă personajul freaky al unui film surdo-mut decât copiliţă cu funde în păr. O poză mai degrabă sobră: cu două secunde înainte, tovarăşa învăţătoare o plesnise niţel peste fălcuţă, preventiv – să stea cuminte şi să zâmbească frumos la tovarăşul fotograf.
Cei doi se uită lung la poză, apoi se sfătuiesc între ei în germană; apoi vin înapoi într-un suflet:
– Mamă, tu când erai mică erai băiat?!?!?!?!
adica aia mici nemti stiu romaneste?
That`s something
Asta nu e mare lucru. Eu, cand eram mic, eram fata.
frate GENIAL post…….. 🙂
Eu credeam ca e TRIST… sau, ma rog, GENIU PUSTIU.
Asta i din categoria unde dai si unde crapa 😆
Hei … ai uitat de zala( jocul acela cu pit( z)ule si de glucoza de langa Victoria 😛
@Piticu: word
io nu am vazut nemti care sa stie alta limba.
Deci … cind erai mic aveai un frate ?
Ce repede au tras o concluzie! 😆
Corect, şenkăl se zicea! aud ca prin alte locuri ii zicea chiloţel, ca tot elasticul era luat de la chiloţi 🙂
[…] Perle de cristale Swarovsky la BAC1 august 2011 Schimbare de sex pe vremea comunismului […]
Servus,
Voiam si eu sa amintesc de “zale” da’ mi-o luat-o altu’ inainte, mai pune in lista si ciocolata aia “de casa” de un leu si “Sicola”.
Numa’ bine !
Lucian (de pe Valea Sapunului)
@ Lucian: mersi!
(Groparu de la PECO Milea, care a mers la Sc. 21)
@Groparu,
Tot 21 am facut si eu, da’ locuiam pe Rahova, in blocul 30 (ala roz).
Numa’ bine!
Lucian
Şi eu fost cu trei nemţişori – crescuţi la etajul 18 – într-o curte românească şi trebuia să răspund la întrebări grele: Câinele e băiat sau fată? Porcul e băiat sau fată? Găina e băiat sau fată? …
Da, gropare confirm si io. Asa se zice 😀
Io de pe V. Aaron. Nu ma, nu pocaita, ailalta pagana, ca meream doar pentru engleza 😉
ai stat pe soimului?
Hai ca Abecedarul era color… 😉
@ cornel: dap. Ne stim?
nu cred ca ne stim, probabil e o diferenta de varsta intre noi…dar e interesant cum se leaga anumite piese din puzzle 🙂
eu locuiam la blocul 18 (fost 73) cel din spatele chioscului de langa benzinarie 🙂
Bloc 14 (fost 74).
Sigur diferenta de varsta este in dezavantajul meu.
Noi ne-am mutat cand blocurile tocmai se terminasera de construit, aveam vreo… 6 ani? Ceva de genul.
eu sunt din ’80 🙂