Prekinii mei saşi au emigrat in Doiciland, Doiciland, ueber alles, prin ’93. Acolo au tras din greu doi ani să se pună pe picioare, şi abia după doi ani şi-au permis un concediu sănătos, în Ibiza.

Unde au beut non stop 12 zile.

În a doişpea zi, şi-au zis: hai să nu ne mai facem praştie şi în noaptea asta! Hai să prindem răsăritul.

Tot au beut ei, că nu s-au răbdat, şi le-au şi amestecat; dar dimineaţa erau în largul mării, într-o carapace de bărcuţă cu vâsle, să se uite romantici la răsărit. Patru masculi, numai ei.

Uwe zice:

– Bă, da’ mă cac pe mine de ce rău poate să-mi fie!
– Taci, bă, că pierzi răsăritul.
– Bă, nu mai pot, simt că mor.
– Mori, dreq, da’ lasă-ne să vedem soarele! Că mintenaş răsare.
– Bă, deci chiar mor. Mor, bă! Au, rău mi-i. Şi-mi şi vine să borăsc!
– Borăşte, bă, dacă te ajută. Da’ lasă-ne să vedem răsăritul, că ui, amu începe!

Ca într-un sărut păcătos, soarele roşiatic se isca din apele verzui ale Mediteranei, iar năframa de ape fierbea, fremătând de anticipaţia neliniştită a începutului de zi. Pescăruşii se potoliseră, iar adierea brizei mângâia duios, ca mătasea un sân erect de fetişcană, creţele unde ale mării odinioară latine care parcă sunau, oglinding razele de foc ale astrului zilei cu sunete cristaline. În aerul tare al dimineţii, cu berea în mână, saşii mei admirau, muţi de uimire şi de beţi ce erau, carul dogoritor de foc care se năştea din preeria de smarald.

Simţind răscoala din vintre, Uwe se întoarse cu spatele la soare, se prinse cu mâinile de copastie şi se lansă în cea mai lungă, dar şi zgomotoasă borâtură continuă din viaţa lui, pleoscăind şi împroşcând îndelung în ape. Şi scoase din el toată paella păpată de cu seară, vreo două varietăţi de martini, o beutură cu curacao, multă bere şi vreo două whisky redbull. Poate şi un white russian. Şi un absint. Da. Şi un absint.

Şi când isprăvi, auzi un ţăcănit specific lângă el; ridică privirea şi descoperi vreo 400 de japoneji, aflaţi la 20 de metri de ei într-un vaporetto, şi pe care nu îi auziseră că se strecuraseră aşa aproape, că erau ocupaţi cu zgomotele răsăritului. Şi care îi făceau poze cu frenezie asiatică. Vreo 200.000, din câte cred eu.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 24 comments

  1. Porcuşorul Radioactiv Reply

    Si razele timide ale soarelui de dimineata se reflectau in mii de nuante in borala verde care invada plajele spaniole si omora orice urma de fauna pe raza de zeci de kilometri patrati.

  2. ioana Reply

    Asta-mi aminteste de bancul cu indianul care se numea Sunet-Cristalin-De-Clopotsel-Ce-Umple-Aerul-Racoros-Si-Parfumat-Al-Diminetsii-Stravezii-Dintr-o-Zi-De-Mai-Care-Se-Inalta-Liber-In-Vazduhul-Albastru-Printre-Copacii-Puternici-Din-Padurea-Intunecata.
    – Si cum te striga?
    – Ding-Dong

  3. robert Reply

    Asta-mi aduce aminte de toamna 2005. Eram pentru prima data in Croatia, la Dubrovnik, cu un preten, sa participam la un jeg de conferinta (eram doctoranzi, de!). Cam pe la sfarsitul lui octombrie (rosu, na!). Si ce ne gandim noi? Adica eu. Ba, zic, hai sa facem baie in Adriatica, mai stii cand drac mai avem noi ocazia asta? Zis si facut, n-a contat ca apa avea 8-10 grade, am bagat mare, iesind din port inotand voiniceste, sub privirile uimite ale englejilor si norvegienilor de pe chei, care ne strigau cuvinte de incurajare, ei fiind, dupa cum se stie, popoare obisnuite cu o clima calda si nemaivazand asa tampiti ca noi.
    Dupa ce am intepenit, am iesit la mal dupa un promontoriu, am dat jos si ultima textila si ne stergeam vartos cu prosoapele lasate anume acolo pentru treaba asta. Si cand de uscam noi mai bine ciucureii la vanticelul placut de inceput de iarna, de dupa stanci

  4. robert Reply

    iese vaporasul, plin cu chineji, japoneji, ce drac erau, cu nikoanele de gat, si ne-au blituit de ne-au zapacit. Uitasem sa spun, respectivul vaporas a trecut cam la 10 metri de noi, ca era apa adanca acolo. Si uite-asa am ajuns, eu si pretenu meu, in albumele de amintiri a haitei de asiatici, tot asa, cred, vo 10 mii de bucati.

    P.S. Gropare, sa-mi *&^^*(^%$ in scriptul tau care posteaza inainte sa termin de scris, doar fiindca am atins din greseala tatsta TAB.

    Punct. Ca deja am scris mai mult decat articolul tau.

  5. Greuceanu Reply

    jti mah ca si ei, japo-chinejii sunt ca noi…. ei scrie pe zpatele la poza: “val in Sudul Ibitzei”… “Localnic borand sub soare juve” … aprpos…. cand veneam din zpania cu o masina inmatriculata acolo, cu nmere de Castellon si treceam prin Jermania … ziceam ..”Tzipa mah chijtoacele pe geam shi servetelele de la sanvishuri…. sa vada nemtzii ca nu numa’ romanii arunca pe jos, ci si spaniolii…”

  6. Dan Chichernea Reply

    Numa’ aşe mai văd şi gălbejiţii cum se bea la modu’ serios. În poze !
    Ăştia dacă beau cât o beut românu’, s-apucă de sculptat în ştrudel cu mere.

  7. alexandra Reply

    Am citit. Am continuat sa citesc. Si am terminat de citit…Ma asteptam sa citesc ceva amuzant, istet, specific groparului cel bine cunoscut. Insa nu. O postare patetica, trista. Intamplarea amuzanta in esenta, dar ambalajul slabutz. Spor in continuare.

  8. Greuceanu Reply

    @alexandra

    ejti tu intr-o pasa proasta…. la fel ca si manelele …. daca le auzi la o betzivaneala, poti chair sa dai si din buric un pic, dar daca te freaca vecinu’ de la doi toata noaptea cu aceeasi piesa…itzi cam bagi picioarele…

  9. Moircedesu' Reply

    mey gropare, jappo aia o facut atatea poze ca or fi crezut ca sasu’ tau tocmai ce se delectase cu un seppuku ratat si isi rascolise gramada de matzaraie cu vreo katana de toledo. sa(s)muraiu’.

  10. WhiteWolf Reply

    @Acu ma dor ficatii, zau, conform traditiei la romani (si nu numai) mai devreme sau mai tarziu groparu'(-i) ajunge (sa-i cunoasca) pe toti. Nu ? 😛
    Asa ca, nice try. Aduce ceva trafic temporar
    😀

  11. Ionut Reply

    Nimic nu se compara cu o boratura cand soarele rosu iti mangaie fata … ce vremuri… dulce studentie :))

  12. Matematicianul Reply

    Chinejii astia fac poze la orice: la WC-urile publice din Mures, la trecerile de pietoni din Timisoara si la minorele de la liceul “Bratianu” din Pitesti. 🙂

  13. Laura Driha Reply

    “Ca într-un sărut păcătos, soarele roşiatic se isca din apele verzui ale Mediteranei, iar năframa de ape fierbea, fremătând de anticipaţia neliniştită a începutului de zi. Pescăruşii se potoliseră, iar adierea brizei mângâia duios, ca mătasea un sân erect de fetişcană, creţele unde ale mării odinioară latine care parcă sunau, oglinding razele de foc ale astrului zilei cu sunete cristaline.”
    M-ai lasat fara cuvinte…

    P.S(totusi, un PS nu strica niciodata!)Fac pariu ca chinejii fotografiau marlania de a vomita in peisajul ala… Nicidecum rasaritul! :)))

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *