De când sunt în concediu, nievasta face una nefăcută: lasă TV-ul pornit pe “Neaţa cu Răzvan şi Dani”, ascunde telecomanda, pleacă la serviciu şi mă lasă în urechea stângă cu cancanurile astea anteniste.

Eu, în timpul ăsta, mi-am dezvoltat un simţ special de astupare a pavilionului urechii, pentru a-mi păstra inima tânără şi sufletul pervers departe de mondenităţi. Dar nu am putut să nu văd că şaorma a invadat media din România, de la revistele cu fetele din Urziceni care pozează în bikinaşi pe stabilopozii din Jupiter până la bloage, altminteri, respectabile (Chinezu, Arhi, TVDeCe). Dacă nu vreţi să CLICK AICI, vă spun eu despre ce e vorba:

Victor-Slav, Bogdan Vladău şi Delia Matache au fost surprinşi mestecînd o şaorma cu de toate – aşa au titrat tabloidele. Nu aceeaşi şaorma, ci fiecare cu şaorma lui. Întrucât şaorma face parte din strategia de dezvoltare europeană a oricărui cabinet de premier din România, nu am rezistat impulsului de a-mi ocupa concediul cu rezolvarea acestui mister; şi am aflat, de pe paginile lor de Facebook, că de fapt ei nu ronţăiau şaorma, aşa cum s-ar fi crezut, ci noul Twister de la KFC, care nu este cu de toate, ci doar cu ce trăbă la gură şi burtică. Disponibil pe trei căprării:
Classic – cu salata iceberg si rosii (Titanic, pa, dragule!)
Deluxe – cu pui, rucola, mozzarella si sos red pesto (ştiu vreo 40 de domnişoare care vor aplauda cu pălmuţele lor la cuvântul rucola)
Twister Fresco – cu pui, castraveti si sos honey mustard

Nu mă întrebaţi cât costă, că nu vă spun (9.9 lei). Sunt, dacă vreţi, nişte verişoare mai de la oraş a şaormei cu de toate, mai duse la pension, care ştiu să cânte la pian şi să coase goblen. Amu, cu burta plinã de papa turceascã, vã provoc: mergeți la primul KFC si spuneți-i omului de la tejghea: bana her șeyi yle bir yapmak! Si sa-mi spuneti mie ce față face angajatul…

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 25 comments

  1. demo Reply

    Daca mi-ar ajunge macar pe 2 masele…sau scuze, e shaorma pentru dieta. si bianca dragusan poate manca un twister intreg!

  2. Groparu Reply

    @.demo: eu zic ca sa nu o descurajam pe Dragusanca sa bage si chestii curate in gurita.
    @ boem: cu Twisterul asta dai la rapitoare (vezi rucola)
    @ Eth: no, asta o fost cu dedicatie!

  3. Rada Reply

    Ce zice google translate ca ai scris tu acolo: “as a synonym for everything you do to me!” 😆

  4. Sebastian Reply

    @Rada dacă schimbi o literă (ile în loc de yle) în varianta turcă, traducerea devine devine: Make me one with everything 🙂

  5. Bula Reply

    Mmmdaaa !
    Daca platesti, primesti servicii complete, la pachet. Oriunde.
    Asta-i politica democratica noua-invatata in ultimu’ juma’ de secol in Romanica noastra.
    Asa se fac vedetele, prezentate la Canal TV.

  6. Vlad Reply

    🙄 saurma e de multi ani in RO si prinde bine la ROmanasi… de ce sa nu faca si KFC sau MC niste banuti, sa fim seriosi… iar asa zisele vedete de la noi nu sunt zei… sunt oameni normali care isi vand imaginea si vocea… romanii au nevoie de vedete!

  7. Ethel Wise Reply

    Ba ! Si eu stiu turca ! Vreau si eu respect ! Ben de turkce biliyorum gercekten !

  8. demo Reply

    Si eu am un stra-stra-stra…bunic turc. Ada kaleh!
    Vreau procent la respect 🙄

  9. dicsutii Reply

    Saorma si secsu se serveste nu se vorbeste. Cine se vorbeste nu prea serveste.
    La persoane casatorite se ecsplica de ce mai mult se vorbeste. Saorma ingrasa.

  10. dicsutii Reply

    Mo, gropare, ce-ti face piciorul ramas in Floresti? Esti tot?

  11. Ionut Reply

    cacofonia-i unde trebuie. eu n-as manca de la kfc sau mcd nici daca m-ar plati. lasand lipsa igienei a celor de dupa tejghea (nu ca aia de la shaormerie sunt mai curati), dar moldovenii si studentii care lucreaza la ei sunt niste imputiti. cand eram student, cel mai imputit a fost angajat acolo. si am zis ca o fi o exceptie, dar este o regula. plus ca nu-s bune. am fost curios, am luat. e mica, e scumpa si e fara gust. or fi facute in tigaia lu bahmuteanu?

  12. dicsutii Reply

    Bietii studenti si sarmanii moldoveni. Imputiti. Nu ca astia de se imbaiaza zilnic in zer de oaie. Scoboritii cu hirzobul din inaltul muntilor Pind, spre a-i civiliza pe barbari.

  13. omu' muncii Reply

    nu tzo esplodat cumva blocu’ ? ca am auzit o stire despre floresti, era de la shaorma?

  14. cora_ Reply

    Ce nu pricepui eu din postul asta e daca e rusine(in Ro) sa mananci Shaorma si daca da, de ce?(in afara faptului ca poate n-o fi buna, cine stie?)

    Adica e mai rusine sa mananci shaorma decat la KFC sau la McDo? Nu de-alta da’ aia cu shaorma au macar o sansa(fie ea si teoretica) sa foloseasca carne adevarata, nu plastic.

    Zic si eu, scuze daca tz-am stricat reclama… 🙂

Leave a Reply to dicsutii Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *