Deci mai copii, io v-am fost ca o mama, asta se stie.

Deci de ceva vreme calitatea postarilor mele tot scade, si asta nu inseamna decat un singur lucru: surmenare de la prea mult stat.

Aşa că plec azi in concediu, cu ăsta micu de respiră greu, de i se zice Sârbu. Deci merem in Muntenegru, si io tot sper sa vedem si Voivodina si Serbia si Boznia, da’ si Croatia, da’ Mile nu stie inca decat numa de Croatia ca vreau io sa o vad.

Asa ca la ceasu la care voi cetiti cuvintele astea io ma voi plamba cu Mile braţ la braţ pe plajă îmbrăcaţi numai în şlapi, el mă va da cu ulei de plajă pe spate si eu ii voi canta romanţe nopţile pe la terase, deşi cânt fals. Şi vom bea multe beri, adică vom face berocid.

Si ne vom uita la salvamari si le vom da note maxime alora mai sexosi.

Şi vom face plimbări cu barca supt clar de lună, şi vom sta unul cu capul pe umărul celuilalt, cu schimbul. Şi vom face duş împreună, şi nu ne vom apleca dupa săpun.

Şi voi invăţa cuvinte esenţiale în sârbă şi muntenegrească, gen bere, sete mare, şi eu sunt român, dar nu am venit aici ca să fur. Si daca trebe vom anexa şi Kosovo la patria sa mumă bună.

Şi bă Mile, mai ţii minte ciuperca aia de care ţ-am zis că mi-o apărut? Mă, cică nu se ia.

Pa, deci ne revedem in doua saptamani. Concediu frumos, Gropare! Mersiiiiiiiiii…!!!!!

PS: Toate astea se vor intampla daca ma va lasa sa le fac Blondie Mileshanskaia, of cors, ca asa e ei, Mileshanii, cuplu de hetero. Si le multumesc si pe aceasta cale si creditorilor mei, care m-au amanat cu datoriile, recte cardul meu de credit, precum şi Tzo, manca-l-ar norocu’. Si intre timp ia vedeti ce concurs ruleaza pe ebucataria! Ca trebe, si daca trebe, e musai.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 14 comments

  1. Usim Reply

    Deci, dixtractie maxima, deci!
    Sa te-ntorci co tolba plina de abureli de pus pe blog. 🙂
    Nici de poze nu ne-om supara!

  2. oana Reply

    sar’na pentru traducere. mai ales ca a venit asa in prag de concediu. sar’na inca o data. vacanta faina!

  3. Ancuta Reply

    Io-te vere la el!! Auzi ba “ebucataria” la tine, da?! Nu cred ca intereseaza pe nimeni reteta mea magica de intos ochiuri cu doua furculite (e chiar geniala)… ne potolim cu din astea da?!

    PS: Conced placut!

  4. nonick Reply

    He, cam intr-un fortnight ma intorc si eu din conced (desi inca n-am plecat). Numa’ bine ne-am sincronizat! Ca sa nu trebuiasca sa caut I-cafe-uri prin Olympic Beach sa stau la curent cu groprismele.
    Distractie faina tutulor!

  5. Turambar Reply

    No, tzuca’te’ash, du’te invartindu’te, bronzeaza’te parlindu’te, fereshte’te de turisme extreme, ca aia sunt aprigi la beute shi la kalashikoave de beshtelit turishtii.

    Si imbatatzi’va ca porcii, sa tzinetz steagu sus competitziei alcoolice inter’tzari.

    Mama voastra de concediatori. Frumoshilor! Stralucitorilor! 🙂

  6. Andreea Reply

    Drum bun Gropare, ai grija sa nu te ratacesti pe acolo…si vii cu amintiri frumoase…

    Concediu placut,
    A

  7. Catalina Reply

    Sunt noua in ale blogaritului si ma intrebam daca ai vrea sa-mi dai o mana de ajutor sa ma inveti cum merg lucrurile shi sa-mi spui parerea ta cu privire la blog,nu caut sa fac bani din blog decat sa fiu citita.Poate o sa fiu o mica ucenica si asa ai zis ca esti ca o mama pentru noi nu?:))

  8. mihai ursu Reply

    băh, să nu fii bulangiu… donosite mi, molim, jednu devu iz Crne Gore… Întreabă-l pe Mile ce înseamnă, că nu pot spune în public…

Leave a Comment

Your email address will not be published.