Un pahar de vin

Ca să sărbătorim cum se cuvine ziua națională și minivacanța de decembrie, am reușit să preiau din voleu niște virus adus de Gropărică de la creșă. Pe toți ne-o cam pus în cap, vestea bună este că nu a fost covidel, așa cum a reieșit din cele trei teste efectuate de familia Groparu, dar tot suficient cât să ne pună pe butucei.

Și am băgat niște antibiotice prescrise de domnișoara doctor de la ORL, că am ajuns la Urgențe cu urechea inflamată și cu semne de otită, că așa-i de la o vârstă.

Și vineri, după o săptămână, m-am dus la control – toate bune, dar mai aveam niște pilule de luat. Îmi dreg vocea și-i zic:
– Știți, ăăă… în seara asta mă văd cu un tovarăș vaccinat care a venit tocma’ din Maramureș… și… ăăă… știți, oare am voie să beau ceva?

Domnișoara doctor s-a uitat la mine ușor încruntată, că ce era să facă… și îmi zice:
– N-ar prea fi OK, știți… sunteți pe medicamente…
– Măcar un pahar de vin…! miorlăi eu.
– OK, bine, un pahar de vin, OK? Nu mai mult.

Și seara, înarmat cu aceste vești fffff bune, m-am dus la gazda Răzvan din Florești, și la întrebarea de rigoare:
– No? Ce-ți pun?

I-am răspuns:
– Ai cumva un pahar de vin?
– Normal. Îți pun vin?
– Nu. Pune-mi în paharul ăla niște pălincă din aia bună de la tine.
– Păi… nu mai bine îți pun în pahar de pălincă?
– Nu.

Am tras aer în piept, pentru că situația cerea o explicație:
– Am făcut o promisiune unei domnișoare doctor. Promisiunea-i promisiune!