Un american din Oklaholma a fost condamnat pentru răpire, viol și crimă – ordinea evenimentelor nu este neapărat cea înșiruită de mine.


Clayton Lockett era african-american și mai era și negru, pe deasupra; deci vinovat

Un juriu american – cel mai capabil sistem de justiție din lume, firește – l-a condamnat la pedeapsa capitală cu moartea. N-a contat faptul că maică-sa-l abandonase la vârsta de 3 ani și taică-su-l bătuse ca pe hoții de conținut de mașini din Bulgaria. Și că la prima lui condamnare la închisoare, după ce taică-su îl învățase să și șparlească de prin magazine, a fost făcut fetiță de niște deținuți. Hahaaaa, ghinion, cum ar spune însuși domnul președinte.

La execuție, pentru că oricum condamnatul era țigan negru, s-a încercat un cocktail nou de otrăvuri. Ceva zămuri de pe la Roșia Montana, probabil.

Mno; după injecția letal-mortală administrată în zone intime (fiind negru, presupun că zonele intime erau monstruouoase), condamnatul nu prea avea chef să se ducă la Sf. Petru; și, după ce plutonul de injecție l-a declarat inițial dus, condamnatul ar mai fi spus niște cuvinte destul de articulate.

”Votez Dragnea!” se pare că ar fi spus condamnatul, cu ultimele cuvinte.

Pentru a îndeplini procedurile, completul de execuție s-a crizat și a cerut un nou shot.
– Nu mai avem! S-a terminat, pacientul va trebui să-și aducă otrava de-acasă! au zis medicii.

Stupoare generală. Cum naiba justifici chestiile astea?

Într-un final, plictisit de amatorism și obosit de tevatură, pacientul american a decedat din cauză de infarct.

Bă… parcă nu mai e char așa rău în România! Pe bune, amu.

Sursa poveștii și a pozei.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 21 comments

  1. neamtzschantz Reply

    chestia ingrozitoare la pedeapsa capitala in hamerica e ca pina acuma au fost DOVEDITE 418 erori judiciare in cazul celor deja executati. astia au killerit sute de nevinovati, plus citeva sute de bolnavi mentali (daca o faceau nazistii era eutanasie, daca o fac hamericanii e aplicarea legilor votate democratic).
    tin minte un documentar unde aparea si un calau hamerican care zicea “nu doamna, eu nu sint calau, eu sint un functionar de stat, calaii sint cei care au votat legea capitala, si cum in statul meu s-a facut prin referendum, calaii sint cel putin jumatate din participantii la referndum”.

  2. mac gregor Reply

    sigur, dar ceva sentimente pentru fata aia de 19 ani pe care au rapit-o, violat si ingropata de vie se poate? Cu dovezi cu martori, de ADN si amprentele criminalului pe banda cu care era legata

    ca din postare nu reiese.

    In buna traditie liberala americana, care plange doar de mila criminalului.

  3. Vaxl Reply

    Man, fraza asta e de-a dreptul rasista: “fiind negru, presupun că zonele intime erau monstruouoase”. Nu stiu daca ai baut ceva cand ai scris-o dar cred ca merita o revizuire.

  4. Groparu Nemernic Reply

    @ neamschantz: uau! Nu stiam de statistica asta… geez!
    @ mac gregor: man, am preferat să nu vorbesc de biata tanti aia. Și articolul nu l-am scris ca să fie părtinitor în vreun fel.
    @ vaxl: ai dreptate, ar fi trebuit să scriu ”monstruouououase”.

  5. Liviu Reply

    Felul în care este scris articolul este foarte părtinitor. Reiese (sau dorești să reiasă) că bietul inculpat nu a avut de ales decât să devină un violator-asasin. Și lucrurile nu stau așa. Dacă el nu a avut nicio vină ptr că a făcut ceea ce a făcut, atunci victima lui este cu atât mai nevinovată…

  6. neamtzschantz Reply

    @liviu
    am citit amindoi acelasi articol?
    in perceptia mea articolul spune ca exista grave probleme sociale cauzate mai ales de rasism si condamnarea la moarte nu rezolva cauza problemei si anume marginalizarea si lipsa de sanse reale in viata a celor marginalizati si condamnati a deveni cazuri sociale datorita rasismului.
    e nu numai mai bine pentru mine, dar e si mai uman sa integrez un tigan, decit sa-i tai mina peste 20 de ani pentru ca a furat “cioara dracu”.

  7. Liviu Reply

    @neamtzschantz te asigur că citesc și înțeleg foarte bine textele scrise în limba română. O propoziție de genul “era negru deci vinovat” este cât se poate de părtinitoare. Nu am găsit detalii despre ce anume a furat și cum, de a luat 7 ani de închisoare. Presupun însă că DACĂ faci un jaf armat, ar trebui să iei 7 ani de închisoare, indiferent cine ți-au fost părinții. Nu am niciun fronde înțelegere ptr teoriile care susțin că oamenii nu sunt responsabili de alegerile pe care le fac pentru că …statul nu le-a dat și nu le-a făcut. Nu este răspunderea statului să crească copiii. Mă îndoiesc că Gripril își lasă copilul în grija statului. Sunt foarte convins că își iubește copilul și își ia timp să îl educe ptr că înțelege responsabilitatea de a fi părinte. Și dacă, presupunând prin absurd, copilul lui va face vreodată ceva ilegal, mă gândesc că Groparul se va întreba în primul rând unde a greșit EL ca părinte și nu ….statul.

  8. Groparu Reply

    @ Liviu: dacă ție ți se pare că-i fac apologia condamnatului, atunci suntem de acord să nu fim de acord. Ce ar fi trebuit să-ți dea de gândit, și dacă nu am reușit asta atunci voi încerca data viitoare mai abitir, este că nu toți avem aceleași șanse în viață. Unii mai predispuși să o ia razna o vor lua foarte razna dacă nu au parte de o viață normală. Dacă mai ai și un sistem croit să-ți dea peste nas (vezi ultimele scandaluri cu negri împușcați pe nedrept de polițiști în State) care se încalecă cu o copilărie în care ți-ai luat numai șuturi în posterior de la viață atunci îți este și mai greu să te păstrezi pe linia de plutire. Indiferent ce ai fi, negru, țigan, blogger sau comentator pe bloguri. Dar pentru crima lui și-a plătit datoria pentru societate. Păcat de victimă, săraca.
    Amu no, fiecare înțelege ce vrea, nu ce-a vrut să zică poetul.

  9. Liviu Reply

    @Groparu: nu cred ca tu – in general – faci apologia condamnatului. Felul in care ai scris insa articolul ASTA insa, este apologia condamnatului! Pana la comentariul de mai sus nici macar nu ai pomenit nimic despre victima care – conform sursei indicate de tine – a fost batuta si ingropata de vie. Ai scris in schimb “Clayton Lockett era african-american și mai era și negru, pe deasupra; deci vinovat” –> asta este mega-apologia infractorului! Scrii ca justitia americana nu a tinut cont de mama si tatal infractorului. wtf?! Justitia functioneaza dupa un cod penal. In Codul Penal se cere procurorului sa dovedeasca, dincolo de orice banuiala rezonabila, ca respectivul “did it”. Eu ma indoiesc ca juratii l-au gasit vinovat ptr ca era negru ci ptr ca, in opinia lor, dovezile ca “he did it” erau beton. Exista argumente foarte solide impotriva pedepsei cu moartea (cel mai solid este ca pedeapsa cu moartea nu poate fi luata “inapoi” odata ce a fost carried out) dar de aici si pana la a insinua sau a sustine pe fata ca Clayton Lockett a fost un criminal feroce (iti poti imagina groaza pe care ai trai-o daca ai fi ingropat de viu si lasat sa te sufoci in pamant????) din cauza ca societatea americana si sistemul lor legal sunt rasiste e cale foarte foarte foarte foarte lunga.

  10. Groparu Nemernic Reply

    @ Liviu: nu stiu, eu nu pot judeca lucrurile in alb si negru. Dar stiu si ca e mai riscant sa fii negru/hispanic/etc si infractor decat alb si infractor.
    Si daca intri nitel si in cauzele care-l duc pe un om sa faca măgării și crime, atunci chiar capeți nuanța asta de care ziceam.

  11. Liviu Reply

    @Groparu: este foarte ok ca vezi lucrurile nuantat. Tu scrii un blog si o faci chiar foarte bine – nu este absolut nicio ironie din partea mea aici! Talentul de a nuanta si de a o face cat mai creativ este absolut necesar in orice intreprindere literara. Justitia, pe de alta parte, nu are voie sa nuanteze: la capatul unui proces esti ori condamnat ori achitat; nu exista nuante. Si nu au voie sa existe acolo nuante! O Justitie nuantata ar instaura haosul si teroarea in societate – Wild Wild West all over again. Putem discuta despre rasism (si asta nu doar in USA) dar nu cred ca ar trebui inceputa discutia de la cazul unui criminal feroce, pe care sa il folosim ca etalon ptr a sustine argumentul ca “oamenii nu sunt responsabili de ceea ce ALEG sa faca deoarece Statul, Justitia si societatea in general sunt rasiste”. In concluzie, imi place ce scrii, cum scrii, ce subiecte iti alegi, te citesc cu placere, dar la acest articol putem cadea de acord ca nu suntem de acord 🙂

  12. neamtzschantz Reply

    @liviu
    “Justitia, pe de alta parte, nu are voie sa nuanteze”
    justitia nu numai ca are voie sa nuanteze, ea chiar TREBUIE sa nuanteze, de aia in toate codurile penale si civile sint prevazute pedepse “de la – pina la” – pentru ca in fiecare caz exista nuante si circumstante de care judecatorul la modul ideal ar trebui sa tina cont.

  13. Liviu Reply

    @neamtzschantz: e randul meu sa te intreb daca ai citit cu atentie ceea ce eu am scris. Sau poate e nevoie sa traduc din Romana in Romana 🙂 am scris asa: “Justitia, pe de alta parte, nu are voie sa nuanteze: la capatul unui proces esti ori condamnat ori achitat; nu exista nuante”. NU EXISTA NUANTE in stabilirea vinovatiei: esti sau nu vinovat? DA sau NU? Odata stabilita vinovatia, evident ca exista o gramada de circumstante care trebuiesc luate in considerare la stabilirea cuantumului pedepsei – dar eu nu la asta ma referisem. Personal nu sustin pedeapsa capitala. Consider ca societatea se poate proteja prin inchiderea pe viata fara posibilitatea eliberarii conditionate a criminalilor deosebit de periculosi / violenti.

  14. neamtzschantz Reply

    @liviu
    1. in mod clar nu-ti plac nuantele. cind stabilesti vinovatia si stabilesti cuantumul pedepsei esti mai mjult sau mai putin vinovat in functie de…
    esti deci mai mult sau mai putin vinovat, aici sint nuante si sint extrem d eimportante.
    2. menirea pedepsei intr-o tara civilizata nu e sa-l ascunda pe faptas de societate ci include resocializarea, in scopul evident de a reintegra faptasul in societate dupa ce a ispasit o pedeapsa.
    3. ai fi un stralucit dictator.

  15. Liviu Reply

    @neamtzschantz: Stimate domn, admit că nu îmi permit – pe baza câtorva opinii emise de dumneavoastră în comentariile de mai sus – să vă creionez un portret psihologic. Pur și simplu nu sunt atât de inteligent. Mă recunosc așadar, dpdv intelectual, inferior dumneavoastră. Și promit să îmi psihanalizez mania dictatorială. Dar să revenim totuși la speța care ne macină: vinovăția sau nevinovația, stimate domn, reprezintă o chestiune binară: ești sau nu vinovat! Judecătorul, sau completul de jurați, decid in pasul 1, pe baza probelor existente, dacă acestea dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul chiar a comis fapta/faptele de care este acuzat. Toată discuția cu circumstanțele începe abia dacă inculpatul este pronunțat VINOVAT! Atunci începe pasul 2: stabilirea cuantumului pedepsei. În această etapă se ține cont de circumstanțe: care pot fi însă și agravante! De pildă, în speța de față, fapta de a îngropa de vie o ființă umană și de a o teroriza până la moarte, este, în opinia mea de dictator, o circumstanță mega-agravantă. Scopul acestui criminal feroce nu a fost doar să ucidă, ci să chinuie, să terorizeze. Acum, este posibil stimate domn, ca dumneavoastră să fiți un om foarte curajos, care, dacă ar ajunge în situația să fie îngropat de viu și să se sufoce cu țărână în gură, totuși să nu vă speriați. Dacă așa stau lucrurile, mă văd nevoit să mă declar din nou inferior dumneavoastră, de data asta dpdv al curajului: eu unul m-aș căca pe mine de frică în situația aia!
    Așadar, în concluzie, m-am recunoscut de două ori inferior dumneavoastră: atât intelectual cât și dpdv al curajului 🙂

  16. unom Reply

    1. pedeapsa cu moartea: nu-s de acord
    2. experimente cu zemuri netestate: de cea mai scarbaoasa speta, cei se au facut treaba asta ar trebui – si sper ca au si fost – pedepsiti pt experimente si cruzime
    3. Liviu: is de acord cu el. Articolul matale e, la randu-i, partinitor. Stii, eu cred ca rasism e si ala pro. Ce culoare avea chelea omului nu are nicio legatura cu ce a facut si nu ar fi trebuit sa aiba nicio legatura cu ce pedeapsa a primit. Ca a fost racit cand era mic ori mai stiu eu ce probleme nasoale rau – dupa cum zia si Liviu, astea probabil au fost cantarite inainte de a se decide sentinta. If not, oamenii ceia au de dormit linistiti ori ba restul vietii lor.

  17. Groparu Nemernic Reply

    @ un om: in primul rând, copilul nu ar fi trebuit lăsat lângă un tată abuziv. De aici ar trebui să înceapă discuția.
    Apoi, ar trebui să nu avem așa de multe cazuri de minoritari pedepsiți mai sever.
    Apoi da, pedeapsa cu moartea nu ar trebui aplicată.

Leave a Reply to Liviu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *