Prin 2018, după ceva crize cu spatele (vă rog frumos să nu mă-ntrebați ce eforturi se fac ca să mergi la toaletă când tu nu te poți ridica din pat; de alte lucruri care se fac la toaletă nici nu mai vorbesc), am ajuns să fac sală și sport pentru prima dată de la 17 ani. La-nceput tras-împins de nevoie, apoi a-nceput să-mi placă, iar apoi am devenit un adevărat apostol evanghelist profet al mersului la sală. Știți voi, din ăla antipatic, care la 2 minute după ce te-ai revăzut cu el o bagă pe aia cu cuuuum, tu nu mergi la sală, nu-ți îmbraci hoitul în pantaloni ridicoli de balerin și nu faci cel puțin 4 flotări pe muzica lui Eminem? Și ce-i cu prânzul ăsta cu ciorbă, de ce nu bagi mai bine un shake proteic????? (pesemne lumea nu mă urăște chiar așa de tare dacă am scăpat necruficicat până la ora la care vă scriu asta)

Tot atunci mi-au picat între copituțe două cărți care te fac să te ridici de pe canapea și să o rupi la fugă ca un cerb, chiar dacă nu ai pantaloni de spandex în garderobă: Născut pentru a alerga (Christopher McDougall) și 27 de pași (Tibi Ușeriu). Au picat cum nu se poate mai bine, inspir… ăăă, nu prea am cum să evit cuvântul ăsta, dar foarte inspiraționale, scrise bine și foarte frumoase (am scris oare inspiraționale?). Ce mai, deja mă vedeam cum urc în fugă pe Aconcagua, Brahmaputra și Cilibihasca și pe alte vârfuri din toate emisferele, în timp ce cânt, ușurel, o manea și fac live-uri pe Facebook și inspir oamenii să facă lucruri mărețe – cum ar fi, de pildă, să bage un shake proteic.

Lăsând bancurile nereușite la o parte, dacă apuci să vezi documentarul Superhombre, te îmbolnăvești imediat de limbrici și-ți vine să faci ca Rocky Balboa când urca în fugă treptele de la cetățuia aia din Philadelphia în timp ce-l bate cu o mână bleagă pe Apollo Creed.

Am văzut Superhombre la Cluj, lumea a aplaudat și a ovaționat în picioare.

Știu cât poate fi de afurisită industria asta a filmelor, că nu mai încapi prin mall-uri de filme cu supereroi inventați și comedii americane cu adolescenți cretini. Credeți-mă, dacă o să vedeți filmul ăsta, o să fiți copleșiți. E un documentar autentic, fără filfizonerii, fără artificii, brutal de onest. Omul și muntele, afurisitul ăla de munte căruia nu-i plac oamenii care se urcă pe el pentru că-l gâdilă, și atunci îi omoară, îi congelează ca pe puiul de la bunica, îi îngroapă-n avalanșe.

Mai puțin pe Horia Colibășanu, primul român care a urcat Everestul fără mască de oxigen. Pe jos, dacă nu știați, că lifturile erau stricate când a ajuns el.

Documentarul mai rulează un pic prin cinematografele din patrie, pentru că oamenii mai au doar un pic de gaz prin rezervoare (după mai mulți ani de transpirat sânge) și atunci îl mai plimbă cât se poate prin săli. Și ar fi foarte păcat să vezi albul ăla veșnic de pe ultimii metri de escaladă altcumva decât la miile alea de culori de pe pânza de cinema.

Aveți mai jos programul. Mergeți! Merită.

Și apoi vedeți voi dacă aveți poftă de un shake proteic, alergat de nebun prin parc sau ceva.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 5 comments

  1. Zev Reply

    ‘ pesemne lumea nu mă urăște chiar așa de tare dacă am scăpat necruficicat până la ora la care vă scriu asta)’

    Poate nu e asta Gro, nu te-au crucificat finca stiu ca noul Gro este ‘fit’ si fuge mai repede ca ei. Cam ca’n bancul cu puiul cu trei picioare.

    • mac gregor Reply

      se gasea. Era un tip din PSD care avea un institut sau ONG, unde servea pe reteaua PSD. Codrin Stefanescu, Radulescu ala, cica faceau vizite acolo.

      L-au arestat recent.

  2. Sorin Reply

    Este uimitor cum, în numai doi pași, s-a ajuns de la filmul cu Horia la PSD și Codrin Ștefănescu!

Leave a Reply to Sorin Cancel reply

Your email address will not be published.