Într-o bună zi din anul acesta, mi se aprinde un martor de bord la mașina al cărei manual de instrucțiuni, firește, nu l-am citit, pentru că-s atât deștept, cât și inteligent.

Martorul era în formă de bec.

Într-un moment de inspirație, decid că se arsese un bec, așa că mă uit cu ochii la spatele mașinii și descopăr că, într-adevăr, un bec de la far arsese ca un eretic pe rugul Inchiziției.

Eu nu m-am alarmat, că mașina mai are becuri; dar nievesta imediat m-o pus la treabă. Așa că îmi iau șurubelnița în dinți, îmi pun frontala pe frunte (fix în zona ajna chakra, ochiul lui Ganesha – pentru necunoscători), mă înarmez cu o privire periculoasă în iriși și un strigăt războinic pe buze și încep lunga operațiune de desprindere a farului: singurul lucru mai dificil pe lume decât chirurgia pe cord deschis.

Reușesc, după 19 minute 40 de secunde de blesteme, să scot becul.

Cu becul în buzunar, plec către VIVO, găsesc EXACT același model de bec de la EXACT același producător, plătesc cinstit, arunc becul ars la containerul de becuri arse, ca să nu poluăm atmosfera litosferei, apoi vin înapoi acasă. Unde, cu aceeași șurubelniță (de care n-am avut, de fapt, nevoie, dar corpurile contondente mă ajută să-mi regăsesc masculinitatea), lanterna frontală și privirea lui George Clooney în serialul Emergency Room când suda o capilară de codița unei nefrite, reușesc să montez becul cel nou înapoi în far.

Plin de optimism, mă urc la volan și dau drumul la mașină. Unde se aprinde același martor: schimbasem becul greșit, iar ăla pe care-l aruncasem nu era ars.


Iar acum nu mă pot abține să nu-mi cumpăr bijuteria asta, că dacă-mi trebuie la ceva!

Ce vreau să zic, am auzit că doamna Dăncilă dorește să facă o remaniere, să-mi depun CV-ul? Că eu cred că mă calific.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 15 comments

  1. neamtzschantz Reply

    ce s-a intimplat cu limba romana? daca fac un concediu in romania o sa mai inteleg ce vorbesc aia acolo?
    martorul?

    • Groparu Reply

      Așa îi spune în limba românește. În engleză îi spune “signal” – cel putin așa zicea Tom Cruise în Top Gun, când i s-o aprins martorul de bord că îl atacau rușii și i-or înfundat jiglerul.

  2. Remus Reply

    eram cu dacia lu’ mama.
    si ma duc la service sa schimb planetara de pe stanga ca batea.
    cand sa urc pe rampa se rupe planetara. impreuna cu meseriasul merem si luam alta de la reconditionate (dam la schimb cea veche), o montam sus, dam sa iesim de pe rampa. pam pam. am schimbat-o pe cea gresita, si evident cea buna era data la schimb……
    =)))))))))))))))))))))))))))))))

      • Remus

        Domnie feri-ma. !!!

        uite o chestie la baietii de la C. Turzii si de ce unii care sunt comitted la ceea ce fac, o sa isi cumpere case masini si vacante prin Bahamas, si cei care traiesc de pe o zi pe alta:

        – au venit 3 baieti, au stat 2 zile, facut progress. apoi au dat bir cu fugitii.
        Au venit din nou alti 3 baieti, au lcurat 4 zile apoi au dat bir cu fugitii. azi cand i-am sunat mi-au zis ca sunt obositi. no, plm, cum sa iti depasesti conditia daca tu nu vrei sa fii comitted la ceea ce faci?

        De amu, o sa schimb strategia cu ei. fac eu opameni din ei :)))

      • Remus

        Gropare, oamenii care ma cunosc, stiu despre mine ca nu renunt niciodata. (si stiu ce vorbesc) Si ma ajuta si psihicul, stiu sa evit capcana demoralizarii.
        In plus am devenit influencer pe strada, oameni care nu au tinut in viata lor un cleste in mana, zidesc, tencuiesc, sudeaza etc. Si se mai demoralieaza si ei, dar vin eu si ii imping de la spate. the progress must go on!

        Imi creste inima cand ii vad!!!

        Te invit si pe tine sa iti cresc moralul.

  3. Zev Reply

    Pai vedeti, asta e cusurul vostru, al goimilor neortodocsi, nekosher si anti halal! De sub burqa va graiesc, vrednic becul este, caci el marturiseste crestin ortodox! De-aia cuviosul Gro marturiseste ca becul e martor, nu orisicum, caci adevar au spus apostolii, ci la teleguta crestinului umil, ce bec martor va fi! Catre fiul Gro: pai sa-ti cumperi Mercedes, cum spune litania pravoslavnica si practica intai-statatorului, martori nu vei schimba, cel putin la primii 5000 km.

Leave a Reply to Votantul Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *