Miercuri, filmul Usturoi ajunge la penitenciarul Aiud
Cu siguranță cel mai neașteptat e-mail pe care l-am primit anul acesta a venit de la șeful direcției de Educatie si Asistenta Psihosociala al Penitenciarului Aiud, care ne invita să facem o proiecție Usturoi pentru locatari.
Am acceptat fără ezitări.
Așa că miercuri, 28 octombrie, Groparu se ia și se duce în cel mai neconvențional loc în care a pășit până acum cu filmul. Practic, este singura proiecție de până acum care nu ne va aduce note mai bune pe IMDB și nici Like-uri pe Facebook, dar hei, măcar nu trebuie să mai băgăm bani în Facebook Ads ca să aducem oameni în sală!
Și ca să răspund întrebării pe care am auzit-o de 100.000 de ori până acum: săptămâna asta aștept actele oficiale de la CNC, cum că putem distribui film. Mai trebuie apoi înscris filmul tot la CNC (alte 700 de lei, dar ce-s banii ăștia când ai un film în care-ai băgat zeci de mii de euro!), apoi pot zice și eu, ca Jean Luc Picard: ”cinematografele și DVD-ul, ultima frontieră!”
Știu, lucrurile se mișcă prea greu în Ardeal.
Adica o sa putem cumpara DVD-ul ?
hai cu dvd/cinema orice ca-l astept de prea mult timp
Vorbeste poate si cu astia de pe torente sa ti-l lase in pace. Sunt baieti de treaba daca le vorbesti frumos…
anunta-ne cand se poate cumpara un DVD sau cand se mai poate viziona undeva prin Cluj…n-am reusit sa il vad inca… 🙁
La Iasi a fost? Ca sa stiu daca sa-mi tai venele ori sa mi le las lungi
Eeee, domnule, eu nu as fii asa de sigur ca din locatia respectiva n-o sa primeasca like-uri pe facebook.