Eu vă spun sigur că nu le iubesc şi nu am făcut sex cu ele niciodată, deşi agentul cu care mi-am cumpărat garsoniera lui Groparu fusă un scump. Bag samă că din cauză ca e moroşan, şi io n-am dat cu bolovan, că doară nu-s bătut în cap.

Nu neg că sunt şi agenţii cumsecade. Nu, asta chiar nu o neg. Da’ postarea asta e despre agenţiile alea najpa.

Deci agenţiile imobiliare alea care or umflat preţurile imobiliarelor artificial, elea care îţi râdeau în nas când le ziceai că nu dai 70.000 coco pe o cameră în bloc comunist mai bătrân ca mine, alea care ne-or vândut hârtii de proiecte imobiliare neacoperite juridic şi fără autorizaţii de construcţie la scoruri berlineze sau chiar luxemburgheze, alea care or încercat să îmi vândă mie un garaj pe post de garsoneră, care găseau o ofertă exact la suma maximă pe care eram eu dispus să o dau, ofertă care expira într-o oră şi trebuia să mă hotărăsc instant, alea care nu răspundeau la telefon când publicau pe site un anunţ cumsecade, sau te luau la p*** daca nu le placea de tine, alea care nu iţi puneau cea mai bună ofertă pe masă pentru că asta o păstrau pentru speculanţii lor de la care îşi luau ciubuce, alea care te puneau să plăteşti TU taxiu’ ca să mergi să vezi apartamentul pe care ei trebuiau să ţi-l arate, alea care încheiau cu constructorul contract de exclusivitate şi tu nu puteai cumpăra apartament direct de la ăsta din urmă, agenţiile ălea locuite de oameni cu 9 clase erijaţi în experţi imobiliari, agenţiile care fraiereau babele şi moşii şi îi duceau la notari cumpăraţi şi îi lăsau pe drumuri, agenţiile noastre cele de toate zilele, alea care ne-au ucis visele, ne-au scurtat 3 ani din viaţă cu nervii pe care ni i-au provocat, care ne-au făcut să ne futem fără gemete prin apartamenteîn chirie împărţind buzile şi bucătăriile şi frigiderele cu încă 10 colegi de apartament, agenţiile care nu îţi dau niciodată factură pe comisionul plătit (comision care a tot crescut pe măsură ce a crescut şi preţul apartamentelor), agenţiile imobiliare care împânzesc ziarele cu anunţuri false numai să te facă, fraiere, să le treci pragul ca să te chelească de bani, ei bine, agenţiile imobiliare sunt, se zice amu, în prag de faliment.

Dacă nu ştiaţi, afară bate criza, cică.

Şi fincă dezbatem agenţiile najpa, vă îndemn să puneţi mâna pe telefon şi să sunaţi la toate stabilimentele astea de nichiperci diletanţi şi habarnişti cu care aţi avut de-a face vreodată, şi să le spuneţi cam aşa:

– Alo, agenţia (sa zicem) Edil?
– Da, poftiţi vă rog!
– Cum, ÎNCĂ NU AŢI DAT FALIMENT????

Şi să zică mersi că nu vă îndemn să le spuneţi ce i-aş fi zis io lu’ Jorg Haider, într-o postare mai veche, pe care n-aveţi decât să o căutaţi pe saitu aiesta, că io mă duc să mă culc.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 30 comments

  1. adi Reply

    Pune biciu’ pe ei, Gropare! Fie ca falimentul sa fie la fel de crud pentru ei cat de dulce e pentru noi.

  2. T de la TIMISOARA Reply

    na,păi agenţia aia care mi-o făcut mie lipeala la apartamentu’-n care habitez acu’ nu răspunde. bănui c-ai dreptate. s-or fi dus să facă un curs de fraţi medicali.’tu-i în gură,că m-or luat la bani atunci de-am făcut trafic cu slănină vreo două luni,să-mi revin.

  3. WhiteWolf Reply

    Bãi, ce rai sunteti. Lasa-ti oamenii sa mananca si gura lor o painica.
    Pana acum au fost pe cozonac, acum s-au trecut pe intrmediara si neagra, se pregatesc covrigii si aluatul copt pe plita. Asta e, soarta vitrega, vant de recesiune
    Dar, nah, tre’ sa manance si ei 😛

  4. Bilă Reply

    Mama lor de speculanţi!
    Am citit undeva declaraţia unui agent imobiliar care spunea că preţurile apartamentelor vor stagna până ce potenţialii cumpărători se vor conforma şi vor începe să sară iară cu banu’.
    Păi să nu-i rupi sigla de pe bască!?

  5. iulianuss Reply

    Agenturile îs doar expresia instituţionalizată a lui ăla care, deşi o primit apartamentu moka de la intreprindere şi Iliescu ( milioane de români ), dacă vrei să cumperi de la el, se scobeşte între dinţi şi zice “…xxxxxx ieuro că cam astea-s preţurile…”

    Chinuri maxime şi pită unsă cu muştar!

  6. agent imobiliar Reply

    Si pe mine ma enerveaza doctorii care te trateaza asa de bine incat mai rau te imbolnavesti si dupa aia au si pretentia sa-i ungi, ma enerveaza avocatii care-ti spun ca o sa castigi cu siguranta procesul pe care ei stiu sigur ca n-ai nici o sansa sa-l castigi, politistii care permit sa fi batut in plina strada fara sa faca nimic, firmele de salubritate care fac mai multa mizerie decat curatenie, chelnerii care se uita la tine ca la felul doi si nu te baga in seama iar dupa aia au si pretentia sa le lasi bacsis, instalatorul care pana sa-ti insurubeze o teava iti strica toata instalatia, soferii de taxi care din doua variante scurte de a ajunge la o adresa o prefera pe a treia , aia care-ti umfla cu cel putin 30% plata, ma mai enerveaza … Chiar asa , cine nu ma enerveaza in tara asta de doi bani ? Poate clientii care iti spun ca au bani doar de o garsoniera si dupa aia aflii ca isi cumpara 2 camere , clientii care iti fixeaza o intalnire si nu mai vin ( in plus isi mai inchid si telefonul ), cei care se plang ca nu au bani de comision dar a doua zi se duc si toaca la cazino mii de euro , nu ma enerveza proprietarii care spun ca din cauza agentiilor au scazut preturile si cumparatorii care spun in acelasi timp ca din cauza agentiilor cresc preturile. Chiar , pe voi ce nu va enerveaza ?

  7. Groparu Reply

    @ agent imobiliar: wespect! Daca erau mai multi ca tine postarea asta nu ar mai fi existat. Sujestie: de ce nu iti faci tu propria ta agentie? Pari un ficior destept. Si daca o ai deja, uite ce marinimos sunt, ca tocmai am comandat papa de la indieni, e vineri seara si io tre’ sa lucru: iti dau voie sa ii pui numele pe saitu’ lu mandea 😀

  8. brosky Reply

    @agent imobiliar…

    Cu tot respectul, comisionul ala ce acopera ?
    Pana nu demult nu erau agentii imobiliare, si omul se plimba el si-si rezolva actele… mai greu, dar si le rezolva.

    Acum, exista agentii… care cica se plimba ele in locul tau.

    Anul trecut am luat ceva teren langa Cluj (8km)

    Comision agentie: 1500 RON
    Comision avocat: 10.000 RON… O SUTA DE MILIOANE !!!!

    Oricum, in momentul in care aflu ca am cancer, primul lucru imi iau o pusca, si ma angajez ca hitman.

  9. agent imobiliar Reply

    De ce nu-mi fac agentie ? Asta e ca-n bancul ala cu Funar cand era pe patul de moarte si cere a fie rebotezat Pista. Asa , sa moara unul de -al lor.
    La ce bine merge acuma piata de ce sa moara firma mea ? 😛
    Si pentru Brosky : daca tot te tund astia de la agentii cine te impiedica sa cauti singur, asa ca omul de odinioara ? Oare pentru ca odinioara singurul teren de investitie pe care-l cumpara omu’ era ala de doi pe doi din cimitir ? Nu-mi spui ce meserie ai ? Hai te rog, si pun pariu ca gasesc cel putin 3 motive pentru care cei din “breasla ” ta merita sa fie cautati de un hitman !
    Acuma nu contest ca cel putin 70% din agentii imobiliari nu au ce cauta in meseria asta, dar pe mine lucrul asta nu ma deranjeaza : prin comparatie par de 1000 de ori mai profesionist decat sunt in realitate ! :)))

  10. agent imobiliar Reply

    A, si apropo de tampenia aia cu ” ce acopera”. Pretul painii ce acopera ? La o franzela de 2,50 lei o fi vreun leu care acopera faina, curentul, transportul si salariile . Dar restul ? Restul acopera nevoia omului de castig, lucru perfect normal. Dar nu intrebi impozitele pe care ti le ia statul ce acopera ? Si, chiar asa : salariul tau ce acopera ? Biletele de autobuz pana la serviciu , cheltuielile de bloc si un sandvis ? Nimic in plus ?

  11. nonick Reply

    Cand mi-am luat eu apartament am apelat la agentii diverse, dar nu am incetat sa sondez ziarele. O agentie imi zice ca are un apartament pe strada X, sa ne intalnim sa mi-l arate.
    Pe la 18.30 ma suna maica-mea, ca a gasit un anunt in ziar, cam ce bani voiam eu, 3 camere etc. Sun, imi dau intalnire, la 19.00 eram acolo, pe strada X de mai sus. Imi suna telefonul: “dl. nonick, puteti sa veniti la 19.30 pe strada X”? Zic eu: “cumva la nr. Y, fam. Z?”. Tipul ramane mut, “aaaaa, da, de unde stiti?”, si zic: “acolo sunt, multumesc, la revedere”.
    Asa ca ramane ca in https://www.groparu.ro/?p=1145. Am scutit vreo 1000 de marci (la ora aia, 2001) pentru 1/2 de ora 🙂

    P.S. 3 camere, confort 1 decomandat, parchet natur, et. 1, zona buna in Sibiu, bloc relativ nou (1986), pivnita: 33000 DEM, in 2001. Ma intrebau neamurile, cunostintele: “Gizas, ce scump a fost, da’ ce are apartamentul ala?”. Acum oare cat ar costa?

  12. agent imobiliar Reply

    Imi pare rau, da’ eu sunt in Cluj. Cat despre ce-mi zicei pot sa-ti dau cateva exemple ( logic ca nu reprezinta regula ) despre ce fel de “economie” fac unii cumparatori :
    – Imi intra o oferta de 2 camere intr-o zona in care toti cer cam 70 000 euro. Oferta o primesc de la o cunostinta de-a proprietarului, care-mi spune : ” vezi ca asta vrea sa vanda urgent , cere 65 000 Euro dar negociaza tare de tot” . Il negociez la 53 000 Euro pentru un client care trebuia sa-mi vina din alata localitate. Si sa vezi ce face bou’ de client : gaseste anuntul proprietarului intr-un ziar , se duce fara mine si negociaza de la 65 000 la 60 000 euro si cumpara fara mine apartamentul. Si era super incantat ca l-a gasit fara agentie. Corect ! A facut economie de 1000 euro si a pierdut 7000 euro. Super afacere.

  13. nonick Reply

    Haha, lasa vraja. Ai comision procent din pretul de vanzare si negociezi in jos. Ma faci sa rad, Jorg. (Pretul agentiei era, apropo, tot 33000 DEM, la care se adauga comisionul).
    Si pe de alta parte celalalt “bou de client” a castigat 7000 de EUR+1000 comisionul tau. Singura “problema” e ca TU ai ramas cu buza umflata.

  14. agent imobiliar Reply

    Nu inteleg logica ta. Daca cumperi ceva cu 7000 euro mai scump cum naiba consideri asta castig ? Pentru proprietar, poate. Iar o negociere de 7000 de euro inseamna pentru mine o pierdere “enorma” de 50 euro dar o sansa mare de a vinde EU oferta si nu alta agentie. Dar daca te-am facut sa razi tot e bine inseamna ca am facut si eu o fapta buna dupa o zi plina de “tzepe” imobiliare.

  15. nonick Reply

    Dragul meu, daca citesti atent scrie acolo: “celalalt (si mai departe cum vorbesti tu despre client)”. Asa ca are logica. Te-ai prins mai tarziu ca era vorba de proprietar.
    Hai sa facem putina matematica: cumparatorul a dat mai mult cu 7000-1000=6000 EUR, vanzatorul a ramas cu 7000+1000=8000 EUR. Asadar, cei 2 (ne)clienti sunt (cumulat) pe plus cu 2000 EUR decat daca faceau afacerea prin agentie. Cine e pe minus? Tu, Jorg.

  16. nonick Reply

    Si inca ceva: ai negociat in minus 12000, nu 7000 EUR. Ultima data cand m-am interesat comisioanele erau de 2-3%, asa ca scuteste-ma cu 50 EUR pierdere.
    Iar daca reuseai intr-adevar sa negociezi la 53000 ai fi cumparat tu (agentia) apartamentul si il vindeai cu profit de la 10000 in sus.

  17. agent imobiliar Reply

    La 60 000 euro comisionul de 2% ar fi fost 1200 euro si nu 12 000 euro. Precizez : asta e comisionul pe care-l incaseaza agentia. Eu primesc 30% din suma asta, adica 360 euro. La 53 000 euro comisionul ar fi fost de 1030 euro iar eu primeam 309 euro. Diferenta e de 51 euro, cel putin asa era ultima oara cand am fost la scoala ( Oops , am gresit cu un euro, dar ce sa-i faci ? Sunt agent imobiliar , sunt obisnuit sa ciupesc de pe unde apuc si cat apuc ).
    Si da, daca as fi avut banii aia as fi cumparat apartamentul, dar din pacate nu-i aveam.
    Oricum , discutia noastra nu mai are nici un sens, am impresia ca vorbesc cu un politician de pe la noi : eu cu chestii concrete si cu argumente iar el cu “poduri suspendate” , “strapungeri” si alte OZN-uri.

  18. nonick Reply

    Esti total pe langa: unde am zis eu ca e 12000 comisionul? 12000 ai negociat in jos. 2% nu iei si de la cumparator si de la vanzator? Pe vremea cand faceam eu tranzactia descrisa mai sus asa era. Asa ca inmulteste cu 2 sumele de care vorbesti. Si mai vezi ca am zis ca agentia putea cumpara apartamentul, nu neaparat tu.

    Cat despre impresii, da, vad ca esti plin de ele.

  19. nonick Reply

    P.S., ultimul, promit:

    53000*2%=1060
    1060*30%=318

    Asta cand am fost EU ultima data la scoala. Ooops, ai gresit cu mai multi euro.

  20. agent imobiliar Reply

    A, si ce numesti tu impresii e de fapt inteligenta. Din pacate la tine nu vad pic de ” impresii “.

  21. curly Reply

    in nonick vs. agentul imobiliar eu tzin cu agentul imobiliar…gazda cu cine ii?

Leave a Reply to T de la TIMISOARA Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *