Leapsha – eroul meu

Am tat primit lepshe, da’ fiind asa de preocupat de mine insushi, cea mai importanta persoana din viatza mea, nu prea le-am dat curs, iertati-ma, fratilor!

Ultima iashte aia de la Oedip (da’ nu ala cu tac’… aaa, ma-sa). Deci cica sa nominalizesc io erou’ meu de-o viatza, care de fapt pentru mine e hh… hhhh… heroin.

Deci eroul meu munceste de la 15 ani, ca ziarist. La 16 ani o primit prima contraoferta din viatza lui de la un ziar concurent, si lucrand la ziarul concurent a reusit:

– sa fie la un centimetru de la a fi dat in judecata de doftoritza liceului, care de alfel a si scos liceul lui de pe listele cabinetului ei in urma unui articol scris de el despre aceasta;
– sa si-l scoale in cap pe directoru’ liceului, finca o scris de rau de el;
– sa convinga directorii ovrei ai unor (mai multor) ditamai fabricile comuniste sa isi faca reclama la ziarul la care lucra, desi el avea numai 16 ani si piata publicitatii era, la acea data, cum era Polu Sud inainte de a ajunge la el Nansen (desi voi stiti, bine-nteles, ca Nansen nu a fost niciodata la Polul Sud!), adeca virgin.

Desi o picat de doo ori la facultate, si-o sumetit muschii, o lucrat, si-o platit meditatiile integral, si dupa ce o intrat la faculta avea deja in anu’ I 2 joburi intr-un oras despre care nu stia decat nimic, intr-o perioada in care daca aveai un job erai meseriash. Si si-o si loat toate examenele din anu I, care erau criminale.

Asa, si in anu’ 4 parintii nu i-or mai dat bani decat deloc.

Si de prin 2001 are cel putin un job, la ora actuala are vreo 3. Chiar 4. Sau dreq mai stie. Si sa-i suga p*** cine spune ca romanii nu muncesc, asa zice erou’ meu, si tot erou meu spune ca ar mai fi o groaza de scris despre el, da’ cu alta ocazie.

Fuck me, am ajuns propriul meu erou!

Leapsha goes to cine mai are chef sa o preieie, ca io deja am obosit sa ma tăt lustruiesc atata.