La pescuit

Dom’ne, deci la pescuit trebe sa mergi pregatit, nu gluma.

In primu rand, peshtele nu trage daca nu esti nitel abtiguit. Te poti afuma cu ce vrei – bere, vin, sau, daca e frig, cu tarie. De asemenea, se stie ca pestii nu se dezonoreaza pe ei, pe familiile si pe imparatu’ lor lasandu-se prinsi de nefumatori.

Toti pescarii de pe balta dau la momeli misterioase. Cand esti pe balta nu-ti spune nimeni la ce da. “La ce dai?” “A, la ce am, la minursjtehska”, se zice, ultimul cuvant rostit in mandibula, cu mana scarpinandu-si barba. “La ce???” “La tjrukleswegrasmdfee”, se raspunde, de data asta cu cealalta mana in nas, mormaind, si intorcand brusc ochii catre bambina (cand am fost ultima data la pescuit, o venit un pustan sa ne ceara imprumut o bambina. I-am spus ca nu avem, mai ales ca nici nu stiam ce e aia), semn ca discutia a luat sfarsit. Tu nu te lasi: “Si ai prins ceva?” “A, slab… slab!” Si degeaba mai stai, discutia s-a incheiat.

Cand vine nenea cu cainii sa ia taxele, raspunsul e acelasi: uite, acum 5 minute am venit. Pai da, da’ 300.000 e pe zi de dimineatza pana seara. Deja e ora 12, deci jumatate din ziua de pescuit s-a dus, uite, va dau 100.000 si nu-mi traba chitantza, sanatate multa!

Cand prinzi primul peste, il injuri si il arunci in punga cu obida. Nu e ca in “Batranul si marea”, in care moshnegila trateaza pestele cu respect, ca pe egalul lui, ca toreadorul pe taurul pe care urmeaza sa il intzapa. “Ai luat ceva?”, sar repede coekipierii care aud pleoshcait, ca se zbate peshtele, saracu! “Da-l in pizda ma-sii, ca asta e de gradinitza!” – asta chiar daca peshtanu’ e de un kil shi. Daca e mai mare de 4 kile, atunci te enerveaza la culme ca trebe sa il oboseshti 10 minute pana sa il scoti. Si cand il scoti, urli: “Pula me, ca asta o sa puta a mâl!!! Si i-am si speriat pe ceilaiti, de nu mai prind nimic azi!”

Daca e liniste, trebe sa pui manele. Daca face altu galagie, urli la el “Ba, aici esti la pescuit! Inchide zgomotu!” Daca ai scaun, pescarii comenteaza imediat: “Apai cu scaunu’ asta nu ai cum sa prinzi peshte, nenicule! Asta nu-i bun, iti trebe de la Metro, scaun d-ala facut la Baia Mare!”

Nici un pescar nu mananca pestii pe care i-o prins. E o chestiune de onoare dintre om si peste.

Nu e bine sa ii intrebi pe pescari cat de mare e cel mai mare prins de ei. NU E BINE DELOC. Vei afla cu surprindere ca orele de biologie de clasa a sasea au uitat sa populeze apele tzarii mele cu rechini ciocan, balene albastre, orca si baracude. Lostritza viermuieshte in Dunare, si somnul traieshte cu precadere in apele de munte, dar numai daca are peste 30 de kilograme. Pastravul ajunge lejer la 12 kile mai ales in parauri cat un pipi de porcushor de Guineea, stiuca aia de doi metri se prinde numai la purcelush de lapte intreg, iar marmota invelea ciocolata. Rapitorii epocali se prind cu bob de porumb sau cu paine. Pentru crapul ala de 40 de kile, batran de 200 de ani, am chemat tractoru’, sa moara mama, ca nu-l puteam trage afara 4 barbati. Ca sa nu mai vorbim ca atunci cand am pescuit la mare stateaucalcaniipefundulbarciidenumaicalcaipelemn.

Unii pescari au si neveste, cu care vin la pescuit. O nevasta de pescar este deosebit de grasa, si umbla numai in costum de baie, pentru ca ea vine la plaja, nu la pescuit, ca deja si-o agatzat peshtele. O femeie la pescuit este cea mai sexy creatura de pe pamant, pentru ca e singura pe o raza de 50 de hectare de luciu de apa.

Eu, unu, ma duc la pescuit ca sa prind sirene, si d-aia dau tot la ruj de buze. Da’ nush cum se face ca prind numa peshti cu oase multe si matze imputzite. Dar perseverez. A, si mai este ceva – pentru connoisseuri. Pe lumea asta sunt doua chestii cu miros de peste. Unul e pestele…