Cumnatu-meu îi un ficior extrem de arătos, de treabă şi de bine făcut, lucră în Italia, conduce un Nissan Pathfinder, ce mai! Colac peste pupăză, când a venit în patrie, soru-sa nu s-a lăsat până nu l-o pricopsit cu un smartphone inteligent coreean (din Coreea de Sud). Aşa-s ai noştri: maşina nemţească, telefon coreean, bere românească.

În fine.

Samsungul – fain, luat pe puncte de la Vodafoni (vreo 1200 de lei la liber) – filma bine, baterie mare, ecran cool, look and feel bun, ce mai! Deja nu se mai despărţea de el. Până şi mie îmi plăcea, şi eu chiar aş fi foarte fericit cu un Nokia 5110 (câtă vreme, fireşte, sunt la pescuit). Şi, când o ajuns cumnăţelu’ înapoi în Italia, înarmat cu noul gadget, o scos o fată la un suc. Aşa-i zice mai nou: “la un suc” , hehe.

Şi, în timp ce discuta cu ea, scoate telefonul să-i arate ceva poze. Şi dintr-o dată fetii îi pică colţurile gurii către planeta Terra din sistemul nostru solar!
– O, nu!
– Ha? zice comnatu.
– Nu-nu! Nu se poate!!
– Ce nu se poate?
– Nu pot să cred! Telefon Samsung!
– Păi… da!
– Doamne, nu voi putea înţelege niciodată de ce îşi iau oamenii Samsung… Niciodată nu-mi voi lua Samsung!!! Niciodată!!!!
– De ce? întreabă cumnăţelu’, profund nedumerit – fata chiar părea om normal (din experienţă vă spun, aşa par toate la prima întâlnire!).
– Cum de ce?

Oftă adânc cât groapa Marianelor. Apoi mărturisi:
– Lucrez la Samsung.
– …
– La call center.
– …
– …la divizia care se ocupă de telefoanele mobile.
– Aha.

Şi oftă apoi toată seara, semn cât de poate de clar că cine ştie ce grozăvii aud operatorii de la Support de acolo! Doamne apără şi păzeşte, nici la duşmani nu le doreşti aşa ceva; plus că, după ce i-o evocat asemenea traume, cumnatu’ n-o mai primit nimic, nici o feliuţă de dragoste, o rămas băiatu’ neiubit; şi amu nici măcar nu-i mai răspunde la telefon, o fi la ceva sanatoriu (sud-coreean; sper că nu nord, ci sud-coreean).

Cât despre ăia din celălalt trib, poate-mi explică ei ce-i cu erorile astea pe 4S-ul meu?
IMG_2640 IMG_4136 IMG_4137 IMG_4396 IMG_1934

Mai am şi pe iPad erori, da’ mi-e lene amu să le caut. Ce nu ştiu este cum vor face ăştia captură de ecran cu erorile de la ceas – asta chiar n-o ştiu (“Cât e ceasu’?” “Măr!”).

Şi amu, după ce am făcut mijto şi de Samsung, şi de Apple, mă iertaţi, mă duc până la baie să fac şi eu un iPhone Galaxy 6 (staţi, mă, ce săriţi aşa? Nu sunteţi voi când vi-i foame…).

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 17 comments

  1. george Reply

    Jos cenzura!

    “mă duc până la baie să fac şi eu un iPhone 6 plus (staţi, mă mactarzilor, ce săriţi aşa? Nu sunteţi voi când vi-i foame…).”

  2. unom Reply

    Sa va zic io dara ce tilifon tre’ sa va luatz: am boala omului ce se licheste de obecte ca timbrul de plic (am forjat un Nokia batran jde’ ani, mi l-o calcat si masina si tot merjea, dar pan’ la murma am reusit sa-l decedez) si cum merg si pe mottu cela ovreiesc ce zice ca-s prea sarac sa-mi cumpar lucruri eftine, dupa inmormantarea Nokiului, am studiat piata de mi-o iesit pa nas. Intr-un mare final, m-am decis semi-random la un Google nexus 5. pentru ca de ce il recomand: in Vama toata gasca umbla cu incarcatoarele la purtator, jelind dupa un dram de corent pe la toate bodegile cu priza. Except io. Pe tren, 7 ore mi-o aratat tate felurile de filme, tat tat. 7 ore non-stop. Are senzor de retina si cand mi se lichesc ochii schimba luminozitatea la ecran. Noaptea vede ca-i intuneric si nu mai tiuie cu mesaje si notificari, doar vibreaza discret ca sa-mi shie somnu dulce.
    Nu ma plateste niminia de nica, deci n-am niciun enteres. decat ca mi-as dori sa lucrez la Gogul 🙂 can oi creste mare 🙂
    Spor la shopping si la fete ne-suporterite

  3. Marian S Reply

    Să-ţi traduc eu ce e cu 4S-ul tău. Cineva de la Apple ţipă la tine:
    – Băăăăăăăăă, noi am scos deja şasele şi tu umbli cu 4S? Marş la magazin, nemernicule!!! 😆

  4. Marian S Reply

    Iote că-ţi dau eu telefon mijto. 🙄
    Da ţi-l pun pe feisbutel, că aici n-am cum.
    Ai voie să-l popularizezi pe blog, că tare bun ie. 😯

  5. remus Reply

    deci. IOS e bun pentru IPAD si atat. am doua ipaduri si merg brici (pentru un ipad) iar bateria ..just love it.

    Dar oameni buni, ca si telefon luma 920 (io) si 925 (nevasta) + WP = the best choice. Si cine e recenzorul? Fiu-mi-o (sau cum s-o scrie corect, chiar nu stiu amu). Deci, no errors, super user friendly, super rezistent (e in trendul vechilor nokia) si are un super ecran (nu la rezolutii ma refer) rezistent la aruncaturi de copii mici sau mers in 4 labe cu ecranul sfrijind pe parchet.

    si are iconurile resizable pe ecran! si n-am decat 1 ecran principal, de nu tre sa ma surfez intre cele 7 milioane de ecrane care poti sa le umpli cu iconite.

    toate aplicatiile sunt in ecranul de aplicatii in ordine analfabetica! cu super search.

    Daca urati microsoftu’ ( adica sunteti doar consumator de windows) gadgetu asta e the best.

    nu ma plateste nime, dar va impartasesc incantarea mea din a manui un telefon gandit! da da microsoft chiar a gandit ! plus ca ai ms office moka pe el.

    si merge super smooth.

    Gropare ma banezi daca mai zic de bine de nokia WP 8.1 ?

  6. remus Reply

    bai WP el al 2 lea SO ca numar de elemente vandute in RO si imbecilii de la unicredit inca nu au o aplicatie de online banking pt WP . fac spume de fiecare data cand trebe sa deschid BB-ul doar pt treaba asta. !!!!!!!!!!!!!
    Si nu pot renunta la ei ca is arvunit pt urmatorii ani!

  7. Cristi Reply

    remus, pune si 625 langa ale tale ca la fel se comporta. am facut cea mai buna alegere cand l-am luat pentru sotie.

  8. Miki Reply

    Gropare, da-l incolo de telefon… Cumnatu’ ce mai face cumnatu’… pe mine aia ma intereseaza!
    Zi-i din partea mea ca daca-i baiat fain (cu toate vorbele la el) nu ma uit ce telefon are..

  9. remus Reply

    Gropare,
    nu o sa te duci sa iti iei WP, din mai multe motive, unul dintre ele este ca esti captiv in lumea merelor. al doilea ca o sa te sperie o eventuala experienta traumatizanta cu WP. alt motiv – nu e sexy ca si marul (paduret). apoi trebe sa iti faci un cont de microsoft (yahoo bla bla), trebuie sa inlocuiesti ipadu cu surface!

    deci te vei lasa pagubash.

Leave a Reply to george Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *