Începem știrile cu o veste de ultimă oră: guvernul hoților raportează încasări mai mari decât anul trecut în primul trimestru.

Continuăm știrile.

Cu un gând bun către Dacian, care a eliminat o parte din cozile la Finanțe, intru pe ghiseul.ro, pentru că tocmai îmi intraseră niște bani; și regula spune că prima dată îți achiți datoriile, și numai apoi ieși la bere, nu invers (ce rămâne, dacă mai rămâne, predai nevestei; și tura viitoare când ieși la bere bei pe alocația lu’ ăla micu’, da?).

Pe ghiseul.ro văd că am de plătit o sumă frumușică. Pe care o plătesc, că habar nu aveam de ce restanțe mai aveam de anul trecut.

Intru după două zile, din nou, și descopăr că tocmai plătisem în avans tot impozitul pe 2017. Pentru că suma datorată apărea ca ”de plătit”, nu ”de plătit pe 2017, pe patru trimestre, băi contribuabilule care a terminat Litere și habar nu are contabilitate, capiche?!”.

Peste câteva zile, primesc un plic de la Primărie că și impozitul pe locuință trebuie plătit.

Impozitul l-am plătit deja în 3 sau 4 ianuarie, tot de pe ghiseul.ro!

Acuma, ca să atingă cifre mai mari decât aceeași perioadă a anului trecut, guvernul hoților
– ori încearcă să te fraierească să plătești cât mai mult în avans înainte de a trece anul, prin ghiseul.ro;
– ori încearcă să te pună să plătești de două ori impozitul, tot prin ghișeul.ro;
– ori se face că instituțiile comunică între ele ardelenește, adică cu tulnice;
– ori toate trei.

Oricum ar fi, fiți cu ochii pe conturile voastre și salvați-vă dovezile plăților, că ăștia-s în stare de orice!


De asta v-ați dat seama, presupun, când l-or pus pe Dragnea șăf peste cocină

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 13 comments

  1. SLV Reply

    Acum un an in urma am fost plecat cu masina (proprietatea societatii)peste hotare,intre timp a expirat rovinieta,am cumparat rovi ieta online si mi-am continuat drumul…Dupa 6 luni primesc plicul de la astia,rovinietari,sau cum s’or numi,precum ca sunt bun de plata,250 lei amenda deoarece camera m’a luat la vama Bors la 23:58 fara rovinieta. (Treaba e ca eu am intrat in tara la 00:58,next day). Ok… 250 lei amenda,sau in 72 ore 125, a doua zi merg la finante,achit 125 lei,pun o dovada de plata intr-un plic si o expediez la ei….acum… Dupa 1 an(saptamana trecuta adica!) Primesc aceiasi amenda de la aceiasi imbecili,precum ca nu am achitat acea amenda,si astia imi pun sechestru pe cont! Contabila suna pe cineva pe la capitala’ si aia ii spun ca cica trebuia sa platesc suma intreaga atunci,nu jumatate,iar acum,ca sunt baiat de treaba,sa merg si sa achit si cealalata jumatate,si totul o sa fie bine…Stau asa si ma intreb,voua nu vi se face scarba de sistem?

  2. Groparu Nemernic Reply

    @ SLV: Am o tonă de pățanii din astea de la prieteni care se lovesc de sistem cu case, apartamente, mașini, impozite… da, ni se face mega scârbă, și ăștia care ajută sistemul să rămână nereformat trăiesc printre noi și îi doare la pedală.
    Statul este cel mai mare dușman al românului.

  3. raudemusca Reply

    Mno, dacă vă mâncă-n cur de ghiseul.ro şi alte parascovenii din astea onlain cu statu’, aşa vă trebe! Banu’ cash şi chitanţa de la ghişeu’ primăriei îs încă sfinte-n ţara asta condusă de ‘oţi.

  4. rodion Reply

    @Groparu “Statul este cel mai mare dușman al românului.”
    Ca o completare as zice “Statul este cel mai mare dușman al românului cinstit”.Ca altfel e prietenul neromanilor si neprietenilor romanului cinstit.

  5. Nemultumitu' Reply

    Ghişeu.ro ăsta ia pâinea de la gură la trei funcţionari pe care-i hrănesc luna de luna. E drept, nu-i hrănesc eu integral, da’ câţiva dumicaţi tot le dau. Sta-le-ar în gât. Mai ales la burtosul ăla de 130 de kile, sitirit de parcă-mi face cine-ştie-ce favor.
    Aşadar, treaba decurge-n felul următor: prima dată stau la coadă la ghişeul ce-mi eliberează un petic de hârtie pe care sunt trecute sumele datorate. Trec doi metri la dreapta, alt ghişeu, altă coadă, dau peticul şi primesc un ordin de plată. Mai fac doi metri la dreapta, of course, alt ghiesu, altă coadă, dau hârtia & banii, primesc chitanţa. Simplu şi eficient. Nu !?

  6. remus Reply

    si ma, nu ia de la gura nimanui ca si asa is putori si nu vin la lucru, ca isi iau liber cu zilele.

  7. rodion Reply

    Pe ghiseul.ro n-am platit niciodata , dar am prieteni care au platit si au patit la fel ca voi.Si daca platesti la ghiseu si primesti chitanta apar uneori probleme , mai rar ce-i drept.

  8. Iulian Reply

    @raudemusca Nici mergand la ghisee nu rezolvi prea mare lucru. Am fost sa prelungesc un abonament in parking, la vizitatori. De obicei acolo sunt 3 doamne, 2 se ocupa de cartiere, una de centru. Abonamentele pentru vizitatori in parkingurile din cartiere sunt gestionate de doamna care se ocupa de centru (beats me….). Daca doamna care se ocupa de centru nu e acolo, ghinion. Vei primi un raspuns sec ca nu ai continuitate, sau ca trebuie sa mergi cu maxim 2 zile inainte de data de la care vrei sa faci prelungirea (daca nu ai continuitate). Daca vrei sa justifici cu facturile si chitantele anterioare ca ai continuitate vei primi un raspuns si mai sec ca nu poate avea incredere decat in ce scrie in program. Dupa o ora si ceva de stat la coada, multumesti frumos, urezi de bine primariei printre dinti si te duci in treaba ta.

    Revii cu doua zile inainte de data de la care vrei sa faci abonament, constati cu usurare in suflet ca doamna care se ocupa de centru e la birou, te duci direct la ea pentru ca stii deja ca celelalte doua doamne te vor expedia in acelasi loc si ii povestesti ce-ai patit data trecuta. Urmeaza o privire plina de ace de la doamna care te-a pus pe drumuri aiurea, un schimb de priviri si replici intre doamne si confirmarea a ceea ce deja era cam evident: doamna de te-a pus pe drumuri nu s-a uitat unde trebuie. Treaba de 5 minute pentru care n-ar trebui sa faci un dute-vino la primarie.

  9. Cristi Reply

    Catre cei care au spus ca e mai sigur sa mearga la ghiseu decat sa foloseasca siteul: poate imi scapa mie ceva dar cum e mai sigura o hirtie primita de la ghiseul fizic fata de chitanta emisa automat dupa plata prin ghiseul.ro pe care o poti tipari oricind? Oricum daca sint ceva complicatii amindoua au aceeasi valoare nula si tot cu nervi si timp pierdut se va rezolva problema. Eu folosec de 4 ani ghiseul.ro si pina acum n-am avut probleme.

  10. Andrei Reply

    Esti putin paranoic.
    Explicatia e simpla cei de la Primarie au scos la imprimanta si au trimis acea scrisoare cu 2-3 saptamani in urma. In momentul cand ai platit tu pe ghiseul.ro scrisoarea ta era la factorul postal in geanta.
    Am patit si eu acelasi lucru si am citit pe scrisoare data cand a fost tiparita :P.

  11. Groparu Nemernic Reply

    @ Andrei: Cei de la Primărie au scos la imprimantă hârtia la 4 fucking luni după ce am plătit impozitul și tu-mi spui să nu fiu paranoic.
    Sounds legit.

  12. Ali Reply

    eu platesc online de 2 ani impozitele, inclusiv darile la PFA. La fiece plata, ai un buton dragut in dreapta “DETALII” :).
    N-am avut probleme pana acum.
    Facturile in format electronuc, platile prin internet banking, etc.
    De platit aiurea (am gresit contul) am patit-o odata- s-a considerat ca am platit in avans pe 3luni si gata!
    Norocul meu ca nu am bani multi in cont, asa ca daca apare suma mare de plata sunt atent la detalii (ca doar pe-acolo se ascunde Aghiuta)

Leave a Reply to raudemusca Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *