Vin seara acasă de la muncă și îmi pregătesc o cină ușoară, ca-n studenție, cu de toate ce-am putut aresta din frigider:
– un ștampăl de pălincă (am mințit; vreo două, că niciodată nu am băut numai unul!)
– zacuscă
– roșii
– jumeri
– slanășiceapă
– niște brânzică din aia putrezită, beșini franțuzești
– o ridiche neagră. Întreagă
+
– o cană de lapte călduț, la final, ca să fie treaba oablă.

A photo posted by Groparu (@groparu) on

Trebuia să mănânc ceva, că se simțeau știucile astea singure-n burtă!

Ca ardeleanu’. Vreau să zic că cina asta ar fi vindecat și barajul Hoover de constipație; dar eu, mulțumită unei constituții robuste, de student în alt oraș, am fost beton, n-am avut nici o treabă, stomac de campion pă sate.

A doua seară, bag ceva lejer – niște pâinică prăjită cu unt, brânzică și 4 măslinuțe.

După cină, mă sună mama; mă întreabă din prima, cu tonul ăla al ei de zici că știe deja că am făcut ceva rău, ce mai facem noi și ce mai face nievasta; io mă apuc să îi spun, și încep să-i zic de nievastă, ce o mai ispprăvit ea – dar absolut nimic incriminator, căci sunt om cu sufletul curat și digestie de diavol tasmanian.
– Iară mă bârfești cu maică-ta??? o zbierat nievasta, care nu era în bucătărie și tocmai intra.

Băi, deci… în secunda aia m-am și stricat la burtă! Dezastru m-am stricat, 2 suluri am consumat în seara aia și abia mi-am revenit, după psihoterapie și meditație kharmică psihotronică.

Mno, amu ziceți și voi: cum naiba?

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 13 comments

  1. Groparu Nemernic Reply

    @ boemul: sarea! Sarea din ele, așa-i?
    @ mac gregor: da, îmi livrează mereu multe aspecte.
    @ oreste: două. Printr-o ureche mă ataca mama, prin cealaltă nu-i-dau-numele-că-poate-citește.

  2. luminita Reply

    A doua seara ai uitat sa bei palinca.
    Ea te-ar fi protejat de atacurile psihopupu si ti-ar fi anihilat din start pantecaritza, indubitabil.

  3. dede cati Reply

    Foloseste un coif din staniol :)) Am citit ca da rezultate bune ….Eu cand te citesc trebuie sa-mi acopar monitorul :)))) , sau sa-l sterg dupa aia.

  4. ion ion romanul care nu face politica Reply

    Usturoiul din peste s-a intalnit cu ceapa si au pus de o fronda impotriva ridichilor si cum tu nu purtai nimic mov..

  5. Ioana Reply

    examenele din timpul facultatii reuseau sa imi creeze aceasta “stare de spirit” :)) Psihicul asta :)) grea povara

  6. Lili Reply

    ai fost tocmai la intersectia undelor hertziene dintre soacra si nora. asta-i! :))))

Leave a Reply to ion ion romanul care nu face politica Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *