Pentru că nu aveam nici unul chef să spălăm vasele într-o seară, m-am apucat cu nievasta să facem un bilanţ contabil al ultimelor luni: încasări minus cheltuieli egal interjecţii.Concluzia: dezastru, păpăm la bani mai ceva ca lăcustele. Şi planuri de economisire în Excel degeaba îmi fac, că eu mă uit la Excel ca la cronicile regatului Haliciu scrise în slavona veche.

Presupun că la cheltuitorii compulsivi ca mine s-au gândit creatorii site-ului Dresorul de lei, un portal haios, dar serios de educaţie financiară care te ajută să-ţi dai mai bine seama despre bănuţii tăi şi te învaţă să-i pui să lucreze pentru tine. Aşa, frumos:

– îţi evaluează situaţia financiară (fără scâncete gen “iubiiii, da’ de ce îţi trebuie ţie mulinetă? nu mai bine-mi iau eu cizme?”)
– îţi setează obiective de economisire (şi te convinge cu ciocolăţică să le respecţi)
– îţi prezintă obiective clare de pus bani deoparte (deci clare!)
– te ajută la planificarea bugetului (că planificarea familială o face nievasta)
– îţi calculează bugetul familiei de zici că-i contabil autorizat, şi apoi umbli cu leii de parcă eşti tăticul lor:

Primele două lecţii sunt deja sus, şi m-am distrat cu ele, şi celelalte care vin sunt şi mai haioase; ce să vă mai zic, că la început te uiţi la un desen animat cu lei, elefanţi, pantere şi iepuri, că până şi io am înţeles despre ce e vorba!

Aşadar – www.dresoruldelei.ro, numai atâta vă zic, intraţi şi distraţi-vă şi reveniţi să daţi cu feedback-ul;)

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 20 comments

  1. daniel rus Reply

    mie mi-a zis ca stau bine si ca in 10 ani o sa economisesc vreo 45.000 lei. daca mi-i da acuma pe loc, iti dau tie jumate 😆

  2. Izabela Reply

    Ce mi-o fi venit si mie sa calculez? Cheltuielile-s mai mari, venitul mai mic. Cum ne-ai stricat tu seara… 😆

  3. Luci Reply

    deci e un plan pe 20 de ani…o da…nu ca stau de la salariu la salariu, ca nu e cazu. Da pe 20 de ani faci calcule ptr investitii de >10 mil $

  4. Darael Reply

    Dupa prima ocheada pe site pe sub jenile mele mandre foc m-am oprit la intrebarea “de ce sa spun celor de la ot bank aista cat castig, cat mananc, cat beau si cat dau pe tarfe ?”

    Pe bune, nici securistul chel nu stie astea cu toate ca imi asculta telefonul…. de ce sa declar eu cu manuta mea tot 🙄 ?

  5. macanta Reply

    da’animale roni ai gasit?ca leii ii stiu, dar cu ronii e mai jalnic, sunt niste creaturi hidoase (cred)care par sa fie, dar dispar rapid cand ai nevoie de ei 🙂

  6. Groparu Reply

    Pfuay, ma, o zi m-am luat si eu cu treaba si deja ui la câte comentarii n-am răspuns!
    @ konskriptor: cred ca suntem maritati cu aceeasi nievasta,ma, ca si io numa’ pe net si in filme vad bancnote!
    @ daniel rus: nu fac afaceri de acest gen; io prefer sa pierd direct. Asa-i ca amu tre’ sa-ti dau jumate din suma, oricum am intoarce-o?
    @ Tudor: ase-i?
    @ ciulea, cristina, mixy, izabela – las’ ca-n viata viitoare ne nastem undeva prin Arabia, intr-o familie cu multe ţiţi. Ăăăă… cu mulţi ţiţei!
    @ Luci: si eu sper sa am10 mil. $ in 20 de ani, mai ales ca nu mai am de strans decat vreo… 9.999.900 de dolari (ne-or ramas 100 de $ de la nunta)
    @ Darael: pai tocmai, ticule, ca nu e musai sa le spui datele astea! De ce nu le spui ca te cheama Groparu Nemernic, si apoi te distrezi vazand ce scriu eu pe blog, perfect confuzat?
    @ macanta: deci nu sunt singurul care ar prefera sa se afle intr-o camera plina de roni, nu de lei. Nici la asta nu-s unic…
    @ Dan Olteanu: da-le cu biciu, shafu’!

Leave a Reply to vanijn Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *