Să o luăm de la început. Pentru că postarea precedentă a răscolit nişte grămezi de îngrăşământ.

Site-ul ăsta pe care scriu destul de zilnic a pornit din narcisism. Nu îmi amintesc să fi semnat cu careva vreo ţâdulă care să mă oblige să urmez altă politică editorială decât cea dictată de vocile pe care le aud uneori (sper să nu se autosesizeze Protecţia Copilului după rândurile astea). Din cauza asta site-ul arată cum arată şi este cum este: e o emanaţie personală. Aşa îl simt eu.

Din site-ul ăsta ies şi bani. Ocazional. Într-o săptămână primesc cam 12-14 mailuri cu cereri de ofertă de publicitate, dar sunt destul de fiţos când e vorba de ales ce să public pe blog. Pe site, reclame moca (bannere, linkuri, referiri etc) le-am făcut numai pentru prietenii apropiaţi, sau pentru chestii care într-adevăr m-au dat pe spate. Restul sunt plătite. Aşa am ales eu.

Când postez advertoriale, şi din conţinutul lor nu reiese explicit acest lucru, atunci advertorialele sunt marcate cu (P). Aşa mi se pare mie cinştit să fie. Poate mâine nu mi se va mai părea. Mai vedem! În paranteză fie spus, pentru chestii legate de corporate responsibility (firma Trans-Găurica Impex SRL a donat trei ficaţi de motociclişti tineri Asociaţiei “O şansă pentru beutorii cu ciroză”, scrii te rog eu frumos pe blog despre gestul frumos al firmei Trans-Găurica Impex SRL, şi ce specială este Trans-Găurica Impex SRL?), am taxat, de regulă, bani, sau nu le-am publicat deloc. Pentru că firmei Trans-Găurica nu îi pasă de Asociaţia “O şansă pentru beutorii cu ciroză” mai mult decât îi pasă de calendarul expirat al anului 2010, proaspăt aruncat la gunoi odată cu curăţenia de primăvară. Ea vrea expunere mediatică şi reclamă – pe care, din punctul meu de vedere, nu are decât să şi-o asigure prin media tradiţională, plătind banu’. Aşa cred eu!

În mare, am încercat să-mi afiliez numele numai la chestii despre care am considerat eu că merită. Astfel, pe blogul meu a apărut numele Microsoft pentru că am încheiat cu ei un contract de publicitate care includea TESTAREA noului IE9, drumul până la Bucureşti pentru RoBlogfest şi filmuleţul cu pricina. Pentru a TESTA noul IE 9 şi pentru a nu vorbi poveşti din cărţi de joc cu femei goale, l-am folosit ca navigator implicit încă din ziua lansării lui. Ulterior, am publicat PE BANI review-ul meu. Aşa era contractul. Ce am scris în review este adevărul adevărat. Nefiind un techie, în ciuda jobului (lucrez la o firmă de softache, dar nu fac programare), l-am evaluat din perspectiva utilizatorului obişnuit. Dacă nu ar fi fost contractul nu aş fi scris despre el: nu sunt genul de geek care să fie dat pe spate când apare noul Safari sau revoluţionara versiune 3.6.1 de Firefox. Iar www.groparu.ro, nefiind blog de technology, nu va include review-uri neplătite la Chrome sau Mozilla, “ca să echilibrăm opinia personală şi pentru a păstra echidistanţa printr-o abordare neutră şi obiectivă a fascinantei şi misterioasei lumi a browserelor”.

Scopul meu, aici pe blog, rămâne acela de a zâmbi cand scriu şi când vă citesc comentariile. De a-mi păstra mintea cât de cât ageră, în ciuda rutinei. Şi dacă mai ies din când în când, aşa, într-o lună, câte  14000 Euro (haha, glumesc) (sau nu ?) pentru a scrie un advertorial, nu văd nici un păcat împotriva lui Allah în a le oferi spaţiu şi text unor firme, aici pe blog, pentru a-şi expune produsele. Invidiosu’ să roadă osu’, ar trebui să fiu bătut în cap să refuz. Aşa cred eu. Deci nu banii din blog sunt cea mai importantă motivaţie pentru a merge mai departe cu groparu.ro. Nu de aia mă pun zilnic la computer şi stau între 30 minute şi o oră şi mă şi cert cu muierea că ce naiba caut iară la calc, în loc să stau buză-n buză cu ea. Am un job chiar OK, după ce-mi plătesc ratele rămâne suficient cât să mă car, de exemplu, în Germania, la soru-mea, şi să stau acolo vreo 10 zile şi să vin înapoi cu haine noi, ca o cocotă de lux ce sunt; sau la vară în Italia sau în Cipru sau unde are nievastă-mea chef să mă ducă, că mie, câtă vreme sunt cu ea şi cu Gropărelul, mi se cam pişcă unde stau la soare sau dârdâim în zăpadă.

Nu cred că voi face vreodată reclamă la magazinele de vise, ţigara electronică sau la Victor Ponta. Si băăăă, şi dacă aş face reclamă, m-aştept să aveţi suficientă glagore în tărtăcuţă cât să treceţi şi voi mesajul prin filtrul propriu, nu să luaţi de bun ce zice un blogger clujean! Păi nu aşa trebuie să fie? Dar în ciuda articolelor anti-bănci, s-ar putea să ajung să le fac reclamă. Pentru că nu am nici o greaţă în a le lua banii unora care fac bani pe spatele meu. Aşijderea UPC sau Scholl sau <insert-name-here>.

Asta legat de reclama pe blog şi de mesaje gen “băă, te-ai vândut mogulilor”. Amu despre ceilalţi bloggeri: mi se cam pişcă şi de ce fac ceilalţi bloggeri cu blogurile lor. Faptul că îmi face plăcere să mă întâlnesc cu ei nu înseamnă că îmi sunt nici duşmani, nici fraţi de cruce. Nu înseamnă că mă pup în bot mereu cu felul lor de a scrie sau cu subiectele sau temperamentele lor (şi, slavă Domnului, are blogosfera noastră nişte ego-uri… aproape mai mari ca ale mele!). N-au decât să se vândă cui vor, să scrie cum simt ei şi să fie în continuare aşa cum au fost mereu – NU este problema mea. Unii au ajuns sus pornind de jos, şi oricât de mult credeţi voi că nu merită să fie acolo, aflaţi că fotbalul se joacă pe goluri, şi blogosfera pe influenţă sau unici – oricât de puţin vă convin unora criteriile astea.

Mă raportez la alţi bloggeri în scop didactic, comentez unde cred că merită, alteori nu. În linii mari, sunt prea absorbit de propria-mi persona ca să îmi permit să-i judec pe alţii. Dar la mine pe blog nu prea permit să fie înjuraţi sau judecaţi alţi bloggeri. E ca şi cum la mine la masă se vorbeşte urât de cineva care nu e prezent. Big NO-NO.

Şi, din păpucii unuia care a luat 10 la admitere la gramatică, la facultate, şi a cărui mamă este profă de română şi căruia şi lui îi mai scapă câte-o virgulă unde nu trebuie, din grabă sau neatenţie, am învăţat să nu mai fiu grammar nazi. Nu gramatica face pe om. Aşa cred eu!

Scuze dacă am fost cam dezlânat, dar sunt proaspăt revenit de la Bistriţa, de la naşii mei foarte unguri. Mâine revenim, conform planului editorial,  cu istorii de pe plaiuri bistriţene. Sau cu un guest post de la V for Whatever… ne mai gandim.

PS: Doamne, cât îmi mai place să scriu despre mine!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 66 comments

  1. Makavelis Reply

    no, bine, no, ce rabdare ai si tu sa te explici. din 100 de articole faine aparute pe groparu.ro, 5 sunt scrise la cerere (dar nu dupa dictare!) – care-i baiu’?!

  2. Roxana Mîndru Reply

    Frumos. La mine place asta. De la ardelean, la ardelean, respect. Mai că-mi pare rău că eşti însurat 👿

  3. Gigi Contra Reply

    Eu , Gigi Contra declar ca este cel mai bun post pe unitatea de timp data si cea mai ardeleana declaratie de independenta.

  4. mihai Reply

    E putin ciudat sa vedem schimbarea cu reclama, dar probabil lumea o sa se obisnuiasca. …and who doesn’t want to read will just skip it.
    Eu ma bucur ca poti sa scoti un ban din asta pt ca meriti …imi place cum scrii (except ads:P) si dau click numai pt asta:)

  5. Anonymous Reply

    Ei, Gropare, aici descrii esenta rumanismului: batz in fund si schelete in dulap, da’ nu poti trai linistit pina nu-ti dai cu presupusul despre ce trebuie sa faca restul lumii, ce sa spuna, cu cin’ sa voteze, cum sa se imbrace, cum sa-si creasca copilul. Cruci si matanii in biserici, rinjete si incruntare afara.
    Soacra ce parere are despre asta?

  6. Mihai Baboi Reply

    Nu cred ca e cazul sa dai atatea explicatii. E la urma urmei, blogul tau si nu trebuie sa raspunzi in fata nimanui.

  7. Zamfir Reply

    Un pogon de adevăr, grăi-ai, Omule!
    Şi eu a trebuit să ezplic unuia cu tărtăcuţa pătrată că blogul meu nu-i a lui şi nu avem “contrat” şi d-aia nu accept contre la modul în care … arăt!
    În crăcănata noastră democraţiune, care vine după societatea socialistă multilateral crăcănată, prea mulţi uită că în democraţie fiecare face cum ÎŞI taie capu’. Mai ales pe blogurile din tarlaua personală.

  8. ano Reply

    da ma omule, stai linistit. scrie ca pana acuma ca te citesc cu mare placere. Articolu’ trecut sincer nu l-am citit fiinca chiar nu ma intereseasa dar asta nu inseamna ca tre sa te nacajasti acuma ca tzau zas niste nima-ndrum asa si pe dincolo.
    dai in … la mamica lor. tu esti jenial si atat.
    .

  9. dush Reply

    ma draga, da daca ai ajuns sa motivezi ce faci tu la tine in casa e grav. In loc sa ii trimiti in locuri cu soare pe toti si sa iti vezi de drum… Maine poimaine o sa te intrebe de ce Groparoaica are azi chiloate roz in loc de mov. Chiar bagi in seama toti fomistii?

  10. un_strain Reply

    Omule, “in casa ta” numai nevasta tre` sa ridice pretentii si sa tipe cel mic.Atat!

  11. bogdanic Reply

    Io crez ca tot d’asta revin si io p’aciulea. Sa zambesc si sa aflu ce se mai intampla dincolo de munti. Iar daca-ti ies si bani din asta… mi se pisca la fel de perpendicular. Asa ca tine-o cu ego-ul si cu planul editorial si lasa cainii sa latre pe alte bloguri.

  12. Dan Ciulea Reply

    Draga gropare, vad ca o duci “rau” de aia, ca un bun “vecin” ce sunt, te invit la o bere, sa te mai relaxezi umpic … nu de alta nu vreau sa faci ceva atac din ala nasol … te pup ma, hai bea o bere, si da’i dracului de invidiosi 😀

  13. Tiberiu Reply

    Ai “priza” la public dom’le,nu conteaza ce zic trollii.
    Daca nu imi convine ce scrii imi iau jucariile si plec acasa,dar nu am facut asta pana acum,si intru zilnic pe blog….si abia astept cate o postare.asa ca keep it running si zii si la noi ce facuí la ungurii tai.

  14. dorina Reply

    explicatiile sunt corecte si suficiente pentru urmatorii 50 de ani! ajunge! sacrifici prea multa energie si inspiratie pentru niste…. ca nici nu stiu cum sa le spun! ioi ce m-am enervat! numai bine!

  15. haolică Reply

    ce minte ai şi tu . te simţi dator să te explici din cauza unuia ca Pardaf, care trolează de rupe

    dă-i înainte şi lasă-i cu treaba lor

  16. George Reply

    Tips for success:
    from Grouchy Rabbit
    When you notice a punctuation mistake, inform the writer of their “improper grammer.”

  17. DD Reply

    Interesant post !
    Nu am citit “gramezle de ingrashaminte” dar cred ca gasesti si un sambure de adevarar in ele, daca cauti bine 😛

    Acu, offcourse ca e o problema filozofica aci…
    Shi anume, ce se poate plati shi ce nu ?!

    Adica… daca tot uram bancile nu le facem reclama nuu ? Ca altfel putem ajunge la cea mai veche meserie din lume, tot de dragu banului …

    Nu te judec in nici un fel… si sunt perfect de acord ca toata lumea poate si AR TREBUI sa treaca printr-un filtru tot ce citeste… Asta e unele postari ne plac altele nu .. intelegem ca se fac bani din trafic… etc.

    Toti suntem oameni si cu totii incercam sa ne facem viatza mai ushoara folosind “ustensilele” pe care le avem la indemana. La fel a facut si Severin… 😳 si sunt convins ca toti MEPii fac la fel (asta a zis shi el mai voalat asha) .. doar ca nu au fost prinsi !! Deaia nici nu l-ash “infiera” asha cum face toata lumea…

    Trebuie doar sa intelegem traim intr-o societate CONCURENTIALA unde fiecare se descurca !

    Nuuuu ?

    Poate da.. poate nu… habar nam.. cum am zis, e o chestie filozofica !

    Ma roade intrebarea asta de f mult timp !

    P.S.: Acu, ca sa fim sinceri, shi nu vreau sa te fac sa iti incalci contractu cu Microsoft, nu e totusi admirabil cum un grup de geeks a dezvoltat o chestie GRATIS pt toata lumea care a ajuns sa fie folosita mult mai mult decat un soft platit si dezvoltat pe bani grei ? Shi sa numi spui ca CEVA de la Microsoft e GRATIS, te roog.. nu ma insulta !

    In rest, imi place in continuare cum scrii .. si iti voi citi postarile cu religiozitate !

  18. Suminona Reply

    Mai gropare , cred ca nu ai fost destul de explicit … oare care o fi inteles ca , litera P , trebe trecuta prin filtru ? , sau nu stiu unii sa inchida un ochi ? bleah … tata … cit timp nu te roade foamea , pastreazati principiile ca is bine puse la punct … daca creste rata la banca , atunci nu are dreptu nimeni sa comenteze de ce promovezi tu una si alta … TU esti baza 🙂 , si noi la tine la masa “mancam” .
    Hai noroc si sa bata cluju 🙂

  19. Anonymous Reply

    Lung, mult prea lung titlul .Poate chiar si textul 😛
    Ajungea si un only me plus un audio de vreo 15 secunde in care fluierai 😉

  20. WhiteWolf Reply

    Lung, mult prea lung titlul .Poate chiar si textul 😛
    Ajungea si un only me plus un audio de vreo 15 secunde in care fluierai 😉

  21. Pinteus Reply

    Deci Gropare, dacă aș câștiga săptămâna asta la Loto, mi-aș face firmă numa’ ca să-mi fac reclamă la tine pe blog. Atât ești de meseriaș.

  22. americanu Reply

    La urma urmei si gura ta trebe sa manance si sa bea !!! (ps: ce zestre mai lasi tu groparelului) :mrgreen:

  23. ion ion-romanul care nu face politica Reply

    Gropare ai ajuns precum romanul care da cu pumnul in masa: in casa mea eu ordon.Se aude un pleosc.Apoi: pai mama soacra nici sa glumeasca nu mai poate omul?

  24. marius Reply

    Eu nu sunt bloager. Deloc. Doar cititor de bloage. Intru la cine imi place, la cine am ce sa citesc si chiar nu ma doare cand gasesc o reclama. daca nu imi place, sar postarea respectiva. In plus, isi gasesc intotdeauna, dar absolut intotdeauna, sa comenteze cei pe care nu-i citeste decat varu-su din Ciorogarla!

  25. Roxa Reply

    Si io-am crezut ca-i importanta gramakika pan’ nu m-am cuplat cu Fishioru’, care gangureste-n propria-i limba. 🙄

    Gropare, io nij nu stiu di ce te-obosashti sa dai sama.

  26. poporul revolutionar Reply

    Ma oameni buni, problema nu-i ca groparu scrie advertoriale sau ca mai ciuguleste si el de pe ici si colo cativa banuti. Nu asta-i problema, nici vorba. Probmela ii ca groparu’ nu mai scrie cum scria pe vremuri. Nu mai are inspiratie, nush ce ii cu el.

    Asa ca te intreg gropare, cum ii intrebau profesorii pe elevii aia “eminenke” ce dupa o anumita “vrasta” nu mai pre invatau: “bah, te-ai indragostit sau ce-i cu tine?” 😀

  27. strack Reply

    De ce te enervezi asa,calm dragule,”gramezile de ingrasamant”,te citesc totusi,deci au gasit ceva bun in blogul tau,si dupa aia,omuletii aia creeaza unici,nu da cu paru’,oamenii si-au spus parerea,,reactionezi mult prea violent…

  28. Ramses3 Reply

    adica gata sa nu te mai sacai sa-mi donez doi litri de sange 01(-) pe sms sau niste transfuzie de euro in contul de la banca greceasca?

  29. aviatorul Reply

    e ok sa faci bani din publicitate, pacat e cand faci bani doar din asta.

  30. Ramona Reply

    Doamne, cit iti place sa scrii despre tine. Baga mare! Sa traiesti! Las’ ca filtram noi reclamele, avem blogocomanda:-)

  31. Dan C Reply

    Io zic sa te supui si sa scrii doar la comanda cititorilor. Ca ei contribuie cu donatii in fiecare luna si le esti dator sa-i tii pe toti cu zambetu’ in coltu gurii.
    Profit de aceasta ocazie ca sa solicit 2 posturi: unu despre ce vrei tu numa sa n-aiba reclama si unu despre ce vreau io, da’ sa-mi faci o surpriza.
    Altfel o sa afirm ca nu te mai citesc si o sa te oftici.
    Numai bine!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *