– Bă! Lansează mai încet, mă vacă!

Tocmai încurcasem o montură cu momitor în stuful des de pe malul celălalt. Eu, mercenarul solzilor!

Plecasem din Cluj cu o tonă de echipament: 5 mulinete, 5 beţe (două de crap, unul de somn, unul de plută şi o lansetă pentru ştiucă), două truse de scule cu cârlige mici de plută, cârlige de şalău, cârlige offset, cârlige de crap de vreo 3 dimensiuni, plumbi glonţ, plumbi culisanţi, plumbi simpli, fire o groază, fire textile, bambine, clopoţei, crăcane, licurici şi o gaşcă veselă de alte chestii (la anul vreau să merg oricum cu dublul arsenalului).

Aveam de toate. Mai puţin momitoare.

– Taci, bă jită! Că nu am mai lansat de pe băţul ăsta la aşa distanţă mică! Amu ce mă fac?
– Ce să te faci, zice naşu Greuceanu. Nu te poţi băga în apă după el să-l descurci, că ne alungi toţi peştii. Trage de el în fel şi chip până-l desprinzi.

Mă apuc şi trag. Sănătos.

Firul, subţire, se rupe.

– Bag pixu, zic. Dă-mi un momitor, da’ schnell.
– N-am. De un’ să am?
– Cum n-ai!
– Am, da’ la corturi.
– La corturi???

Eram la vreo 2 km de corturi. Deja era dimineaţa pe la 9, mai dura fix o jumătate de oră până se oprea crapul din halit.

– Eşti surd? La corturi!!!

Arunc băţul, o iau la goană ca Gabriela Ecaterina Szabo. Vreo 15 minute mai târziu ajung gâfâind la corturi, îi scormonesc naşului prin lucruri, îi iau momitorul şi mă apuc de legat acele.

Pentru că n-am dexteritate, toată afacerea asta îmi consumă o jumătate de oră, interval în care m-am înţepat de vreo 16 ori şi am suduit grav.

Iau momitorul la spinare şi fug înapoi. Leg momitorul de fir, constat că locul meu era deja ocupat de naşu Greuceanu, care se extinsese peste măsură, setos de pământ românesc ca un UDMR-ist. Îmi aleg şi eu o fereastră şi mă concentrez să arunc în evantai.

– Ai grijă cum arunci!
– Taci, bă, zic. Tacă-ţi fleanca aia obraznică, sperii capturile.

Lansez. Uşor.

Montura aterizează senin 3 metri mai încolo. În mijlocul bălţii. Ora de mâncat la crap cam trecuse, iar în mijlocul bălţii nu prinsese nimeni nimic nici chiar atunci când familia ciprinidelor se înghesuia la cantina noastră ca moldovenii la sfintele moaşte.

Recuperez oftând, în timp ce naşu Greuceanu se hlizea. Haha, ţ-am zis că eşti bounu-i adevărat, nu mi-ai zis.

Îmi asum din nou poziţia muşchetarului, calculez atent vectorii, velocitatea, inspir buddhist, intru în transă. Şi arunc.

Montura zboară veselă prin cerul dimineţii. Şi se agaţă drept într-o salcie pitică, tot pe malul celălalt!

Se râde în hohote. Zâmbesc şi eu. Plm.

Recuperez şi încep să mişc lanseta – stânga, dreapta, sus, jos.

Firul se rupe din nou.

Râdem cu toţii ca proştii. Îmi venea să îmi bag ancore de răpitor în testicole! Şi să trag cu sete!

– Stai aici, zic. Fug să mai aduc un momitor. Brb.

Deci aş fi bătut recordurile la orice distanţă, aşa alergam! Ajung în tabără, înfrunt privirile şi râsetele celor de acolo, înşfac două momitoare tura asta şi o şparlesc înapoi.

Ajung într-un suflet, leoarcă, soarele ardea nevoie mare, leg repede acele, firul, pun boabele…

– Bă, zice naşu-meu. Io mă car, nu mai trage nimic, nici măcar carasu’.
– Cum să pleci acuma! Abia am venit!
– Treaba ta, zice. Vezi că e şi plin de ţânţari. Io nu mai stau.

Şi se duce.

Acum eram singur pe baltă cu ţânţarii, puteam lansa oricât de prost puteam până mă învăţam, oricum nu mă vedea nimeni.

Aşadar, mă pregătesc… trag aer în piept, spun o rugăciune către nişte sfinţi de pe frescele mănăstirilor, mă concentrez un minut cu băţul în mână, mai stau un pic, mai cântăresc.

Şi lansez.

Impecabil. Exact sub buza malului, acolo unde umblau crapii ăia la un kil, ăia gustoşi.

Aşa de impecabil că se prinde de nişte rădăcini de pe fund.

Mă pun în fund şi mă scarpin cu sete.

Trag tare.

Rup firul.

Caut ultimul momitor. Momitorul dispăruse.

Mi-l luase naşu-meu la plecare, fincă e un afurisit.

Îmi iau lucrurile, plec spre tabără cu coada între picioare. E najpa balta aia, bă, le zic tuturor. E plin de ţânţari, n-am mai stat.

 

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 13 comments

  1. syd Reply

    Asta se numeste “nashpa turism”, da’ este timp… Pana la Apocalipsa prinzi tu ceva…:))

  2. ion ion-romanul care nu face politica Reply

    Nu-l intreci pe sadoveanu la descrierea baltii, nu te compari cu Bruce Willis la actiune DAR esti intruchiparea dictonului:INTOTDEAUNA CIOCANUL E DE VINA pentru degetul zdrobit. :mrgreen:

  3. dorina Reply

    “la anul vreau să merg oricum cu dublul arsenalului” esti sigur? te mai lasa?

  4. georgiana Reply

    hihihi! deci tre să te hotărăşti: ori Gabriela Szabo (alergătoarea), ori Ecaterina Szabo (gimnasta) :mrgreen:

  5. georgiana Reply

    😆 😆
    această problemă fiind elucidată, aştept invitaţia la un peşte prăjit cu măligă şi mujdei de usturoi! Berea o aduc io!

Leave a Comment

Your email address will not be published.