Delegație în Suedia, ziua II: suedezul

Deci când am venit aici trebuia neaparat să mă văd cu Olaf Gunnarsson, un coleg care la un moment dat m-o ajutat cu ceva pentru serviciu; nu mi-or mers mie niște sisteme, omul o făcut mai mult decât ar fi fost normal din partea unui suedez să ajute, ce mai, i-am adus o ciocolățică de casă ca cadou, cum i-am promis, doar nu era să-i aduc și o pungă de pufuleți.

Și de când am ajuns am vorbit cu suedejii colegi și le-am zis băi suedejilor, unde-i Olaf? Că trebuie să-l văd, i-am adus ciocolată cu un leu. Olaf? Vrei să te vezi cu el? au râs ei, să vezi cum e kharma asta a soartei, așa a rânduit Dumnezeu lucrurile în Suedia că vei sta chiar lipit de biroul lui!

Ce mai, fericire pe capul meu, intru în birou, îl văd pe Olaf ăsta Gunnarsson, era în ceva conferință cu căștile înfundate-n urechi, eu am sărit de gâtul lui, am scos ciocolata, ăsta perplex, îi puteam vedea omușorul și ce gălbenuș mâncase la micul dejun cum se lăfăia pe fundul gâtului… o luat ciocolata de casă cu aromă de rom promisă cu un gest mecanic, apoi mi-o făcut semn că e-ntr-o ședință cu cineva de peste mări și s-o întors la ale lui.

Așa că m-am pus la biroul de lângă el și-am început treaba; apoi l-am văzut pe Olaf Gunnarsson cum termină conferința, se ridică de la birou și pleacă la toaleta suedeză, probabil, apoi vine înapoi și nu-mi zice nimica, de parcă m-ar fi ignorat. Oricât i-am mai căutat privirea să-i mai zic una-alta, el părea scufundat în problemele sale suedeze; și odată l-am și întrebat dacă e OK, că nu-mi venea să cred răceala asta a lui suedeză, și mi-a răspuns distant și rece și absent că e OK, și-atunci am înțeles că relația noastră nu are nici o șansă și nu era cum crezusem.

Și m-am gândit mult la asta, că așa sunt oamenii, pe Internet și pe mail par a fi OK, dar de fapt ei sunt niște iceberguri suedeze, oameni reci ca vremea implacabilă și cețoasă și ploioasă de la ei, n-ai ce aștepta de la ei,

Dar avem și soare în Suedia! Iată

indiferenți la tine, un est-european de duzină, ce credeai, că mergi acolo și gata, îți faci prieteni pe viață?

Și m-am resemnat și m-am liniștit și mi-am văzut de treburile mele; până azi, când ceva nu mi-a mers la calculator, și l-am chemat să m-ajute:
– Domnule Olaf Gunnarsson, nu vii să-mi mai arăți o dată chestia aia?
Și s-o uitat Olaf Gunnarsson la mine cu o privire de ren și mi-o zis direct:
– Est-europeanule și balcanicule, nu cu mine trebuie să vorbești, ci cu Olaf Gustafsson, că el te-o ajutat data trecută!

Și l-o chemat pe Olaf Gustafsson și eu m-am uitat la amândoi ca-n calendar, amândoi cu cioc, amândoi cu început de chelie, față rotundă, sprâncene vikinge, aproape leiți, și tot nu mi-am dat seama că-i încurcasem până când Olaf Gustaffson nu m-a întrebat dacă am adus cumva ciocolata de casă promisă, la un leu, cu aromă de rom – știți voi, aia pe care i-o dădusem luni lui Olaf Gunnarsson.

Și i-am zis că tura asta n-a fost cu noroc, dar tura viitoare sigur îi aduc și niște pufuleți. Nu de alta, dar merită, îl cheamă totuși Olaf Gustafsson, știți cum îl strigă copiii pe stradă? Nenea Gusti, și – după cum v-am mai zis – de gusti non disputandum.