Ajung cu bine în țara faimosului Gustav Olafsson, care țară a lui Gustav Olafsson m-a primit cu cea mai frumoasă vreme scandinavă din dotare, ți-o faci tu cum vrei, ai văzut soare în avion, apoi ceață și ploaie la sol, montează-ți-o ca la Ikea.


Și astfel rasa umană a inventat alcoolul

(apropos de Gustav Olafsson, habar n-am cine-o fost nenea ăsta, dar îmi place la nebunie numele; și pun pariu că copiii suedezi de la bloc îi ziceau Nenea Gusti, și toată lumea știe că De Gusti Non Disputandum)

În fine, mă îndrept către ieșirea din aeroport unde mă aștepta răbdător un șofer cu tăblie din aia pe care scrie Groparu, de zici că eram delegația oficială din Mănăștur, s-o ajuns bloggerul, nici vipurile nu mai sunt ce-au fost.

Și pe drum aprind scânteia unei discuții cu șoferul, care mă întreabă de unde provin:
– România, bos, am venit la muncă.
– România? zice. Eu sunt ungur!
– UNGUR!!! zic. Ce tare, io-s din Erdely (Ardeal)! Păi dacă știam, aduceam niște pălincă cu mine!

Râdem amândoi și încep să-i aflu povestea vieții lui, cum o plecat el din Ungaria în anii ’80 când avea 19 ani și s-o făcut el suedez arian blond, foarte tare povestea.
– Eu am fost în vizită la voi în România, în Erdely, dar când eram mai mic, înainte să plec în Suedia.
– Mno! zic, ce tare! În ce oraș?
– Apăi nu știu decât numele unguresc, zice.
– Kolozsvar? întreb.
– Nu…

Și mă apuc să-l întreb de Brașov, de Tg. Mureș, de Odorhei, de Gheorgheni, Oradea… di tătie, dar nu-și mai amintea; până când deodată zice:
– A! Știu! Satu Mare!
– Fain! zic. Județul Cuțitelor Nervoase; de acolo e nievastă-mea.
– Și tu de unde ești din Erdely?
– Apăi din Kolozsvar, zic, dar provin din Sibiu, Orașul Candidaților la Președinție.
– Sibiu? zice. Băi, bunică-mea era din Sibiu, dar o plecat în Ungaria când avea 3 ani!
– NU SE POATE!!!
– Ba da, taică-su o fost șef de gară în Sibiu!

No, așa ceva… traversezi ca un migrator toată Europa ca să dai de un suedez ungur cu care, cine știe, poate ești chiar ceva rudă și neam cu el! Dac-o fi fost bună-ta prietenă sau dușmancă cu bună-sa, la creșă? Dacă or cules corcodușe din același copac sau s-or stropit cu noroi din aceeași baltă? Vă dați seama ce tare? Că și bunică-mea o locuit pe lângă halta Turnișor, și aia tot un fel de gară era, dar mai mică, no.

Sper să nu dau pe-aicea și de străbunicul ungur al lui Funar, că e plin de tot felul de etnii; mai ales că data trecută m-am învățat să nu vorbesc în românește în gura mare pe lângă oamenii jerpeliți care beau bere la 7 dimineața în fața gării, că mulți de acolo îs de-ai noștri plecați, din păcate.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 16 comments

  1. Andu YY Reply

    da, cam are dreptate sa nu vorbesti tare…
    mie cel mai frica mi-a fost in Milano
    dar in general mai sunt si alte tari unde mai bine taci

    • Groparu Nemernic Reply

      O, da. Și mai ales trebuie să mă învăț să nu fac comentarii despre alți cetățeni când mai sunt cu colegi români, că sigur se află un român expat prin preajmă, că apăi priviri din alea ca-n Star Wars.

  2. Andrei Reply

    Hehe, eu de 3 luni am inceput sa plec 2-3 zile pe luna cu munca, prin toata Europa.
    Saptamana trecuta am fost la Chisinau. Tot asa, ca tine, asteptat de om la aeroport.
    Da au fost doua faze haioase:
    1. Am dat mail la sediul din Chisinau sa-mi reserve transfer aeroport. Ma suna tanti de la receptive de acolo si-mi zice: “Va asteapta om la aeroport, cu semnu firmei “iscalit” pi foaie. Si vidiet ca ari Mercedes negru, ca noi numa din astea aviem.
    2. In timp ce ma ducea la hotel, soferu trece pe langa o domnisorica. Aia intoarce capul si zambeste, asa ca-l intreb: Ba nene da aici toate femeile-s asa zambitoare?
    El raspunde increzator: Pai normal, da ci avea altcieva di facut.

  3. costicămusulmanu Reply

    nu țîu minti dacî am mai zîs da’ iaca zîc (iarî)…
    povestește un amic, la o agapă…
    eram în finlanda, cu nea vasile , client mare din bacău; organizaseră nește producători finlandezi ceva orcșop pentru est europeni iar în ultima seară pregătiseră o cină tradițională, cu produse din ren…ciorbă de ren, friptură de ren, sărmăluțe de ren, dulceață de ren…etc, cină care se desfășura într-un cort tradițional, cam mărișor și nu foarte luminat; noi, zice amicu’, ca românii, să nu pierdem locu’ la masă, venisem cu vreo 10 minute înainte de ora oficială, așa că eram singurii; eu, nea vasile și un chelner/barman; acțiunea se petrecea unde-a-nțărcat mutu’ iapa, la Lulea (gugăl sărci); nea vasile, în semiobscuritatea aia, uitîndu-se la barman:
    – bre, io-l cunosc pi băietu’ ista!
    – hai, nea vasile, zice amicu’, cum dracu’ să-l cunoști…?
    – dacî-ț zîc! băi ionuț!!!
    – nea vasile?!
    …efuziuni, tot tacîmu’… ionuț era din bacău, vecin de scară și prieten cu fi-su…
    la ceva vreme, eram într-un mic service, la un alt amic și le povesteam lui și mecanicului tărășania, pronunțînd numele localității, cu accentul pe “u”…
    singurul client din service, se apropie și-mi zice:
    – vezi că nu pronunți corect; se spune lulEa, cu accentul pe “e”
    -???!!!
    amu’, de cîn’ cu tilifoanili iestea intelijenti, io mă știam ultimul prost, da’ di la mini din casî…nu din tăt orașu’…
    – da, zice tînărul, așa pronunță localnicii; am fost și eu la Lulea, sunt fotograf și m-am dus să fotografiez aurora boreală.
    bă, dacă mai zîci f’unu c-o fost la Lulea, io mă fac preșădinti la pesedeu’…

Leave a Comment

Your email address will not be published.