Pentru că oriunde vă veţi uita astăzi nu puteţi să nu vedeţi câte o declaraţie gen “mi-e scârbă de ţara asta şi de oamenii din ea”, permiteţi-i ca Groparelui să-i fie foarte scârbă de cei cărora le este scârbă de România.

Azi ţara noastră împlineşte o vârstă frumoasă, iar noi, copiii ei, încă îi furăm bani din buzunare pe care-i fumăm şi îi bem şi îi spargem cu lăutarii. Poate ar trebui să ne curăţăm bine lentilele de la ochelari şi să ne uităm bine în jur ca să ne dăm seama cât de multe avem. Uneori suntem orbi şi vedem totul prea întortocheat, de aceea e bine să mai schimbi din când în când oftalmologul.

Medicul de ochi la care am apelat este Sam cel român, care se laudă că este mai român decât mulţi dintre noi. Astăzi va apărea la ProTV într-un material maraton despre patria în care trăiţi. Independent de protevism, am intuit că are treburi de spus şi l-am rugat să ne spună câte ceva şi nouă. A ieşit un interviu fluviu de o oră şi un pic (pe care vă rog frumos să mă scuzaţi că nu l-am editat mai inteligent, m-am chinuit 3 ore cu el, iar peste 6 ore plec la Snow Camp şi încă nu mi-e gata bagajul). Interviu pe care vi-l recomand cu căldură să-l vizionaţi.

Prima parte a interviului este despre cât de frumoasă şi oacheşă este România. A doua este despre bărbaţii români (dacă aveţi răbdare să priviţi tot interviul, probabil că va răscoli nişte orgolii).

Vă doresc vizionare plăcută, şi credeţi-mă: merită mai mult decât un film de Hollywood.

Hai România! La Mulţi Ani, unguroaicelor!

 

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 34 comments

  1. Cami Reply

    Imi iubesc atat de mult tara, incat am ales sa ma nasc de ziua ei nationala. 😛
    La multi ani, Romania! La multi ani, romani, oriunde va aflati!

  2. vlad Reply

    una e sa iti iubesti tara si una e sa fii mandru de ea si de poporul tau, pur si simplu nu exista motive, decat cele usor penibile, pentru a doua parte a afirmatiei;

    urasc sloganele astea cu iubesc si sunt mendru ca sunt roman venite din partea celor care se plang tot anul in ce mizerie de tara traiesc, in ce sistem corup isi duc veacul si cum nu reusesc sa aiba un trai decent si cat de hot, badaran si in general prost e neamul asta; se trezesc insa o zi pe an sa imi explice, mama, ce mandru sunt de tara asta si de poporul asta deosebit; hai sicitr.

    foarte putini sunt cei care zilnic cauta si gasesc motive de bucurie, care se uita mai mult cu haz decat cu necaz la romanica si sunt sincer hotarati sa gaseasca tot ce e mai bun in tara asta; pentru ei tot respectul si doar pe ei ii inteleg sa fie mandri si de ziua nationala, in rest multa ipocrizie.

    eu imi restrang mandria la grupul meu de prieteni, la orasele si omenia din Bucovina si sper ca odata asa sa fie in tot poporul si toata tara, insa pana atunci nu am de ce sa fiu mandur de un popor lenes, murdar, needucat si de o tara care face tot ce poate sa te ingroape; ca avem munti si ape, fete frumoase si asa mai departe, nu are nici o legatura cu vreun merit al nostru – ca stim sa le murdarim si sa ne batem joc de tot ce avem de sus putere, asta e chestia care tine de noi si ne reprezinta.

    sunt mandru de cum sunt eu roman si inca o mana, in nici un caz nu sunt mandru ca sunt roman, asa cum e romanul majoritar.

  3. Pinteus Reply

    Gropare, de ce te chinui? Există Vimeo, care te suporta cu fluviul tău integral, nu pe bucăți. Numa’ no, poate așa ai vrut tu, să faci multe multe bucățele. No!

  4. Nelly Reply

    Un barbat ar tre sa fie BARBAT not a pussy ! Frumos spus…tot .mare dreptate in legatura cu pesimismul femeilor ….

  5. ba_laura Reply

    Draga Sam, I pup you very, very strong pe amandoi obrajii tai de doctor de ochi si de orgoliu de romani, multam fain!

    Draga Vlad,ma spal zilnic, nu fur,am 18 ani de scoala, am citit multe carti, folosesc tacamurile atunci cand mananc, (mai injur cand sunt la volan, da’ am auzit ca asa fac si unii europeni), sper sa nu te simti inoportunat daca iti zic “la multi ani” de ziua nationala a Romaniei, atat tie, cat si prietenilor tai omenosi din Bucovina.

  6. Teo Reply

    E amuzant tipul. Am fost intr-o seara la karaoke in Cleo si el a cantat Dragostea din tei. Nu intelegeam de ce e un cameraman cu o camera imensa in bar.
    Dar acum am inteles cand m-am vazut tipand in documentarul de la ProTv 😆 Fain interviul 🙂

  7. macanta Reply

    da,a spus mai mult decat noi ,despre noi,bravo lui!
    acu’oare chiar nu vedem noi ce tara faina avem,sau el vede mai bine?
    sau il inchisesei in beci(si era constrans sa vorbeasca de bine)? 😆 dupa pereti asa se pare.
    eu zic sa ne vorbim de rau,mai bine,ca vor migra toti pamantenii la noi 😛 in caz contrar.

  8. Mihai Reply

    mdea… in parte are dreptate cu treaba ca barbatii romani raman copii pana la 30 de ani si vine mami si le spala si le face de mancare. Pe de alta parte, sa mergi in Botosani si sa intri in vorba cu prietena unui “jmecher” intr-un bar, denota o prostie si o naivitate cum numai la americani mai vezi. Imi pare bine pentru el ca nu a patit ca Chauncey Hardy.

  9. Solomonar Reply

    Da, misto, omul are o gandire cat de cat ok. Ma rog, de aici la “fabulos” e o cale, dar in mare parte sunt de acord.
    La multi ani, Gropare, la multi ani, Sam, la multi ani tot poporul! (cu oarecare intarziere)

  10. Cristian Reply

    Romania nu implineste nicio varsta pe 1 Decembrie. Romania exista de mai bine de jumatate de secol cand s-a facut Unirea de la 1918 (de facto de la Unirea Principatelor, 24 ian. 1859; de drept de la Constitutia din 1 iulie 1866).

    P.S. E “nume/prenume”, nu pronume. Pronumele e d’ala, ca substantivul, verbul, stii tu, parte de vorbire.

    In rest, dragut articol si iarta-mi criticile.

  11. CID Reply

    Nu inteleg de ce trebuie sa fiu mandru ca sunt roman,la fel cum nu inteleg de ce ar trebui sa fiu mandru ca sunt american daca as fi din US, rus daca as fi din Rusia, chinez daca as fi din China,grec daca as fi din Grecia sau francez daca as fi din Franta.Daca ma nasteam la granita,doar 25 de km in stanga sau in dreapta granitei si gata-alta nationalitate.Din ce in ce mai mullti stiu ca daca cineva se naste pe teritoriu francez,primeste automat cetatenie franceza,asa ca foarte multi romani-daca isi permit-isi duc consoartele sa nasca intr-o clinica franceza…
    Iti place in Romania ? Foarte bine,traieste aici si fii fericit.
    Nu-ti place? Emigreaza sau incearca sa schimbi ce nu iti place.Esti un singuratic,necomunicativ-emigreaza,te simti bine in mijlocul oamenilor carora le vorbesti;fa-te lider de sindicat sau politician.

  12. Radu Reply

    Frumos interviu, si eu stiu un american care s-a mutat in Romania de vreo 10 ani si tot la fel de frumos vb despre lucrurile simple de la noi.

  13. dani Reply

    Tipul este simpatic,clar.In toate tarile sint lucruri pozitive si negative sa fim seriosi.Ceea ce e pacat e ca au ajuns si romanii numai sa se plinga.Nefericitii care se pling tot timpul ar trebui atentionati din cind de cei din jur .Si totusi ei exista si vor exista intotdeauna.

  14. aviatorul Reply

    citisem pe undeva o presupunere ca vinovat de efeminarea barbatilor ar fi sistemul de invatamant. mai exact ca marea majoritate a educatorilor, invatatorilor, profesorilor sunt femei, care normal ca judeca folosind sistemul de valori femin. adica un copil este vazut mai bine si ia note mai mari daca este cuminte, ascultator si se poarta frumos, etc.
    cine zicea ca e o societate a barbatilor?

  15. Flavian Reply

    Intr-adevar, omul asta are dreptate in privinta lucrurilor pozitive din tara asta dar noi vedem mai mult lucrurile negative pt ca suntem obisnuiti cu toate chestiile pozitive de pe aici la fel cum e el obisnuit cu chestiile pozitive din America si ii vede mai mult defectele pentru ca, cauta altceva, ceva ce a gasit in Romania. Acelasi lucru pot spune despre romanii care se duc in America si vad numai lucrurile pozitive, hotarand sa se stabileasca acolo.

Leave a Reply to mery Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *