În anul de graţie 2004, sibianul de mine era Lefter Gropărescu la Cluj. Iohannis tocmai candida la al doilea mandat la primăria Sibiului. Părinţii mei erau plecaţi la soru-mea, în Germania (tocmai se născuse nepotu-meu mai mare), deci dacă mergeam acasă nu aveam ce zacuscă, vin de casă şi şniţele să aduc la cămin.

Dar pentru că văzusem ce făcuse sasu’ în 4 ani de mandat (înaintea lui fusese primar un oarecare alcoolic sinistru Dan Condurat, iar după mandatul lui Sibiul arăta mai dărăpănat ca Dresda după război) am ieşit special la maşină de ocazie în duminica aia de iarnă (mi se șoptește în cască că era, de fapt, iunie – dar țin minte că era cam friguț pentru iunie), am ajuns la Sibiu, l-am votat, nici măcar nu am mai trecut pe acasă şi am revenit la Cluj în aceeaşi zi, într-o expediţie ulterior puternic dezavuată de ai mei părinţi extrem de pesedişti: “toţi sunt nişte hoţi!” şi “da’ ce, noi nu avem români buni gospodari?”

Răspuns: nu, nu aveam. La ora aceea nu aveam. Din păcate, nici la ora aceasta nu avem.

De ce votez cu sasu’? Să le luăm pe rând:

1. Pentru că a făcut din Sibiu unul din cele mai frumoase oraşe din Europa. Aşa zic unii străini. Şi în numai trei locuri din România am văzut mandibule de străini picate de uimire: în Maramureş, în Deltă şi în Sibiu.

2. Pentru că, atunci când guvernarea a sistat fondurile pentru renovarea Podului Gării, Iohannis s-a dus direct în audienţă la Ministerul Transportului. Şi naiba ştie ce o fi făcut el acolo pe la Bucureşti, el fiind membru al Forumului Democrat al Germanilor, că lucrările la podul de la Sibiu nu s-au întrerupt prea mult. Şi exemple din astea mai am: 5 fabrici mari aduse în Sibiu într-un singur an. Un centru comercial uriaş – Sibiu Shopping City – şi magazine şi supermarketuri deschise. Fonduri europene. Vizite de la ambasadori, preşedinţi, prinţi Charleşi. Evenimente. Târguri de Crăciun. Primul oraş din ţară cu concept şi campanie de turism (chestia aia cu barocul – sibienii ştiu). Salarii mici şi foarte mici în primărie vreme de mai mulţi ani, deci fără risipă în banul public. Apropos, aţi fost la Sibiu în ultima vreme? Să mergeţi, şi încercaţi să ajungeţi şi pe centru. Centrul ăla pe care a interzis, tot el, scaunele de plastic la terase.

3. Pentru că a băgat, în premieră pentru România, o clauză la licitaţii care face foarte greu să sifonezi bani publici: fiecare firmă care are contract cu primăria trebuie să trimită un reprezentant la şedinţele de consiliu local timp de 2 ani după încheierea lucrărilor. Dacă ceva se buşeşte, primarul vrea să afle în timp real, de la reprezentantul firmei, de ce s-a spart ţeava pe strada X, de ce nu ţine asfaltul pe strada Y, de ce a căzut tavanul la grădiniţa Z.

4. Pentru că ceilalţi sunt atâta de speriaţi de el, că nu prididesc să arunce cu noroi în el. Nu precupeţesc nici un efort în a-l mânji, cu orice preţ: că n-are copii, că ar fi trebuit să înfieze, că taie pensiile. Spaima lor este la cote maxime, deci de el le este cel mai frică. Și, ca să-i răspun doamnei Vrânceanu-Firea-Pandele cea rea de muscă cu aceeași monedă, dacă și-ar scoate nasul din Facebook și ar mai citi și ea câte ceva altceva decât ziarul Click, ar putea da de o carte semnată Jerome K. Jerome, numită The idle thoughts of an idle fellow, în care autorul punea tot răul din lume… pe seama eredității. Nu foamea ta, ci faptul că ai progenituri mai puțin reușite decât media te îndeamnă să minți, să înșeli, să furi, tocmai pentru că știi că fără ajutorul lor copiii tăi vor muri prin șanțuri. Când aud ce baligi debitează și apoi citesc de băietul ei genial care a luat nota 2 la BAC, tind să cred că Jerome nu greșise chiar întrutotul.

5. Pentru că, în ciuda mizeriilor la care este supus, nu ştie, sau nu vrea să le răspundă cu aceeaşi monedă. Şi cred că România are nevoie de niţel mai multă civilizaţie, şi el e singurul care, deocamdată, pare a fi în stare să o aducă.

6. Pentru că este singurul candidat care cunoaşte o limbă străină bine. Şi mi-am jurat că, atunci când voi putea, voi vota pe cineva care ştie mai mult de ză dacs come from ză tracs.

7. Pentru că, atunci când era şeful inspectoratului şcolar, de fiecare dată când tanti Diana, ceva prietenă de familie directoare la ceva şcoală din Sibiu, mergea la el cu ceva probleme (ca românu’), Iohannis avea mereu aceeaşi replică pe buze: “Doamna Diana, să vedem ce spune regulamentul!” Şi scotea regulamentul, se uita peste el ca peste Scriptură şi, în funcţie de ce scria acolo, problema se rezolva sau nu. În contrapartidă, nu vreţi să ştiţi la ce nivel de corupţie s-a ajuns la inspectoratul şcolar Cluj.

8. Pentru că este protestant, şi eu cred în teoria aia că ţările protestante (trebuie să munceşti mult ca să ajungi la absoluţie) o duc mai bine decât cele catolice (Doamne-Doamne te iartă, deci poţi să mai greşeşti!) sau ortodoxe (dă-ne bani. Dă-ne bani!). Şi mai ştiu că saşii sunt turbaţi când vine vorba despre pomeni. Legenda spune că baronul Brukenthal îi punea pe cerşetori să cosească în aer în Piaţa Mare înainte de a le da bani. Pe principiul “nu există pâine fără muncă”. Abordare care ar prinde bine la o naţie de dependenţi de ajutoare de la stat.

9. Pentru că a fost ales mereu cu cifre record de popularitate. Şi credeţi-mă, sibienii nu sunt proşti pe care să-i cumperi cu un litru de găleată de făină.

10. Pentru că nu vorbeşte (prea multe) cretinătăţi. Nu-şi bagă nasul unde nu-i fierbe oala. Ştiţi cum arată casele săseşti? Cu garduri şi porţi înalte. Tradus în română, “nu vă interesează ce se petrece la noi în ogradă; şi nici pe noi ce se petrece în afara ogrăzii noastre”. Își vede de treabă.

Acum să vă mai spun câteva chestii:

1. Spre marea satisfacţie a mediei şi a opoziţiei, calcă cu graţie în străchini. Ştiţi care este partea faină? Asta nu-l va face mai puţin eligibil. Prefer un preşedinte prost de onest, neînvăţat să şerpuiască în minciună, decât o lepră varanică unsă cu mai multe alifii decât un herpes vaginal de 60 de ani, care să ne mintă şi să ne otrăvească pe toţi.

2. Duşmanii lui se leagă de el că are case. Ştiţi ceva? Mereu, saşii din Sibiu au fost mai avuţi decât românii. Mereu saşii au fost mai bine îmbrăcaţi şi echipaţi, au avut magnetofoane, casetofoane, muzică, aparate foto, camere video. Făceau bani din nunţi, botezuri, banchete, ocazii speciale. Băteau toţi munţii, echipaţi cu bocanci, rucsaci şi saci de dormit, şi cântau la flaut, chitară, mandolină, mergeau la schi şi zburau cu parapanta. În Sibiu şi acum se zice “rânduială ca la saşi”. Mergeţi în satele săseşti de lângă Sibiu, sau chiar din cartierul Turnişor, şi veţi vedea cum întorci TIR-ul în bătătura fostelor case de gospodari saşi. În 1989, saşii de la sate aveau gospodării complet utilate, cu tot ce le trebuia ca să prelucreze lemnul, metalul, să facă rachiu, vin, agricultură. Circulă discuţii că şi-au lăsat pe mai nimic casele când au plecat, şi că au preferat să le vândă saşilor decât românilor. Visul oricărei mămici din Sibiu era să aibă o doică săsoaică, să înveţe copiii germană. Legat de bani? Gândiţi-vă că, la paritatea de la începutul anilor ’90, un salariu de 2000 de lei însemna fix 200 de mărci. Pe care un neamţ îi câştiga în câteva zile de muncă, cel mult. Şi mai gîndiţi-vă că toţi saşii plecaţi în Germania trimiteau pachete aproape lunar către cei de acasă. Se vindeau pe sub mână blugi, cafea Jacobs, whiskey, gumă de mestecat, “chemări” în Germania (consulatul german era la Sibiu). Ani la rând, Sibiul a avut cea mai vioaie piaţă auto din regiune, cu maşini aduse din Germania. Asta însemna bani frumoşi. Ştiţi ceva? Dacă Johannis n-ar fi reuşit să facă avere în perioadele alea de legislaţie imprecisă, cu posibilităţile lui de etnic german, apăi mare prost ar fi fost.

3. Iohannis este un om. Va face măgării, va face mizerii, va avea pasiuni şi se va bâlbâi în faţa camerelor (brace yourselves, sibianul “Ghinion” este numai începutul). Va lua decizii care vă vor aduce, unora dintre voi, bulbuci la gură şi la nas, în timp ce ceilalţi care sunt de acord cu el vor păstra, aşa cum se întâmplă de obicei, o tăcere confortabilă. La final de mandat, va fi mai degrabă urât decât iubit. Să fim realişti: îi va fi extrem de greu să facă ceva de unul singur. Şi este mai delicat decât Boc, un fost premier infinit mai pregătit la papagal, dar care nu a putut face faţă tirului susţinut ar unei întregi mass-medii pornite împotriva lui. Posibil ca şi sasu’ să iasă ferfeniţă din jocul de-a preşedintele – dar să nu-l subestimăm încă.

4. Nu vă spun să votaţi cu el; vă spun numai să faceți o alegere cât mai educată, cât mai la rece, cu un lighean de gheaţă sub fundic. Şi cel mai bun sfat pe care vi-l pot da este: încercaţi să nu depindeţi prea mult de cine este la guvernare! Încercaţi să o duceţi bine indiferent de cine conduce ţara asta pierdută în haosul balcanic. Johannis nu vă va asfalta strada, nu va elimina cozile de la doctori, nu va ieftini benzina. Sper ca măcar să înceapă cu o brumă de bun simţ la nivel de vârf.

5. Oricât de mult îl apreciez, aş dori să dau un cap în gură echipei sale de PR. Mi se pare mizerabil să aduci oameni cu autocarele din Alba, Mureş, Sălaj ca să-ţi faci tu campanie în Cluj-Napoca (oameni care, fireşte, fac pişu în plin câmp), deci să copiezi metehnele păguboase ale celorlalţi mizerabili. Să nu ai strategie de campanie deşteaptă pe net, că-ţi dă clasă Macoveica care lucrează nu cu profesionişti, ci cu voluntari. Să te înveţe PR-iştii să gesticulezi ca un individ atacat de muşte, într-un mod care nu te reprezintă, pentru că PR-iştii doresc să te facă să exprimi chestii şi cu limbajul trupului. Care PR-işti – OROARE!!! – să nu te înveţe ce să spui dacă cineva te întreabă de casele tale (şi încă reporterul a făcut-o foarte elegant, eu te-aş fi sfâşiat; şi tu tot ţi-ai pierdut cumpătul şi ai scos un foarte sibian “Ghinion!”).

6. Dacă echipa de PR-işti merită ardei iute în ochi, atunci echipei de politicieni care îl susţine merită nici mai mult nici mai puţin decât pârnaia într-o închisoare pentru negri. Începînd cu Videanu-Viloi-De-Neam-Prost, Blaga şi naiba îi mai ştie care sunt, penelei şi pedelei, la pârnaie cu ei!

7. Este interesant cum Ponta îl vede pe Iohannis drept omul lui Băsescu, după ce chiar el îl propusese pe Iohannis ca premier. Dar de la Ponta nu ai ce aşteptări să ai.

8. Nici Macoveica nu se poate abţine să nu se lege de Iohannis. Nu găsesc acum, dar zicea ceva de genul că “ăsta ar face orice ca să mai crească de la nivelul de primar al unui oraş de provincie”. Da? Păi madam Macovei, dacă eşti aşa de meseriaşă la tine în ţară, de ce ai plecat la muncă în străinătate?

9. Iohannis este primul candidat la preşedinţie pe care-l susţin public – şi asta pentru că am văzut ce poate face. Nu vă zic să votaţi cu el; dar vă îndemn să faceţi o alegere la rece, cu fundicul pe ligheanul de gheaţă de care vă spuneam mai sus.

Dacă nu ar fi fost el, 100% aş fi votat cu Monica. Cât despre ceilalţi candidaţi, nu înţeleg ce caută în cursă, poate îmi explicaţi voi.

Johannis

Nu cred că este necesar, dar totuşi declar sus şi tare: nu am primit nici un leu pentru postarea asta, părerile mele nu sunt de vânzare, mai ales că deocamdată nu mor de foame – indiferent de cine este la guvernare. Şi m-am hotărât să iau poziţie pentru că de chiar mă interesează cum îi las ţara pe mână fiului meu.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 170 comments

  1. Groparu Nemernic Reply

    @ badin pavel: amu… sa fii neamt nu inseamna neaparat sa fii Herrensfolk 🙂 plus ca el e sas, nu neamt.
    @ ion ion: asta e prea dureroasa ca s-o pun pe blog!

  2. Razvan Reply

    Miezul miezului: “Şi cel mai bun sfat pe care vi-l pot da este: încercaţi să nu depindeţi prea mult de cine este la guvernare! Încercaţi să o duceţi bine indiferent de cine conduce ţara asta”
    Felicitări!

  3. Mihai Reply

    Pot fi de acord cu tot ce ai scris, dar rolul unui presedinte, cel putin in Romania, nu este cel de a guverna, este cel de a media, cum spunea cineva mai sus.
    In ipoteza in care iese, guvernarea va reveni, cel mai probabil, celor care-l imping de la spate, cazul de fata, Blaga si toti burtosii, de care, la fel cum altcineva spunea, ni s-a cam luata. Treburile astea cam fac din calitatile sale de bun administrator un mare zero barat!
    Administratie buna s-a facut si la Cluj Napoca, ti se pare ca Boc ar fi excelat pe la conducerea tarii?
    Una peste alta, daca iese Iohannis, daca iese Ponta, la naiba, daca iese DD, lucrurile vor merge la fel.
    Ideal ar fi sa nu mai avem atata circ prezidential !

  4. Marian S Reply

    “Se vindeau pe sub mână blugi, cafea Jacobs, whiskey, gumă de mestecat, “chemări” în Germania (consulatul german era la Sibiu). “

    YEAH, right. Când ai dreptate, ai. Ăsta da motiv de a-l alege!!! :mrgreen:

  5. Mihai Reply

    Nu e vorba de manipulare, e vorba de un angajament politic pe care sunt convins ca deja si l-a luat! Campania se tine cu multi bani, iar banii aia trebui dati inapoi. Oricat de corect ar fi, el sau oricare altul, nu se va pune crucis. Masinariiile din spate sunt mult mai puternice decat orice candidat, si asa cum l-au facut, il vor pune la pamant.
    Cum am mai spus, oricine ar iesi, macar sa fie liniste si faca o treaba diplomatica buna, ca de restu’ oricum nu scapam.

  6. Marian S Reply

    PS: nu mai comentez nimic despre politică. Asta mi-ar mai lipsi, să mă cert cu tine, pe acest blog sau pe FB, pe motive de politică!!! :mrgreen:
    Mai bine NE râdem. 😆

  7. Groparu Nemernic Reply

    @ Marian S: ziceam de sași în general, nu de el, personal. Da’ adevăr grăit-ai! Decât să ne supărim, mai bine să ne veselim!
    @ Mihai: …om trăi și-om vedea! Și eu sunt curios ce-i mai tare, picătura lor sau piatra.

  8. George Reply

    @Mihai burtosii o sa fie la guvernare si daca iese Monica si daca iese Ponta.
    …ca doar n-o sa puna Monica voluntarii campaniei ei …tot PSD-eii si PNL-eii si PDL-eii o sa ne conduca
    (care da or cheltuit bani pt campanie si da o sa vrea sa ii recupereze)
    …si daca avem justitie si DNA care functioneaza e foarte ok ca o sa plateasca!

    Presedintele nu poate schimba 600 de parlamentari (chiar daca ii reduce la 300 tot nu ea ii pune)
    Formula politica e foarte probabil sa se schimbe daca pierde PSD-ul (…ceea ce e bine spun eu)
    Important e sa avem un presedinte de care nu ne este rusine si care nu da legi pt parlamentari
    (conditie pe care Iohannis o indeplineste cu brio, …Ponta clar nu)

  9. Mihai Reply

    @ George: Cam acelasi lucru am zis si eu, cu mica observatie ca presedintele nu da legi!
    Nu ma intelege gresit, nu sunt anti-Iohannis si, mai ales, nu sunt pro Ponta! Zic doar ca, in ceea ce priveste alegerile prezidentiale, se pune accentul pe niste calitati gresite ale candidatilor: Iohannis=bun administrator; Macovei=justitiar; Udrea=buna de…ma rog, nu folosesc cuvinte urate, etc; Ori, astea sunt irelevante cand vine vorba de profilul presedintelui, care, in primul rand este seful diplomatiei!

    D-aia zic, oricine ar veni, atat timp cat face ceea e este in job description, si o face bine, poate sa-l cheme si DD din partea mea.

    Burtosii sunt si vor fi! Nicio tur de alegeri nu-i va schimba!

  10. George Reply

    Agreed. Dap, presedintele nu da legile, dar le poate bloca sau aproba.
    (pe Ponta il vad dand unda verde la orice amnistie penala a politicienilor!)

    Si da, ai dreptate, calitatile pe care se pun accent nu prea au legatura cu indatoririle presedintelui.
    Dar eu sper ca Iohannis poate sa transforme clasa politica spre putina normalitate si bun simt pentru care cred ca are nevoie de calitatile alea.
    Iar trecutul lui, faptul ca a reusit sa schimbe ceva,
    imi dau putina incredere si speranta ca va reusi si de data asta 😐

    Si pan la urma ca sa stiu cu cine votez eu tre’ sa stiu ce calitati are fiecare candidat, ce trecut si realizari/nerealizari are. Chiar daca nu au legatura cu jobul, iti creioneaza un posibil viitor (inspre mai rau sau mai bine).

  11. Mihai Reply

    Intr-adevar, trecutul poate spune unele lucruri despre oameni, dar curvele se pot naste si peste noapte! Istoria ne-a invatat!
    Pe de alta parte, tot istoria ne invata ca Romania a dus-o cel mai bine sub conducerea unor germani!
    Sa speram ca mostenirea germana a lui Iohannis nu va fi invinsa de influenta balcanica.

  12. Amintiri din Sibiu in Merisire Reply

    […] nici macar UNUL. Chestiune pe care sunt chiar curioasa cum o explica cei care spun ca nu, nu, nu, nu s-au sifonat banii publici la Sibiu (bani europeni probabil, dar publicul meu e european, nu doar romanesc, da). Eu exemplu mai concret […]

  13. Diana Coman Reply

    Eu am inceput sa scriu aici, dar s-a facut ditai articolul. E mai mult curiozitate, dar tare m-as bucura de raspuns concret, ca desi n-am nimic cu Iohannis, nu pricep de nici o culoare cum poate fi considerat Sibiul o mare realizare. Si citind aici mai ca-mi vine sa cred ca e vorba de un Sibiu cumva paralel cu cel in care am belit tot entuziasmul de laudat la straini, inca la un mod chiar foarte concret si repetat. Ah, si nici n-am mai facut comparatie cu alte capitale culturale europene unde am vazut schimbarile obtinute cu banii de i-a avut disponibili si Sibiul, ca mhm, chiar ma lua plansul.

  14. Anonymous Reply

    gropare dar alte chestii ce le-o facut cat erai la cluj nu le stii sau nu conteaza……………praf in ochii ptr muritori nu cu bani lui sa iei 1000 si sa dai 10 lei nu te face mai bun

  15. Groparu Nemernic Reply

    @ cibinuvesel: daca e iubire adevarata, vom trece si peste asta.
    @ Anonymous: pai zi-le, prietene, sa stim si noi! Nu te cenzureaza nimeni aici.

  16. Danny Reply

    nu stiu de ce va pasa cu cine si cu ce isi face Johanis campania.. ca Base ca batman si mai stiu eu ce chuck norris. … eu, sunt sibian si nu sunt “fan” politica … dar va spun cu mana pe inima ca in toti anii astia, toti primarii ce i-a vazut sibiul, Johanis este singurul care a facut CEVA. Este om, total de acord cu asta. nu zic ca nu a bagat nimic la buzunar… daca a avut sansa .. sa fi fost prost sa nu o faca … DAR ma mandresc cu faptul ca l-am avut primar si ca am vazut cat de bine poate arata sibiul in urma lui. .. strazile mai lasa de dorit inca … dar incet se lucra la ele …pot sa zic ca sibiul ESTE un oras european … a fost CAPITALA culturala europeana si o multime de locuri de munca aduse toate cu ajutorul lui. E clar cu cine votez si ma doare la basca cu cine e si cine il ajuta atata vreme cat Romania e pe mana lui e pe maini bune … se va vedea schimbarea.

  17. R.R Reply

    STIMATI ROMANI, AM OBSERVAT UN FENOMEN CARE TREBUIE INLATURAT DE NOI, CEI CARE VOTAM IN CUNOSTINTA DE CAUZA SI CU SPERANTA REALISTA, NU UTOPICA, DE A DUCE LA LIMAN TARA IN CARE TRAIM, PRINTR-O POLITIZARE ADEVARATA IMPREUNA CU DL IOHANNIS. NU ESTE SUFICIENT SA IL VOTATI PE IOHANIIS, CI TREBUIE SA DISCUTATI CU BUNICII, MATUSILE SI OAMENII MAI IN VARSTA CARE INCA SE LASA HIPNOTIZATI DE CERTURILE SI ACUZELE NEFONDATE DE LA TELEVIZOR. EI CRED CAND SE SPUNE CA PENSIILE SE SCAD SAU SE CRESC, FARA SA JUDECE PE CE FUNDAMENT SE FAC ACESTE AFIRMATII. EI CRED CA LI SE SPUNE CA UN CUTARE CANDIDAT A FURAT 6 CASE SAU NU ESTE FAMILIST. E TIMPUL CA TINERII SI NEPOTII SA SE PREZINTE IN CASA BUNICILOR SI SA II ROAGE SA VOTEZE IN CUNOSTINTA DE CAUZA PENTRU VIITORUL COPIIILR SI NEPOTILOR LOR !!!!!!! E TIMPUL SA NE RESPONSABILIZAM BUNICII, CARE AU FOST MINTITI, MANIPULATI SI FURATI FARA RUSIE ATATA AMAR DE VREME.

  18. R.R Reply

    STIMATE D-LE IOHANNIS , SUNTETI SINGURUL CANDIDAT IN 20 DE ANI CARE ARE COLOANA VERTEBRALA SI PATRIOTISM. JOS PALARIA, DOAR CA NU ESTE SUFICIENT. APRECIEZ DIPLOMATIA SI INTEGRITATEA D-VOASTRA, INSA HOTII TREBUIE DEMASCATI PE TOATE CANALELE TV (cA AVEM MULTE, DOAMNE!) , IN TOATE ZIARELE SI IN TOATE PIETELE. ESTE NECESAR CA ECHIPA D-VOASTRA SA FIE PUTIN MAI MULT INCISIVA SI SA VORBEASCA ROMANILOR DESPRE FURTURILE, INCAPACITATEA DE A CONDUCE SI ABUZURILE FACUTE DE ACESTI PSD-ISTI ATATA AMR DE VREME. INSISTATI IN SPECIAL ASUPRA FAPTULUI CA DL PONTA ESTE UN COPIL LAS, CARE NU ARE CURAJUL SA VA INFRUNTE PUBLIC, LA O DISCUTIE FATA IN FATA, IN CARE NIMENI NU MAI POATE SA ASCUNDA NIMIC DUPA NICIUN RANJET. PAREREA MEA E CA AR TREBUI SA REPETATI LA FIECARE 10 MINUTE, ORIUNDE V-ATI AFLA, PE TOATE CANALELE DE TELEVIZIUNE CA DL PONTA REFUZA CU LASITATE O DEZBATERE FATA IN FATA. LA FIECARE 10 MINUTE. DOAMNE AJUTA !!!!

  19. Anonymous Reply

    Tare mi-ar placea Johannis – presedinte si Macovei – prim ministru, sau macar ministru de justitie… 😀

  20. LELAC Reply

    Mi-a placut ce ai scris.Sant sibianca si ma mandresc cu asta.Eu oricum voi vota cu iohanis si sper din suflet sa castige.IOHANIS presedindele romanilor de pretutindeni.

  21. unom Reply

    @RR: daca “tipi” ca la usa cortului sa te citeasca mama mare, ca io sigur nu ma deranjez. si nici credibilitate nu prea ai

  22. Anonymous Reply

    ❓ 🙁 baaa,fain le ziceti,dar pargari di astia mai sant..amu ii nu-s buni?Io,cel putinnu auzasi di el,pana mai amu un an sau doi.Pi undi l_ati tanut pitit?Ior hi murit laudatori,si l-au scos unii di prin vest,de la naftalina…Oare nu-i mana lui anjela?!

  23. Railwayer Reply

    Interesant că saşii nuau fost niciodată mai buni decât ungurii(dovadă stau casele din pădurile Sibiului, izolate de saşii chemaţi de unguri). Saşii au încercat o globalizare de tip american, au reuşit, dar le-a cam trecut vremea(sunt asimilaţi cam peste tot).
    DAR, dacă mă întrebaţi de vot, am un singur mesaj : VOTAŢI PE CEL CE VA DUCE ŢARA ÎN LOCUL PE CARE ÎL MERITĂ ŞI UNDE OAMENII VOR FI FERICIŢI .
    Până atunci, îi urez mult noroc lui Herr Johannis, pe care l-aş şi vota dacă nu ar exista limkta de vârstă(aş vrea ca România să fie ca ţările unde neprezentarea la vot este sancţionată, în afară de mici cazuri lesne de înţeles.
    P.S. : Recomand :https://m.youtube.com/watch?v=pJRVEcDFrnU şi https://m.youtube.com/watch?v=Chgh_zwNsX0.

  24. anonim Reply

    Ce pl mea zice asta ca sasii intotdeauna au fost mai avuti ca romanii esti prost rau ma ramai ma acolo la sibiu avutule si lasa lumea sa voteze ca daca te uiti in lista chiar nu ai cu cine

  25. Anonymous Reply

    IOHANIS ASTA VREA SA FIE ALES PESEDINTE DIN CAUZA CA VINDE BINE ……NU MAI GASESTE NIMENI CE VINDE EL….ASA AM AUZIT PE LA TELEVIZOR…..PACAT CA NU AI PE CINE SA VOTEZI DEGEABA PARTICIPA MULTZI …..

  26. manu144x Reply

    Era mai bun de prim ministru cred, să pună în ordine puţin ţara asta. Să simplifice legislaţia pentru fondurile UE de ex, nu să le facă mai uşor de furat, ci să le facă imune la toanele funcţionarilor, cu nişte termene de răspuns stricte,

  27. Zynix Reply

    Motivul principal pentru care nu l-am votat pe KJ este ca va trebui sa plătească tribut PDL-ului. Si cand vad personaje gen Blaga, Vass, Oltean, Videanu s.a mi se face greata. Si nu, nu l-am votat pe Ponta.

  28. Mihaela Reply

    Frumos scris….Dar prea frumos ca sa fie adevărat. Daca tot ce ai scris era real atunci nu avea nici o șansa ca sa fie candidat la președinție. Daca era așa de legiuitor atunci nu mai era promovat de partidele care i-l susțin, partide care, la fel ca si celelalte sunt formate din baronii locali si care nu au alt scop decât de a pune mâna pe contractele cu statul, contracte mereu avantajoase doar pt ei! Nici măcar candidat la primărie nu avea cum sa fie daca nu le promitea si la alții o bucata de ” ciolan”.

  29. ionella Reply

    ca primar ești practic “obligat” să îți amenajezi orașu’ in care tu ești “regele”, Sibiul este un oras frumos, istoric.. si ce vreți voi de dinainte sa fie el primar,tot ce sa amenajat a fost strict cu fonduri UE, nu ii ca si cum si-as fii vandut o casa sau un rinichi sa il amenajeze. mii se pare ca lumea nu gândește, pur si simplu au fost absorbiti de atatea comentari “orice numai nu Ponta” , “daca ii Ponta președinte mă mut din țară”. pe bune? hai sa sperăm ca putem schimba ceva in tara asta, oricare ar fii presedinte!

  30. George Reply

    Si eu votez Iohanis.Este singurul care si-a asumat proiecte mari incepind de jos si culmea pina acum a reusit .A zis ca va schimba fata Sibiului a reusit,a zis ca va aduce investitori a reusit va face Sibiul capitala europeana a reusit.Cu tara va trebui sa o ia de la inceput sa schimbe imaginea tari locul in europa si asa mai de parte lucruri pe care le-a spus si le asuma public si sper sa si reuseasca.Mikhimausul de Ponta in afara de pomeni electorale na realizat nimic si nici bruma aia de bine no vedeau Romani daca nu era in campanie nici un proiect pe care si la asumat public cit de mic nu la realizat pentru ca Iohanis sa ne poata ajuta si sa ne duca mai in fata acum are nevoie sa-i confirmam ca intradevar asta vrem votindul .

  31. Stefan Reply

    Mai bine un președinte mai puțin versat politic decât un mincinos notoriu. L-am votat și-n primul tur și-i voi acorda votul meu și pe 16 Noiembrie.

  32. mimi Reply

    o marioneta a oamenilor lui basescu, un om urmarit de justitie, un traficant de copii!!!!!!!!!!!!!! RUSINE!!!!!!! fiecare face ce vrea dar omul asta e de toata jena…….nu meritam o confruntare fata in fata cu ponta??? hai d/le klaus sa te vedem ce poti?? nu poti face fata unei asemenea confruntari…..asta e adevarul….dovada de om las,fara caracter, fara respect fata de romani!!

  33. George Reply

    Pentru Mimi,Iohanis nu este omul nimanui decit omul tuturor romanilor care cred in schimbare.Ponta vrea confruntare o va avea saracu de el pisicutul cu Basscu nu mai stia nici cum il cheama si cind pleca din fata lui era cel mai fioros asa face si acum sti cum face o ghioarla latra dar nu musca sasul o sal faca pachet p-tru ca el nu latra il va musca direct .Eu pun o intrebare tuturor cine a furat mai mult tara asta decit psd-eul si daca la putere a fost PDL psd eul nu sa oprit din furat dovada dosarele Eu vreau schimbare .

  34. hfa Reply

    pentru mimi : sa ne faci cate un sex oral astora care nu votam cu ponta ! sa te speli pe dinti inainte ca sigur pupi pe cineva in cur !

  35. vlad Reply

    Ma amuza cand aud ca vai ce frumos si curat e Sibiul, va invit in Brasov sa vede-ti un oras cu adevarat frumos,inafara de centru Sibiul e praf, lipsa parcari,strazi inguste,tigani si palatele lor la vedere si maidanezi la greu.Eu imi doresc ca acest Iohanis sa iasa si el din pestera. Singura limba straina a lui e limba romana.

  36. Paul Reply

    Plecand de la ideea ca indiferent cine va iesi presedinte, acela va urmari in primul rand interesele sale, ale partidului si ale persoanelor puternice care l-au sustinut pentru a ajunge aici, cred ca Iohannis este “raul cel mai mic”, ca sa citez pe cineva… Faptul care ma determina sa votez cu el, este groaza pe care am vazut-o in ochii anumitor personaje publice (primari), la auzirea ipotezeii cum ca Iohannis ar putea deveni presedinte…

  37. cosmin Reply

    chiar ma interesa de ce ar vota cineva cu Ioh anus pt presedintie , cineva care nu e caz clinic adik , M-am lamurit , tot nu e niciun motiv (in afara de ura fata de PSD , care e de inteles ) pentru un om in macar 1/100000 din mintile lui sa voteze cu Ioh anus.Punctele 1 , 2 , 3,7 chiar daca ar fi adevarate , ceea ce e foarte indoielnic , dar presupunand prin absurd ca ar fi , nu au nicio legatura cu abilitatile necesare unui presedinte ,punctul 4 e de caz clinic cik “Pentru că ceilalţi sunt atâta de speriaţi de el, că nu prididesc să arunce cu noroi în el.”deci autorul asa face cand il sperie cineva , arunca in el cu noroi , dupa cum ziceam caz clinic de punctele 5 si 6 s-ar rusina si Pinocchio sau Munchausen Delirul maxim al autorului baselii aaa articolului e atins la punctul 8.Eu nu cred in niciun Dzeu sunt agnostic spre ateu , dar sa zici ca intr-o tara majoritar ortodoxa , faptul ca Ioh anus e prostestant e un motiv sa il votezi , e la fel cum ai zice ca Obama trebuie ales in Iran ,.Punctul 9 e o prostie cik sibienii sunt mai destepti ca restul romanilor , si oricum nu are legatura cu un motiv de vot pentru presedintie .Punctul 10 e demn de poza la cuvantul idiotenie in orice dictionar , “Pentru că nu vorbeşte (prea multe) cretinătăţi.(parea oricui nu are probleme grave cu capul este ca la fiecare vorba scoasa zice cel putin 3 cretinatati , e drept ca poate nu le zice cu rautate cum facea basaul , dar e clar ca le zice ) Nu-şi bagă nasul unde nu-i fierbe oala. Ştiţi cum arată casele săseşti? Cu garduri şi porţi înalte. Tradus în română, “nu vă interesează ce se petrece la noi în ogradă; şi nici pe noi ce se petrece în afara ogrăzii noastre”. Își vede de treabă.(stim toti cum arata casele sasesti , ceea ce nu stim e cum se pot face 5 case sasesesti din meditatii)”Din fraza “Prefer un preşedinte prost de onest” doar prima parte e adevarata , Ioh anus este prost , chiar talamb , exemplele prostiei lui sunt nenumarate pot sa amintesc fara niciun efort de memorie cel putin 224 (de 3 ori numarul vorbelor lui ), dar pe astea (prostiile )le stie oricine care poseda mai mult de un neuron) asa ca nu mai enumar decat 9 : a fost intrebat de unde a avut bani de case ,: niciodata nu a raspuns la fel (asta da onestitate ) ,Inteleg ca sasii sunt un fel de evrei care fac bani din piatra seaca , dar asta nu inseamna ca se pot face cele 6 case in cel putin putin 9 variante deosebite , pt ca in afara de sasi nu chiar toti au ghinion , .Problema mea nu e ca a furat ca sa aiba cele 6 case , problema e ca povesteste de fiecare data altfel modul in care le-a dobandit.La faza cu PR-ul sunt de acord , are un PR foarte prost , dar pt asta nu sunt alegatorii de vina , nu ei i-au ales PR-ul, plus ca PR-ul nu il sileste sa zica atatea ineptii , daca o face e si mai grav , pt ca nu mai vb de omul (ma rog) Ioh anus ci de marioneta Ioh anus , ca sa nu mai zic ca nu mi se pare ca i-a pus Blaga pistolu la cap si i-a zis ” fi candidatul nostru”Nu , nu ,el singur s-a bagat intre laturile alea.prin asta devenind si el o latura.

  38. dodo Reply

    Ionella…fonduri UE sunt in orice oras, ca sa le obtii si sa faci ceva vizibil iti trebuie creier….
    Socoteala e simpla: fugiti pe la mamicile si bunicii vostrii si deschideti-le ochii caci tre’ sa inteleaga ca o parte din ei (imi pare rau sa o spun dar e crunta realitate) nu mai traiesc pana la sfarsitul acestui mandat….sa voteze pentru tineri.

  39. andrei badea Reply

    Imi place cum spui tu ca sasii si au vandut casele sasilor pentru ca nu au vrut sa le dea romanilor.Uiti ca te adresezi unor romani .Ooo si da sunt impresionat de chestia cu regulamentul scos si citit doar in cazul altora.Uiti un lucru . Cinstitul tau sad are dosare penale deci este santajabil si o marioneta in mana lui basescu

  40. ARDELEANCA Reply

    Votez sasu” ca sunt sibianca si vad ce realizari are. Imi place orasul meu si vreu sa-mi placa toata tara si sa ne placa si strainii pe noi. Sa-si doreasca orice strain sa locuiasca in Romania.
    La fel ca autorul articolului, cred si eu, ca are o echipa de campanie si sfatuitori de jena. Sasule fii tu si nu intra in “tiparele” simpaticilor!
    Votati Iohannis!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *