Cum se pica un examen la Bruxelles

Nu-i greu. Deloc. Eu am fost printre cei 30% care trebuiau sa pice. Daca 30% trebuiau sa intre, ma numaram printre admisi, finca tot timpul am facut parte dintre elite. Part of the chosen few.

Intru inuntru, si zambesc stramb la cei sapte calai si calaitze. Si cand ma pun pe scaun in fatza lor scap un partz micutz, de emotie. Ei surad, intelegatori.

Incep sa mi se prezinte, si repet numele fiecaruia dintre ei pronuntandu-l distorsionat in mod intentionat. Asta ii face sa se foiasca. Insist asupra numelor care incep cu “F” sh “Sh”. Pe ultima doamna o intreb cati ani are, si ma uit la corpul ei. Ma intreaba “Why do you want to know?”, si ii raspunz “OK, forget it! I don’t care, anyway…”. Mi-am dat seama ca are vreo 52.

Intreb daca se fumeaza acolo la ei, si zic ca nu. E OK.

Incep sa ma prezint. Si le zic ca ma cheama Napoleon Bonaparte, ca sunt reincarnarea unui calugar budist Kama Sutra, si ca “Sunt cea mai desteapta persoana pe care am vazut-o vreodata in oglinzi! Jur!”, si ei nu se rad. Ma prezint in cele mai pastelate culori de tablou plin de nimfe guale-pushca prin padure, toate lesbiene. Ma intreaba unu, suedez, cica, un spalacit:

– Hmmm, Mister Groparu, vaz ca ai stat vo ceva vreme prin Danemarca. Cum a fost?
– E! Zic io, mai nene. Aia is neshte cretini pesimisti. O gasca urieasa de alcoolici cretini si pesimisti. Prea multa depresie intr-o tzara asa de mica si de plata ca pieptu’ lu doamna asta de 52 de ani!

Normal ca nu i-am zis asta. In schimb, am fost suficient de pe faza ca sa ii dau lu nenea pantalonii jos, sa il intorc cu popo-ul la mine si sa ii ard un mozol tovarasesc tocma’ pe gaura aia maro de evacuare:

– Domnul meu… danezii is niste oameni extraordinari!!! Extraordinari… am dat peste cap orice mit despre cat ar fi ei de reci. Is foarte calzi! Si femeile lor is calde. Foarte calde, si numa bune de incalzit asternuturi. Si mi-am facut o gramada de prieteni (nu le-am mai scris de vreo 2 ani batuti pe muchie la nici unu, dar in clipa aia imi erau frati de cruce).
– Aha! zice suedezu. Ai invatzat ceva daneza?
Pizda mati, zic, atata m-o intrebat danezii chestia asta ca mi se dau ochii peste cap cand o aud iara!

– Cum sa nu, zic io, stiu sa zic “Doo beri!”, asa, si “Autobuzul asta merge la garaj” (asta scria pe autobuzele care mereau sa se parcheze – “Ikke y route”, parca…)

Nici macar nu or plescait. De regula lumea zambea condescendent cand auzea asta.

– Oricum, zic, cred ca daneza e limba cea mai neplacuta sfantului profet Mahommed. Si nu am vrut sa o invatz finca stiam ca vor publica caricaturile alea de 2 lei. Oricum, daca vreodata pun mana pe autorii caricaturilor, pe numele lui Allah, vor plati cu sange! (si am scrashnit din dinti, cu flacari de aragaz in privire).

– Bun, zice ei, haide acuma sa trecem la partea aia in care te intrebam despre traduceri.
– Ce nu stiti? intreb eu. Sunt dispus sa va invatz.
– Hahaha, you’re funny, se gandesc ei – sau nu – si ma intreaba: daca ai de facut o traducere pe care nu o poti termina la termenul limita, ce faci: ceri sa se mareasca termenul de predare, ceea ce e imposibil, sau faci un rabat de la calitate?
– Mai copii, zic io, hai sa va explic, ca voi nu prea stiti cu cine aveti de-a face. Ba, io traduc si repede si bine! Chiar bine. Si chiar repede. Mai repede decat repede. The repedest. The most and the best repedest!
– Bine, suiera o tanti care era grecuaica si avea limba bifurcata si bag sama ca nu ii placeau baietii tineri, si nici aia otzara mai copti, cum is io, daca pana si marele Groparu (v-ati dat seama ce ironie fina) are un termen limita pe care nu il poate respecta, ce va face?

Incep sa ma gandesc. Si ii spun, inocent:
– Incerc sa imi dau seama ce raspuns ati vrea sa va dau ca sa iau punctajul maxim, si nu-mi dau seama. Ati putea va rog bifa ca am raspuns perfect?

Nush de ce, dar oamenii nu pareau sa fie foarte cooperanti.

– Ce crezi ca ar trebui sa faca lumea si UE ca sa incetineasca incalzirea globala?
– Pai e simplu, zic io. Ce provoaca incalzirea globala?
– ?
– Cine e raspunzator de incalzirea planetei mele?
-??
– Soarele!!! E simplu de tot. Tre’ sa stam la umbra si nu ne mai incalzim.
– Hmmm – humuiesc ei. Cum sa pui o planeta intreaga la umbra?
– Ba, boi sunteti. Cu o umbrela de plaja!

N-am vazut in viatza mea oameni mai nauci. Poate numa’ cersetoru’ ala tigan care o venit in metrou in Statia Leopold nush care si mi-o cerut bani in franceza, si io i-am zis “N-am, ba, du-te dracu!” in cea mai hamaita limba romana pe care am scos-o din anale. Sau din anal.

– Vad ca aveti un CV impresionant, spun ei.
(chiar am!)
– Da, zic io, daca ar fi si adevarat ar fi super! OOOOPS!!!
(ma-ta de bou, Gropare! imi soptesc in romana)

– Vedem aici ca stii si putin germana, zic ei.
– Da, zic io, dar io nu prea ii suport pe nemti. Pornesc razboaie si se insuara cu surorile mele.

M-am ridicat de pe scaun, am intins bratul drept, si am inceput sa bat pasu’ de defilare prin birou’ lor cu salutu nazist pe mine, si vorbind ca Fuehrerul, harshait, pe nas: “Springen sprongen zu heimat radikal solutzion Nazi gut Juden raus Hottentotenschwiegermutterattentater!”, si m-o bufnit rasu, si m-am pus la loc.

– Da, zic io. Nemtii is neshte tantalai. Dar stiti ce popor nu suport io de nici o coloare? M-am uitat drept in ochii lor. Se uitau la mine ca la o ciuperca atomica pe care o descoperit-o la picior. Inainte sa se sperie ca vine suflu’ ala de 4000 grade celsius care topeste nisipu’ si il face sticla.

– Pai – zic – e simplu. Hai, ca stiti.
– Domnule Groparu, spun ei, ne vedem obligati sa terminam mai devreme interviul. Ne pare rau.

– Ba, zic io, da’ io numa peste 20 de minute am metrou. Hai sa mai stam la o barfa! Apropos, pot sa va invit la o bere dupa asta? Hai ma! Sh inca ceva. Daca ma bagati aci la voi si imi dati 4000 EUR cum tot promiteti, facem jumi-juma. Ce ziceti? Ha? Stai ma pula, nu pune mana pe mine ca te sparg, hai sa ne intelegem, suntem oameni, doara! Shit, nu-mi da cu sprayu ala cu piper in oki! Ce dreq aveti? AAAAaa….

Si atunci m-am enervat, si dupa ce m-or dat afara din birou, am iesit in strada, si m-am racorit. Am pus mana pe o piatra de pavaj, am aruncat-o in geam, si am urlat cat am putut de tare, sa auda toata lumea ce sunt ei:

PEDOFILILOR!!!!!

Si apai am scos camera si am facut o poza la geamu’ spart. Si m-am tirat. Si am si pierdut avionu, dupa 2 zile. Din cauza lor, normal!